Ascultă Radio România Cluj Live

Cursuri gratuite de programare pentru persoanele cu dizabilităţi

Mai multe am aflat de la unul din traineri, programatorul nevăzător Alex Cucu:

Cursuri gratuite de programare pentru persoanele cu dizabilităţi
Foto: Foto: facebook AMAIS

Articol editat de cristina.rusu, 9 martie 2024, 06:00

De peste 5 ani asociaţia AMAIS organizează cursuri de programare pentru persoane cu dizabilităţi, pentru a le ajuta să-şi găsească noi oportunităţi profesionale. Mulţi dintre absolvenţii acestor cursuri s-au îndreptat mai apoi către facultăţi de informatică sau au reuşit să se angajeze în multinaţionale şi companii de IT. În această lună are loc o nouă selecţie de cursanţi, iar cei doritori se pot înscrie până pe 31 martie.

Mai multe am aflat de la unul din traineri, programatorul nevăzător Alex Cucu:

Alex Cucu: Am început cursul de programare în 2019, iar acum ne pregătim pentru a şasea generaţie. Avem un proces de selecţie a cursanţilor, pe care-l facem având câteva lucruri în minte: mă refer la abilităţi de logică, cunoştinţe de bază de matematică; ce mai au nevoie este să fie buni utilizatori de calculator şi să existe o pasiune pentru acest domeniu. Cursul durează aproximativ un an, iar cei doritori se pot înscrie aici:
 https://amais.ro/eveniment/au-inceput-inscrierile-la-cursurile-de-programare-cmu-tech-6/
 Alex Cucu: Cursurile sunt destinate persoanelor nevăzătoare sau în scaun rulant, dar din acest an avem şi 2 locuri pentru persoane fără dizabilităţi.

Andrea Nagy: Sunt doar traineri nevăzători?

Alex Cucu: Este un trainer fără deficienţe de vedere; el e un programator care lucrează în industrie şi a colaborat cu noi în mai multe proiecte legate de tehnologie. Avem 15 locuri, iar înscrierea durează până în 31 martie. La sfârşit de aprilie sau început de mai începem cursul cu un modul de începători care durează până în august. După aceea cursanţii vor avea timp pentru a-şi crea un proiect până la final de septembrie, apoi continuăm cu modulul pentru avansaţi până în ianuarie sau februarie. Datele acestea sunt variabile pentru că avem nişte lucruri pe care vrem să-i învăţăm, nu doar vor veni la curs pentru 2 ore şi apoi îi lăsăm în pace. De asemenea fiecare dintre ei va avea un mentor cu experienţă în IT, la care poate apela când nu a înţeles ceva din curs.

Andrea Nagy: Având în vedere că sunteţi deja la a şasea ediţie, aţi avut timp să evaluaţi rezultatele: cât de mult au putut absolvenţii voştri să valorifice aceste cursuri?

Alex Cucu: Avem mai mulţi cursanţi care sunt acum studenţi la facultăţi de informatică, dar avem şi foşti cursanţi care lucrează deja în domeniu.

Andrea Nagy: Tu de când te ocupi cu programarea?

Alex Cucu: La finalul clasei a 8-a am făcut un mic site, apoi am continuat la nivel de pasiune în liceu. Din 2013 am început facultatea de informatică la Universitatea din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 2016. Iar de atunci am încercat un startup şi lucrez în domeniu.

 


Andrea Nagy

Foto: facebook AMAIS

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Reportaje marți, 3 februarie 2026, 13:05

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO

Competiția Para Badminton International desfășurată în luna ianuarie la Cairo, a reunit sportivi de top din întreaga lume.   În proba de...

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Designerul care traduce obiectele în sunet
Reportaje luni, 2 februarie 2026, 13:47

Designerul care traduce obiectele în sunet

Până pe 15 februarie poate fi vizitată, la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția de artă digitală 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝘃𝘀....

Designerul care traduce obiectele în sunet
Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 13:45

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO

Podul, aflat pe DJ 188, între localitățile Bogdan Vodă și Vișeu de Jos, cu trecere prin localitatea Bocicoel s-a surpat luni, 26 ianuarie, iar...

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 12:38

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor

Într-o lume dominată de tehnologie și consum rapid, cursurile de design vestimentar oferă elevilor o platformă rară de a îmbina creativitatea...

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor