Ascultă Radio România Cluj Live

Emanuel Gyenes termină pe locul 23 cea mai dură ediție saudită a Raliului Dakar

La finalul celor aproximativ 8.000 de kilometri (4.727 kilometri de probă specială), Mani Gyenes s-a clasat pe locul 23 la general și a
câștigat duelul ambasadorilor.

Emanuel Gyenes termină pe locul 23 cea mai dură ediție saudită a Raliului Dakar
Foto: Finiș podium Dakar 2024 - foto RallyZone

Articol editat de cristina.rusu, 20 ianuarie 2024, 09:19 / actualizat: 21 ianuarie 2024, 9:35

Pe 19 ianuarie, pe malul Mării Roșii s-a tras cortina peste cea de-a 46-a ediție a Dakar-ului și cea mai solicitantă dintre cele organizate în Arabia Saudită.

La finalul celor aproximativ 8.000 de kilometri (4.727 kilometri de probă specială), Mani Gyenes s-a clasat pe locul 23 la general și a
câștigat duelul ambasadorilor.

Aventura Dakar 2024 a debutat pe 5 ianuarie în nord, lângă AlUla, zonă unde s-au descoperit urme umane de acum 200.000 de ani. Totul a început cu un Prolog și a continut cu probe speciale cu multe canioane, platouri nisipoase și cu piatră, traversări de văi, zone cu nisip fin și
piatră ascunsă, dune, dune sparte, iar pe 11 ianuarie s-a dat startul în 48 de ore Crono.

Pentru a le da concurenților șansa să parcurgă mai mulți kilometri în Empty Quarter” (deșertul RubʿalKhali), organizatorii Dakar-ului au introdus acest nou format care a presupus înnoptarea în mici bivuacuri de pe traseu și reluarea cursei în dimineața următoare.

Din totalul de 625 kilometri, Mani a parcurs 428 în prima zi și s-a bucurat de dune cu nisip tare în a doua parte a etapei a
șasea:

Au fost unele dintre cele mai mari dune în care am mers în viața mea. Nu este deloc ușor în Empty Quarter cu acele lacuri secate și dune cât munții, însă este furmos când ai nisip tare.

După terminarea celor 625 de kilometri de dune, concurenții au fost transportați cu avionul în Riyadh, unde au avut o zi de pauză în care și-au pregătit echipamentul pentru a doua săptămână de cursă. Din capitală s-a mers către AlUla cu probe speciale de peste 400 de kilometri în fiecare zi.

Traseul a devenit și mai dur din pricina trecerii prin multe dune sparte, canioane și albii secate unde nisipul acoperă pietrele, zone cu iarba-cămilei și foarte mult praf.

În ultima etapă au fost multe pericole din pricina pietrelor extrem de ascuțite, dar pentru Mani Gyenes totul a decurs bine și s-a putut bucura de ultimii kilometri din Dakar, mai ales că au fost parcurși pe malul Mării Roșii, într-o secțiune care ar putea fi probă de WRC.

Aceasta este a șasea oară când pilotul sătmărean a concurat fără asistență tehnică și a doua când, datorită rezultatelor, a fost ambasador al categoriei și a punctat doar la general și Rally 2.
Totuși organizatorii au lăsat o luptă internă între cei trei ambasadori, iar în final Mani Gyenes a fost cel care a primit trofeul dedicat celui mai rapid ambasador.

La general a încheiat raliul pe locul 23, în timp ce la Rally2 – clasamentul piloților privați – s-a clasat pe 11.

Acesta este al 12-lea Dakar pe care riderul cu titlul de legendă îl încheie și este a doua oară când ajunge pe locul 23 la finiș în Arabia Saudită, egalându-și performanța din 2021.
Emanuel Gyenes (#34, Autonet Motorcycle Team)

Am terminat cu bine Dakar 2024! Mă bucur sincer că s-a terminat! A fost o ediție foarte grea. Încă de la început am avut un ritm bun,
nu am făcut greșeli majore, doar mici greșeli de navigație în prima săptămână, iar în a doua am ratat un waypoint și a trebuit să mă întorc 4 kilometri să-l marchez. Sunt foarte mulțumit de rezultat, locul 23 la general și 1 la ambasadori. A fost un Dakar bun. Nu am avut probleme tehnice, motocicleta fiind nouă a mers foarte bine până la sfârșit.
Mulțumesc partenerilor care m-au ajutat să fiu aici!
Mulțumesc familiei și tuturor celor care m-au susținut, care au lăsat mesaje în social media!

Mani Gyenes va reveni în România, duminică, 21 ianuarie, ora 13.30, cu o cursă din direcția Paris.

Emanuel Gyenes – repere din palmares
– 2007, prima participare & primul finiș în Raliul Dakar, ultima ediție din Africa;
– 2011, prima victorie la clasa Maraton (o clasă în care de-a lungul celor două săptămâni de cursă nu ai voie să schimbi o serie de componente printre care se numără motorul și bascula. Această clasă nu mai există în prezent);
– 2015, a doua victorie la clasa Maraton;
– 2020, câștigător la clasa Original by Motul/ Malle Moto; Dakar 2024, 5 – 19 ianuarie, Arabia Saudită
– 2021, locul 2 la clasa Original by Motul/ Malle Moto, la șapte luni după tripla fractură de la
piciorul drept.

 

Comunicat de presă

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
CFR Cluj deschide etapa a opta a SuperLigii
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 14:45

CFR Cluj deschide etapa a opta a SuperLigii

CFR Cluj întâlnește, vineri, 4 septembrie, formația Farul Constanța, în primul meci din etapa a opta a SuperLigii. Confruntarea se va disputa...

CFR Cluj deschide etapa a opta a SuperLigii
Meci greu pentru Sorana Cîrstea la US Open
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 14:39

Meci greu pentru Sorana Cîrstea la US Open

Sorana Cîrstea va lupta, vineri, 4 septembrie, pentru calificarea în optimile US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului. Aflată pe locul 17...

Meci greu pentru Sorana Cîrstea la US Open
România joacă la Varșovia, în Liga Națiunilor
Sport vineri, 4 septembrie 2026, 13:02

România joacă la Varșovia, în Liga Națiunilor

Echipa națională de fotbal a României va disputa, la Varșovia, pe 2 octombrie, al treilea meci din grupa B4 a Ligii Națiunilor. Tichetele...

România joacă la Varșovia, în Liga Națiunilor
Meci fără spectatori pe Arena Națională!
Sport joi, 3 septembrie 2026, 16:07

Meci fără spectatori pe Arena Națională!

Meciul de fotbal dintre România și Bosnia și Herțegovina, joc programat pe Arena Națională, în etapa a doua a Ligii Națiunilor, se va disputa...

Meci fără spectatori pe Arena Națională!
Sport joi, 3 septembrie 2026, 14:38

Programul primei ediţii a Turneului Final Four al EHF EuroCup

Competiția feminină se va desfășura în 26 și 27 septembrie, la Sala Polivalentă din Bucureşti. Potrivit Federației Române de Handbal, în...

Programul primei ediţii a Turneului Final Four al EHF EuroCup
Sport joi, 3 septembrie 2026, 11:51

Gloria Bistrița, învinsă pe teren propriu, în Cupa României

Gloria Bistrița a fost învinsă miercuri seară, 2 septembrie, cu scorul de 2-0, de formația de primă ligă Csikszereda Miercurea Ciuc, într-un...

Gloria Bistrița, învinsă pe teren propriu, în Cupa României
Sport joi, 3 septembrie 2026, 11:27

Sorana Cîrstea a obținut o nouă victorie la US Open

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, miercuri seară, 2 septembrie, în turul trei la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem...

Sorana Cîrstea a obținut o nouă victorie la US Open
Sport miercuri, 2 septembrie 2026, 15:54

Aly Abeid a plecat de la CFR Cluj

CFR Cluj a anunțat despărțirea de fundașul originar din Mauritania, Aly Abeid.   Acesta s-a transferat la formația algeriană JS Kabylie....

Aly Abeid a plecat de la CFR Cluj