Ascultă Radio România Cluj Live

Proiectul noii legi a pensiilor ajunge în Parlament

Proiectul noii legi a pensiilor ajunge în Parlament

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 12 noiembrie 2023, 10:16

Proiectul noii legi a pensiilor, recent aprobat de Guvern, va ajunge săptămâna viitoare în Parlament pentru dezbateri și un vot final, așteptat în 20 noiembrie, după cum a anunțat premierul. Este o lege stabilă și sustenabilă, bazată pe respectul pentru contributivitate și pentru muncă, iar noile reguli de calcul al pensiei vor duce la eliminarea inechităților existente, afirma ministrul muncii. Imediat după intrarea în vigoare a legii, preconizată pentru 1 ianuarie 2024, toate pensiile aflate în plată ar urma să fie recalculate conform noilor prevederi până la 1 septembrie 2024, ceea ce va duce începând cu această dată la majorări, au dat asigurări autoritățile. Ar fi cea de a doua majorare de la anul, prima urmând să se facă în conformitate cu prevederile actuale, păstrate și în noua lege, pe indexarea cu media ratei inflației de anul trecut, adică, 13,8%.
Şedința Guvernului de joi, 9 noiembrie 2023, a fost marcată de discuții între partenerii de guvernare în ceea ce privește impactul bugetar pe care îl vor avea cele două creșteri de pensii de la anul. Ministrul de finanțe este așteptat luni, 13 noiembrie 2023, în plenul Camerei Deputaților, la solicitarea AUR.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea
Politic duminică, 25 octombrie 2026, 15:22

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea

Preşedintele Nicuşor Dan s-a aflat duminică, 25 octombrie, la Baza Aeriană 86 Borcea, unde a avut loc o ceremonie dedicată Zilei Armatei...

Preşedintele Nicuşor Dan a sărbătorit Ziua Armatei la Baza Aeriană 86 Borcea
CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională
Politic vineri, 23 octombrie 2026, 09:22

CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării consideră siguranţa la Marea Neagră ca o componentă esenţială a securităţii naţionale şi...

CSAT: Siguranța la Marea Neagră, prioritate națională
Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
Politic joi, 22 octombrie 2026, 12:53

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern

USR va folosi toate pârghiile parlamentare pentru a sancţiona derapajele noului Guvern şi, în acelaşi timp, va oferi soluţii pentru România, a...

Dominic Fritz: USR va sancționa derapajele noului Guvern
CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Politic joi, 22 octombrie 2026, 08:50

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte, joi, 22 octombrie, de la ora 18.00, la Palatul Cotroceni, într-o şedinţă convocată de...

CSAT, reuniune pentru securitatea Mării Negre
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 13:43

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”

Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii – este asigurarea fermă dată miercuri, 21 octombrie, de premierul Luca Niculescu. Șeful noului...

Luca Niculescu: ”PNRR-ul este urgența urgențelor. Nimeni nu se atinge de Pilonul 2 de pensii”
Politic miercuri, 21 octombrie 2026, 10:57

Schimbare la vârful administrației sălăjene

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a transmis un mesaj de bilanț, subliniind că perioada în care a condus Instituția Prefectului a fost...

Schimbare la vârful administrației sălăjene
Politic marți, 20 octombrie 2026, 17:33

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia, după votul de învestire a Guvernului Luca Niculescu. Ea va rămâne în funcţie...

Prefectul judeţului Cluj, Maria Forna, și-a anunţat demisia
Politic marți, 20 octombrie 2026, 08:09

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE

UPDATE, ora 16:45 Guvernul Luca Niculescu a trecut, cu 280 de voturi pentru şi 58 de voturi împotrivă. Guvernul propus de premierul desemnat Luca...

Zi decisivă pentru Guvernul Niculescu | UPDATE