Ascultă Radio România Cluj Live

Mama, ai venit! – Maria Tudoran

În același timp, la câțiva kilometri depărtare, într-un apartament la fel de călduros ca al tău, o doamnă cu ochelari și păr ușor grizonat împărtășește aceleași gânduri. Singura diferență este că ea are o responsabilitate, una chiar mare. Încă nu ți-o zic, fiindcă vreau să te mai port puțin prin lumea ei.
Să revenim, așadar. Doamna se îndreaptă spre metrou cu pași grăbiți, ca să nu îl piardă. E important să nu îl piardă, fiindcă o așteaptă cineva. Ajunge într-un final la metrou și îl prinde exact când sosește la peron. Drumul e destul de lung, dar nu o deranjează. Se pierde în gânduri și uită de împrejurimi. E momentul ei de meditație, înainte să se dedice complet responsabilității ei. După minute bune, aude în fundal anunțul ultimei stații.
Iese din metrou, urcă la suprafață și își continuă drumul încă 40 de minute. Poate te întrebi de ce preferă să meargă pe jos, mai ales când plouă. Ei bine, așa se curăță de toate gândurile și emoțiile negative. Pentru responsabilitatea care urmează, e nevoie să fie ancorată în Calm, Răbdare și Înțelegere.
Într-un final, ajunge pe Aleea Oltului numărul 2. Deschide poarta și intră în curtea revigorată de ploaie. Mai face câțiva pași și ajunge la ușa casei, pe care o deschide cu mâini tremurânde (Afară e o combinație nefastă între frig și umezeală, îți amintești?). Intră să se schimbe de hainele ude, iar pe fundal se aud chicoteli. După 2-3 minute, urcă la etaj și ajunge la sursa chicotelilor.
Patru copilași învață o nouă melodie. Ștefan bate din palme, Andrei dă paginile, Bubu ține ritmul cu o floare în mână și Cristina zâmbește cu toată gurița ei. O scenă plină de puritate și candoare, pe care doamna cu ochelari și păr ușor grizonat o soarbe din priviri.
La un moment dat, Andrei o vede cu coada ochiului și strigă ,,MAMA, AI VENIT!”.

Mama, ai venit! – Maria Tudoran

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 7 ianuarie 2024, 00:00

Într-adevăr, mama lor a venit. Una din ele, de fapt. Fiindcă la Casa Maria, proiect al Fundației Copii în Dificultate, MAMĂ este fiecare doamnă care îngrijește cei 12 copilași cu probleme neurologice.
Pentru ei, este firesc ca orice femeie care le oferă iubire, înțelegere și protecție să fie MAMĂ. Pentru noi, care înțelegem realitatea dureroasă, încărcătura e mult mai profundă. Ori abandonați la naștere, ori după ce părinții au aflat diagnosticele grave, copilașii au învățat să primească iubire de la zero. Indiferent de vârstă, ei au început să trăiască abia din momentul în care au ajuns la Casa Maria. Până atunci, doar au supraviețuit.
De la îngrijiri medicale, la educație formală și non-formală, la activități de relaxare, copilașii au armonie atât în plan fizic, cât și în plan psiho-emoțional. Prezența 24/7 a personalului călduros și iubitor recreează un mediu familial autentic, total opus față de experiența cruntă din plasament.

Pe lângă proiectul Casa Maria, Fundația Copii în Dificultate mai are două proiecte.

Community Argeș are trei programe care se adresează copiilor din medii socio-economice precare: educație sanitară pentru 200 copii, after-school de prevenire a abandonului școlar pentru 120 copii și tratamente stomatologice pentru 30 copii.
Casa dintre Brazi este un complex de recreere pentru copiii cu dizabilități și părinții lor. Pentru a promova incluziunea socială, aceștia vor beneficia de excursii, tabere și activități de relaxare în aerul proaspăt de munte. Terenul a fost cumpărat, iar debutul construcției este estimat la începutul anului 2025.
Dacă te întrebi de ce contează să citești acest articol, răspunsul este simplu: Copilașii m-au salvat. Cuvântul salvare este mare, însă deloc departe de adevăr.
Între anii 2018 și 2022, când făceam voluntariat prin proiectul ,,Grijă de Aripi” al Facultății de Medicină, treceam prin cele mai grele momente. Unul după altul, apărea câte un eveniment care mă îngenunchea. Nu știam ce să fac. Așa că mi-am zis ,,Ok, soluții nu găsesc, dar timp pentru copii am”. Așa că în fiecare vineri la ora 10, mă vedeam cu ei. Nu puteam să îmi încalc cuvântul, fiindcă mă certau dacă lipseam. Ușor ușor, această rutină mi-a refăcut energia.
Cum s-a întâmplat asta? Nu știu să-ți spun. Poate fiindcă mi-au spus MAMĂ timp de 4 ani. Sau poate fiindcă erau atât de puri și autentici, încât singura opțiune era să primesc energia lor.
Cert este că fără ei, nu aș fi avut claritatea de care aveam nevoie.
Tocmai de aceea îți scriu aceste rânduri.
Vreau să știi de copilașii Fundației CID. De Ștefan, Andrei, Bubu, Cristina, Mihaela, Dumitru, Iustin, Mihai, Petre, Robert, Petru și Matteo. Vreau să știi cu câtă ambiție învață unii din ei să citească, să scrie, să calculeze. Vreau să știi cu câtă curiozitate descoperă lumea din jurul lor. Și mai vreau să știi că deși unii sunt paralizați la pat sau hrăniți prin tub, sunt niște luptători!
Dacă te-am convins să intri pe paginile Fundației CID, atunci mi-am îndeplinit misiunea. Faptul că citești acest articol nu este întâmplător.
Vrei să aflăm împreună ce înseamnă această sincronicitate?
Facebook: Fundația Copii în Dificultate
Instagram: fundatia_copii_in_dificultate
E-mail: bucuresti@cid.org.ro
Site: www.cid.org.ro
Telefon: 021 210 31 21

***

Acest articol este unul din materialele câștigătoare din concursul #Scriu de Bine, organizat în cadrul proiectului Lupă pe impact.Un plus de încredere în ONG-uri, implementat cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziția oficială a Granturilor SEE și Norvegiene 2014-2021; pentru mai multe informații accesați www.eeagrants.org.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
Social miercuri, 11 martie 2026, 13:21

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere

Tot mai puţini români sunt interesaţi de un loc de muncă în străinătate, în situaţia actuală internaţională incertă.   Aproape...

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:41

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile

”Salvaţi Copiii” România le cere autorităţilor adoptarea de ”măsuri sistemice, susţinute şi predictibile”, pentru reducerea sărăciei...

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:32

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei

Jandarmeria Maramureș, în colaborare cu rangerii Administrația Parcului Național Munții Rodnei, a desfășurat la sfârșitul săptămânii...

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:48

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate

Două construcţii ilegale ridicate pe malul Barajului Firiza, situat în Munţii Gutâi, care alimentează cu apă municipiul Baia Mare, dar şi...

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:23

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE

UPDATE: ora 16.00 România a acoperit integral fiecare loc care i-a fost alocat în zborurile de evacuare prin mecanismele legate de instituțiile...

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:14

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bistrița-Năsăud a finalizat plata beneficiilor de asistență socială pentru...

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie
Social marți, 10 martie 2026, 16:46

Vulturul sur revine în România după 70 de ani

Masivul Făgăraș devine locul unui moment important pentru conservarea naturii din România: vulturul sur revine în țară după aproximativ 70 de...

Vulturul sur revine în România după 70 de ani
Social marți, 10 martie 2026, 16:09

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină

Un accident rutier soldat cu rănirea unui copil de 5 ani a avut loc marți, 10 martie, în localitatea Dumitra, informează Inspectoratul de...

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină