Ascultă Radio România Cluj Live

O profesoară din Bihor a ajuns în finala Galei „Profesorul Anului din mediul rural”

Evenimentul a ajuns la a III-a ediție și celebrează eforturile și rezultatele cadrelor didactice care se implică în dezvoltarea învățământului din mediul rural.

O profesoară din Bihor a ajuns în finala Galei „Profesorul Anului din mediul rural”
Foto: Prof. Luminița Maria Ilea

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 29 ianuarie 2024, 17:52

Un cadru didactic din Bihor se numără printre cei mai buni dascăli din mediul rural din țară. Prof. Luminița Maria Ilea, de la Școala Gimnazială nr. 2 din Țețchea, a ajuns în finala Galei „Profesorul Anului din mediul rural”. Organizată de „Teach for Romania”, gala va avea loc pe 15 februarie, începând cu ora 17:00, la Timișoara, la Sala Multifuncțională a Consiliului Județean Timiș.

Evenimentul a ajuns la a III-a ediție și celebrează eforturile și rezultatele cadrelor didactice care se implică în dezvoltarea învățământului din mediul rural.

Este colega noastră, un om foarte impicat în proiecte și activități extrașcolare. Vorbim de o comunitate de elevi de etnie rromă, la care abandonul școlar este foarte ridicat. Doamna profesoară Luminița Maria Ilea a reușit să acceseze mai multe proiecte atractive pentru copii și să-i atragă spre școală, a spus prof. Ioana Mateiaș, directoarea Școlii Gimnaziale nr. 1 din Hotar, de care aparține structura unde predă profesoara nominalizată.

Dascălul bihorean nu doar că îi atrage pe elevi spre școală, ci îi ajută să se dezvolte pe plan personal și emoțional, implicându-i activ în diferite activități și punându-i în prim plan.

A avut proiecte premiate la București. Unul dintre ei a fost difuzat și la TVR 1. Este vorba de o propunere de realizare a unei piste de biciclete la nivel de comună, idee realizată și premiată în anul 2022. Toate proiectele pe care doamna profesoară le dezvoltă sunt menite să atragă copiii la școală. Este o persoană deosebită, o femeie luptătoare, care atunci când își propune un obiectiv, îl realizează. Este un om și cadru didactic valoros pentru comunitatea noastră, a mai spus prof. Ioana Mateiaș.

Lumină pentru copii

Profesoara Ilea predă de 20 de ani în școala din Țețchea, în ultimii șase ani implicându-se intens în proiecte și activități extrașcolare pentru copiii din comunitate. Din 2016, alături de colega sa, Cristina Pop, lucrează în proiecte de voluntariat, în special în cele ale Fundației „Noi Orizonturi”. Astfel, au înființat în școală Clubul Impact, în care copiii își construiesc abilitățile de viață prin participarea la activități reale, conectate la propria lor comunitate.

Învățarea este relevantă pentru ei, pentru că fac lucruri concrete în domenii diverse, precum: protecția mediului, antreprenoriat, educație, implicare civică – ajutându-i să-și crească încrederea, independența, reziliența și compasiunea, a explicat prof. Luminița Maria Ilea.

Aceasta spune că nominalizarea la gală o onorează și îi întărește convingerea că este pe drumul cel bun.

Este o confirmare a faptului că sunt pe drumul cel bun, dar mă și responsabilizează. Mă emoționează, mă onorează, dar totul se datorează copiilor, colegilor și comunității. Lucrez în echipă, iar meritul este al întregii echipe, a declarat, cu modestie, profesoara.

Ceea ce încearcă aceasta este o educație transformațională, oferind astfel o șansă la un viitor mai bun pentru generațiile de copii pe care le formează.

Vreau să fiu lumină pentru copii. Pentru mine, a fi dascăl înseamnă a da elevului o șansă să-și depășească condiția, o șansă la o altă viață. Ne dorim să le oferim la școală acele informații pe care acasă nu le primesc. Pentru mine este o bucurie când văd că schimbarea este vizibilă, că există progres. Sunt atât de fericită când văd că mulți dintre acești copii pe care i-am format au reușit să facă ceva în viață, să aibă o soartă mai bună, a relatat profesoara.

Metoda sa de a preda, de a-i implica pe copii în activități de leadership, i-a ajutat pe aceștia să se apropie de școală și între ei. Educația cu blândețe este deviza sa.

Dacă abordăm altfel elevii, dacă le înțelegem trăirile și nevoile, îi ajutăm să aibă rezultate mai bune la școală și schimbări de comportament. Această abordare îi face pe elevi să lucreze mai bine, să fie binedispuşi şi să aştepte cu interes desfăşurarea de noi activităţi, este convingerea sa.

După școală, la Club, aceasta citește elevilor participanți povești motivaționale, ancorate în realitate.

Facem jocuri educative, jocuri de rol în care mulți dintre ei se regăsesc. Astfel, ajungem să ne cunoaștem și să desfășurăm activități care contribuie la dezvoltarea caracterului și a unor abilități de viață necesare copiilor. Minunat este că elevii, dar și colegii profesori care ni se alătură, transmit informațiile mai departe, a mai adăugat ea.

Prof. Luminița Maria Ilea

Finaliști din 15 județe

22 de profesori de la școli din 15 județe candidează pentru titlu, în 7 categorii. Profesorii calificați în finală sunt din Iași, Ialomița, Hunedoara, Mureș, Olt, Vâlcea, Ilfov, Bacău, Bihor, Timiș, Bistrița Năsăud, Dolj, Călărași, Cluj și Mehedinți. Categoriile în care vor fi premiați dascălii sunt: educatori, profesori debutanți, prevenirea abandonului școlar, dezvoltarea literației, dezvoltarea abilităților socio-emoționale, dezvoltarea leadership-ului la elevi, implicare în comunitate. Profesora din Țețchea a ajuns în finală la categoria „dezvoltarea leadership-ului la elevi”.

Școala Gimnazială nr. 1 din Hotar are peste 550 de elevi înscriși, dintre care 150 sunt la structura din Țețchea.

 

Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Sistem modern de încălzire la școala din Iara
Educaţie vineri, 13 februarie 2026, 13:30

Sistem modern de încălzire la școala din Iara

Primăria comunei a finalizat montarea a două centrale termice moderne în clădirea unității de învățământ.   Investiția se ridică la...

Sistem modern de încălzire la școala din Iara
Româna, cele mai bune rezultate la Simulare, matematica pune probleme
Educaţie joi, 12 februarie 2026, 09:23

Româna, cele mai bune rezultate la Simulare, matematica pune probleme

Inspectoratul Școlar Județean Bihor a centralizat rezultatele de la simularea Evaluării Naționale, desfășurată între 12 și 14 ianuarie 2026....

Româna, cele mai bune rezultate la Simulare, matematica pune probleme
Daniel David: Avem nevoie de un diagnostic clar al analfabetismului funcțional
Educaţie miercuri, 11 februarie 2026, 13:22

Daniel David: Avem nevoie de un diagnostic clar al analfabetismului funcțional

Recent, au fost prezentate public două rapoarte naționale independente, elaborate de UNICEF, privind nivelul de literație științifică și...

Daniel David: Avem nevoie de un diagnostic clar al analfabetismului funcțional
Un alt mod de a descoperi poezia
Educaţie marți, 10 februarie 2026, 10:34

Un alt mod de a descoperi poezia

„Nu-mi place poezia: încă” este un proiect dedicat adolescenților ce își propune să schimbe modul în care poezia este percepută: fără...

Un alt mod de a descoperi poezia
Educaţie vineri, 6 februarie 2026, 11:40

Studenții de la UTCN, beneficiari în programul Google Developer Groups on Campus (GDGoC)

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN), prin Facultatea de Automatică și Calculatoare, anunță oficial integrarea sa în programul Google...

Studenții de la UTCN, beneficiari în programul Google Developer Groups on Campus (GDGoC)
Educaţie vineri, 6 februarie 2026, 10:54

Restricții sau educație? Cum ar trebui protejați copiii pe rețelele sociale

Rețelele sociale și efectele pe care le-ar putea avea asupra copiilor au făcut ca unele state să ia în discuție restricționarea accesului la...

Restricții sau educație? Cum ar trebui protejați copiii pe rețelele sociale
Educaţie vineri, 6 februarie 2026, 09:45

Mai puține locuri la liceu în Bistrița-Năsăud: 13 clase de a IX-a dispar din toamnă

Anul școlar 2026-2027 vine cu schimbări majore pentru elevii din județul Bistrița-Năsăud. Din cauza scăderii numărului de copii și a noilor...

Mai puține locuri la liceu în Bistrița-Năsăud: 13 clase de a IX-a dispar din toamnă