Ascultă Radio România Cluj Live

Mama, ai venit! – Maria Tudoran

În același timp, la câțiva kilometri depărtare, într-un apartament la fel de călduros ca al tău, o doamnă cu ochelari și păr ușor grizonat împărtășește aceleași gânduri. Singura diferență este că ea are o responsabilitate, una chiar mare. Încă nu ți-o zic, fiindcă vreau să te mai port puțin prin lumea ei.
Să revenim, așadar. Doamna se îndreaptă spre metrou cu pași grăbiți, ca să nu îl piardă. E important să nu îl piardă, fiindcă o așteaptă cineva. Ajunge într-un final la metrou și îl prinde exact când sosește la peron. Drumul e destul de lung, dar nu o deranjează. Se pierde în gânduri și uită de împrejurimi. E momentul ei de meditație, înainte să se dedice complet responsabilității ei. După minute bune, aude în fundal anunțul ultimei stații.
Iese din metrou, urcă la suprafață și își continuă drumul încă 40 de minute. Poate te întrebi de ce preferă să meargă pe jos, mai ales când plouă. Ei bine, așa se curăță de toate gândurile și emoțiile negative. Pentru responsabilitatea care urmează, e nevoie să fie ancorată în Calm, Răbdare și Înțelegere.
Într-un final, ajunge pe Aleea Oltului numărul 2. Deschide poarta și intră în curtea revigorată de ploaie. Mai face câțiva pași și ajunge la ușa casei, pe care o deschide cu mâini tremurânde (Afară e o combinație nefastă între frig și umezeală, îți amintești?). Intră să se schimbe de hainele ude, iar pe fundal se aud chicoteli. După 2-3 minute, urcă la etaj și ajunge la sursa chicotelilor.
Patru copilași învață o nouă melodie. Ștefan bate din palme, Andrei dă paginile, Bubu ține ritmul cu o floare în mână și Cristina zâmbește cu toată gurița ei. O scenă plină de puritate și candoare, pe care doamna cu ochelari și păr ușor grizonat o soarbe din priviri.
La un moment dat, Andrei o vede cu coada ochiului și strigă ,,MAMA, AI VENIT!”.

Mama, ai venit! – Maria Tudoran

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 7 ianuarie 2024, 00:00

Într-adevăr, mama lor a venit. Una din ele, de fapt. Fiindcă la Casa Maria, proiect al Fundației Copii în Dificultate, MAMĂ este fiecare doamnă care îngrijește cei 12 copilași cu probleme neurologice.
Pentru ei, este firesc ca orice femeie care le oferă iubire, înțelegere și protecție să fie MAMĂ. Pentru noi, care înțelegem realitatea dureroasă, încărcătura e mult mai profundă. Ori abandonați la naștere, ori după ce părinții au aflat diagnosticele grave, copilașii au învățat să primească iubire de la zero. Indiferent de vârstă, ei au început să trăiască abia din momentul în care au ajuns la Casa Maria. Până atunci, doar au supraviețuit.
De la îngrijiri medicale, la educație formală și non-formală, la activități de relaxare, copilașii au armonie atât în plan fizic, cât și în plan psiho-emoțional. Prezența 24/7 a personalului călduros și iubitor recreează un mediu familial autentic, total opus față de experiența cruntă din plasament.

Pe lângă proiectul Casa Maria, Fundația Copii în Dificultate mai are două proiecte.

Community Argeș are trei programe care se adresează copiilor din medii socio-economice precare: educație sanitară pentru 200 copii, after-school de prevenire a abandonului școlar pentru 120 copii și tratamente stomatologice pentru 30 copii.
Casa dintre Brazi este un complex de recreere pentru copiii cu dizabilități și părinții lor. Pentru a promova incluziunea socială, aceștia vor beneficia de excursii, tabere și activități de relaxare în aerul proaspăt de munte. Terenul a fost cumpărat, iar debutul construcției este estimat la începutul anului 2025.
Dacă te întrebi de ce contează să citești acest articol, răspunsul este simplu: Copilașii m-au salvat. Cuvântul salvare este mare, însă deloc departe de adevăr.
Între anii 2018 și 2022, când făceam voluntariat prin proiectul ,,Grijă de Aripi” al Facultății de Medicină, treceam prin cele mai grele momente. Unul după altul, apărea câte un eveniment care mă îngenunchea. Nu știam ce să fac. Așa că mi-am zis ,,Ok, soluții nu găsesc, dar timp pentru copii am”. Așa că în fiecare vineri la ora 10, mă vedeam cu ei. Nu puteam să îmi încalc cuvântul, fiindcă mă certau dacă lipseam. Ușor ușor, această rutină mi-a refăcut energia.
Cum s-a întâmplat asta? Nu știu să-ți spun. Poate fiindcă mi-au spus MAMĂ timp de 4 ani. Sau poate fiindcă erau atât de puri și autentici, încât singura opțiune era să primesc energia lor.
Cert este că fără ei, nu aș fi avut claritatea de care aveam nevoie.
Tocmai de aceea îți scriu aceste rânduri.
Vreau să știi de copilașii Fundației CID. De Ștefan, Andrei, Bubu, Cristina, Mihaela, Dumitru, Iustin, Mihai, Petre, Robert, Petru și Matteo. Vreau să știi cu câtă ambiție învață unii din ei să citească, să scrie, să calculeze. Vreau să știi cu câtă curiozitate descoperă lumea din jurul lor. Și mai vreau să știi că deși unii sunt paralizați la pat sau hrăniți prin tub, sunt niște luptători!
Dacă te-am convins să intri pe paginile Fundației CID, atunci mi-am îndeplinit misiunea. Faptul că citești acest articol nu este întâmplător.
Vrei să aflăm împreună ce înseamnă această sincronicitate?
Facebook: Fundația Copii în Dificultate
Instagram: fundatia_copii_in_dificultate
E-mail: bucuresti@cid.org.ro
Site: www.cid.org.ro
Telefon: 021 210 31 21

***

Acest articol este unul din materialele câștigătoare din concursul #Scriu de Bine, organizat în cadrul proiectului Lupă pe impact.Un plus de încredere în ONG-uri, implementat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 11:02

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de intensificări ale vântului, valabil luni, 21 septembrie în zone din 24 de...

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:46

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:16

Coloane militare pe drumurile din Ardeal

În perioada 21–25 septembrie, structuri din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” desfășoară activități planificate de instruire în...

Coloane militare pe drumurile din Ardeal
Social duminică, 20 septembrie 2026, 16:46

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova

Începe în Capitală intervenția pentru punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat acum aproape un an de o puternică...

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova