Ascultă Radio România Cluj Live

Credinţe şi tradiţii de Bobotează în Transilvania

Credinţe şi tradiţii de Bobotează, evocate de etnologul Ioan Toşa, de la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca.

Credinţe şi tradiţii de Bobotează în Transilvania

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 6 ianuarie 2024, 00:00 / actualizat: 7 ianuarie 2024, 10:24

Boboteaza e considerată „vârful de lance” al iernii: cum era vremea în ziua de Bobotează, se credea că aşa va fi şi timpul în restul iernii. Şi în ziua de astăzi se mai vorbeşte despre „gerul Bobotezii”.

Înainte de Bobotează, şi în trecut, şi în prezent, preotul umbla cu crucea pe la case, să le sfinţească. Umblatul cu crucea pe la case făcea din preot persoana cea mai importantă din cadrul comunităţii săteşti, el cunoscând situaţia fiecărui membru al acesteia.

”Fuiorul popii”, un obicei mai ales din Moldova, dar şi din Transilvania. Atunci când preotul umbla cu crucea, primea un fuior de la fiecare casă. „Fuiorul popii” era ales de către femeie dintre cele mai frumoase fuioare ale ei, cu credinţa că, peste vară, cânepa se va face mai frumoasă şi fuioarele următoare vor fi mai bune decât cel dat preotului.

Obiceiurile s-au schimbat: au început să se modernizeze după desfiinţarea iobăgiei, s-au modernizat şi mai mult după primul război mondial, iar după revoluţia din 1989 s-au demonetizat complet, afirmă etnologul Ioan Toşa. În foarte puţine sate se mai colindă de Crăciun. La oraş, dacă înainte de 1989 se auzeau colinde aproape la fiecare apartament de bloc, acum e tăcere, remarcă etnologul, în urma observaţiilor personale.

Un obicei care s-a păstrat şi în zilele noastre e cel de sfinţire a apei la Bobotează. Apa sfinţită se punea peste toate lucrurile din gospodărie, începând cu fântâna. Unii o foloseau – şi o folosesc – ca medicament, considerând că are proprietăţi miraculoase. Apa sfinţită la Bobotează nu se „strică”, rămâne la fel de curată şi bună tot anul.

În noaptea de Bobotează, la fel ca de Crăciun, se credea că se deschide cerul. Oamenii curaţi la suflet pot vedea cerul deschis şi pot cere orice de la Dumnezeu, iar ceea ce cer li se va împlini.


În judeţul Bistriţa-Năsăud se mai păstrează obiceiul ca de Bobotează credincioşii şi preotul să iasă cu alai la malul cursului de apă care străbate localitatea, pentru a sfinţi apele.

În urmă cu câteva decenii obiceiul era ca apa ce urma să fie sfinţită pentru a fi luată acasă de enoriaşi să fie scoasă chiar din cursul apei, dar, odată cu trecerea anilor s-a renunţat la acest obicei şi apa este adusă din fântâni sau de la reţea. În multe localităţi s-a renunţat chiar şi la ieşitul pe malul râului, slujba de sfinţire a apei fiind făcută în curtea bisericii. Însă, în satele de munte din judeţul Bistriţa-Năsăud s-a păstrat ieşirea, cu alai, la râu, pentru sfinţirea apelor, dar se foloseşte apa din surse potabile:

În satele noastre se mai iese la râu, pentru sfinţirea apelor. Şi, s-a mai păstrat un obicei: în următoarele opt zile de la Bobotează, femeile nu mai merg să spele rufele la râu, pentru că a rămas credinţa că apele sunt sfinţite şi ele nu trebuie tulburate. (Alexandru Pugna, folclorist)

Acuma şoselele sunt foarte aglomerate şi este mult mai greu să deplasezi două – trei sute de oameni şi s-o blochezi. Apoi, nici râurile nu mai sunt atât de curate, dar totuşi, în anumite sate de pe valea Şieului sau de pe cea a Bârgăului, acolo unde biserica este mai apropiată de râu, se mai iese la râu pentru sfinţirea apelor. Pentru că a merge la râu înseamnă a fi mai aproape de evenimentul Iordanului. (Alexandru Vidican, Preotul protopop)

 

Redacția

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Trei persoane au murit electrocutate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 16:39

Trei persoane au murit electrocutate

Pompierii au intervenit în satul Valea Verde din Munții Apuseni, după ce trei persoane au fost electrocutate, a anunțat vineri, 18 septembrie,...

Trei persoane au murit electrocutate
Oradea are un nou bazin de înot
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 15:31

Oradea are un nou bazin de înot

Investiția, în valoare de aproape 15 milioane de lei, a fost inaugurată vineri, 18 septembrie, în spatele Arenei Antonio Alexe, de ministrul...

Oradea are un nou bazin de înot
Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 13:21

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate

Trei cartiere din Mediaș intră într-un amplu proces de modernizare a iluminatului public.   Pe 118 străzi din Gura Câmpului, Gloria și...

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 12:37

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului

Lucrările pentru punerea în siguranță a versanților de pe Valea Oltului continuă în această perioadă, echipele intervenind simultan în trei...

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:24

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a ajuns la Primăria Șimleu Silvaniei, unde, împreună cu primarul Cristian Mihai Lazăr și...

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:10

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu

Bistrițenii sunt invitați la sfârșitul acestei săptămâni să celebreze hărnicia producătorilor locali și bogăția acestui sezon. Ediția...

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu
Transilvania joi, 17 septembrie 2026, 19:18

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi, plăcinte și gomboți cu prune. Sunt doar câteva dintre preparatele care vor putea fi gustate la cea de-a...

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea
Transilvania miercuri, 16 septembrie 2026, 11:07

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!

România pierde minim 350 de milioane de euro din PNRR, din cauza întârzierilor la lucrările de modernizare și electrificare a căii ferate, pe...

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!