Prima pagină » Campanii » Sesam deschide cartea » Sesam deschide cartea: „Câinele poetului”, de Patricia MacLachlan

Sesam deschide cartea: „Câinele poetului”, de Patricia MacLachlan

Imaginați-vă, dragi copii, o zi de iarnă geroasă-geroasă. Vântul șuieră în urechi, îți lasă obrajii roșii și mâinile înghețate. E alb cât vezi cu ochii. Apoi, deodată… o căsuță cu ferestrele luminate și, în zăpadă, doi copii și un câine. Intrați la căldură. Liniștea nu se mai îngână cu vântul, ci cu focul care trosnește în sobă, cu flăcări care parcă surâd și îți stârnesc pofta de mâncare. Măcar dacă s-ar găsi vreo gustare. Iar câinele… ei bine, câinele vorbește! Sau, nu se știe prin ce minune, înțelegeți ce spune. Vă uitați adânc în ochii lui. Ochi de copil. Ochi de bătrân înțelept. Ochi de prieten. Iată cum începe povestea „Câinelui poetului”, de Patricia MacLachlan, pe care vă recomand să o descoperiți în această iarnă.

Articol editat de cristina.rusu, 19 ianuarie 2024, 06:00 / actualizat: 19 ianuarie 2024, 9:38

Imaginați-vă, dragi copii, o zi de iarnă geroasă-geroasă. Vântul șuieră în urechi, îți lasă obrajii roșii și mâinile înghețate. E alb cât vezi cu ochii. Apoi, deodată… o căsuță cu ferestrele luminate și, în zăpadă, doi copii și un câine. Intrați la căldură. Liniștea nu se mai îngână cu vântul, ci cu focul care trosnește în sobă, cu flăcări care parcă surâd și îți stârnesc pofta de mâncare. Măcar dacă s-ar găsi vreo gustare. Iar câinele… ei bine, câinele vorbește! Sau, nu se știe prin ce minune, înțelegeți ce spune. Vă uitați adânc în ochii lui. Ochi de copil. Ochi de bătrân înțelept. Ochi de prieten. Iată cum începe povestea „Câinelui poetului”, de Patricia MacLachlan, pe care vă recomand să o descoperiți în această iarnă.

E o poveste scurtă, dar profundă și înduioșătoare, așa cum sunt poveștile anume scrise pentru zilele reci, menite să aducă ceva mai multă căldură în inimă. Și mai e un lucru uimitor legat de poveștile scurte: parcurgeți primele pagini ale cărții și observați efectul cuvintelor puține și cu litere mari care se înscriu liniștite pe fundalul alb al paginii. Parcă se întipăresc mai bine în minte, nu-i așa? Cresc în însemnătate, au ecou, întocmai precum într-o casă mobilată simplu, dar cu piese de foarte bună calitate. Iar în această carte cuvintele sunt realmente niște bijuterii. Sau podoabe. Sau nestemate. Alegeți-l pe cel care vă place mai mult!

Povestea începe cu un cuvânt scurt, dar uneori atât de greu de rostit: „Ajutor!” Doi copii, frate și soră, pe nume Flora și Nicholas, zis Nickel, sunt prinși între nămeți, rătăciți și înfricoșați de puterea viscolului. Erau pe drum împreună cu mama lor, când mașina a derapat într-un troian de zăpadă și nu a mai putut să fie pornită. Mama a plecat să caute ajutor și lipsea deja de multă vreme, când copiii au fost sfătuiți de trecători să iasă din mașină, pentru că aceasta urma să fie tractată de pe stradă înainte să o acopere zăpada. Nickel a salvat-o pe Flora acoperind-o cu o pătură. Plângea de frig și de frică. Așa îi găsește Teddy, un ogar irlandez isteț și blând: „câinele poetului”. Îi conduce pe copii la căsuța sa, căsuța în care până nu demult locuia bunul său stăpân Sylvan. Nu există semnal la telefon, nici televizor sau internet. Oricum, din cauza vremii, curentul se tot întrerupe. Și, în timp ce copiii se acomodează cu locuința lor temporară, Teddy își aduce aminte de Sylvan: cum l-a găsit la adăpostul pentru câini și l-a luat cu el acasă, cum l-a pus pe un covoraș roșu și a avut grijă de el, cum țăcăneau tastele computerului în timp ce scria și cum îi citea poezii, sfătuindu-se cu el mai bine decât cu studenții care îi treceau pragul pentru cursul de poezie. Și, mai ales, cum obișnuia să-i spună că doar două categorii de ființe îl pot auzi și înțelege: copiii și poeții. Și chiar așa e! În modul cel mai firesc cu putință, Flora și Nickel înțeleg limbajul lui Teddy de parcă ar vorbi în cuvinte. Și îi răspund și conversează ca între prieteni. Zilele petrecute împreună devin tot mai plăcute. Nickel adună lemne pentru foc și scrie în carnețel. Flora își încearcă creativitatea în bucătărie. Cu gustul ei fin pentru condimente, gătește pentru toți, iar mâncarea e ca un balsam pentru suflet. Teddy le povestește cum Sylvan i-a dăruit cel mai de preț lucru: cuvinte pentru ceea ce trăia și simțea. Asta după ce l-a salvat, așa cum și Teddy i-a salvat apoi pe cei doi copii. Dar oare, odată ce viscolul încetează, câinele poetului va mai putea fi salvat a doua oară? Cu o intuiție pe care numai poeții o pot avea, Sylvan îi spusese misterios: „Găsește o nestemată sau două.” Să fie Flora, pe care o cheamă și Jewel, adică tocmai „nestemată”, una dintre ele? Unde va fi „acasă” pentru Teddy?

Gândiți-vă și voi la comorile care dau sens vieții voastre, citind această frumoasă carte. O puteți împrumuta de la Biblioteca Județeană „Octavian Goga” Cluj.