Ascultă Radio România Cluj Live

20 noiembrie – Ziua Mondială a Copiilor

Declaraţia pentru Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1959, defineşte drepturile copiilor la protecţie, educaţie, sănătate, joacă, adăpost şi o alimentaţie potrivită.

20 noiembrie – Ziua Mondială a Copiilor
Foto: Foto: John Mitchell/ Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 20 noiembrie 2023, 08:58 / actualizat: 20 noiembrie 2023, 14:17

La 20 noiembrie, în fiecare an, este sărbătorită Ziua Mondială a copiilor, ce susţine solidaritatea internaţională, sensibilizarea copiilor din întreaga lume şi creşterea bunăstării copiilor. Începând din 1990, Ziua Mondială a copiilor marchează adoptarea, în aceeaşi zi, de Adunarea Generală a ONU, atât a Declaraţiei, cât şi a Convenţiei pentru Drepturile Copilului.

Declaraţia pentru Drepturile Copilului, adoptată la 20 noiembrie 1959, defineşte drepturile copiilor la protecţie, educaţie, sănătate, joacă, adăpost şi o alimentaţie potrivită.

La 20 noiembrie 1989, Adunarea Generală a ONU adopta Convenţia pentru Drepturile Copilului, apreciată ca fiind realizarea majoră pentru drepturile omului, recunoscând rolul copiilor ca actori sociali, economici, politici, civili şi culturali. Convenţia prevede protejarea şi promovarea drepturilor copiilor, precum dreptul la viaţă, la sănătate, la educaţie şi joacă, dar şi dreptul la viaţa de familie, de a fi protejaţi împotriva violenţei, de a nu fi discriminaţi şi dreptul de a-şi face auzite opiniile.

România a fost printre primele state care au semnat şi ratificat Convenţia ONU, în anul imediat următor adoptării sale în cadrul Adunării Generale a Naţiunilor Unite.

Autorităţile publice, organismele private autorizate, precum şi persoanele fizice şi persoanele juridice responsabile cu protecţia copilului sunt obligate să respecte, să promoveze şi să garanteze drepturile copilului stabilite prin Constituţie şi lege, în concordanţă cu prevederile Convenţiei Organizaţiei Naţiunilor Unite cu privire la drepturile copilului.

În 2023, tema zilei este „For every child, every right”. Drepturile copiilor sunt drepturile omului, dar în prea multe locuri, astăzi, drepturile copiilor sunt atacate.

De Ziua Mondială a copiilor este oferit spaţiul necesar acestora şi tinerilor de a-şi face auzite vocile cu privire la problemele care contează pentru ei. Acordând prioritate drepturilor şi participării copiilor, putem contribui la construirea unui viitor mai bun pentru toţi. Fiecare copil, oriunde ar fi el, are dreptul de a trăi în pace. Fiecare copil are dreptul la o planetă sigură şi locuibilă. Copiii trebuie să fie ascultaţi şi incluşi în toate deciziile care îi afectează, se arată pe site-ul https://www.unicef.org/.

În 2019 s-au împlinit 30 de ani de la semnarea Convenţiei pentru Drepturile Copilului, tratatul internaţional cu cea mai largă ratificare. Convenţia pentru Drepturile Copilului a fost semnată de 196 de ţări şi ratificată de 195 (fără SUA; Somalia a ratificat convenţia în 2015), membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite, potrivit https://indicators.ohchr.org/. Orice stat care semnează şi ratifică această Convenţie se obligă să aplice integral şi corespunzător standardele juridice în domeniul promovării şi protecţiei drepturilor copiilor.

Guvernul va marca și în acest an Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, prin iluminarea Palatului Victoria în albastru, culoare simbol a acestei zile importante.

 

Agerpres

Foto: John Mitchell /Pixabay

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 11:02

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de intensificări ale vântului, valabil luni, 21 septembrie în zone din 24 de...

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:46

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:16

Coloane militare pe drumurile din Ardeal

În perioada 21–25 septembrie, structuri din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” desfășoară activități planificate de instruire în...

Coloane militare pe drumurile din Ardeal
Social duminică, 20 septembrie 2026, 16:46

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova

Începe în Capitală intervenția pentru punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat acum aproape un an de o puternică...

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova