Ascultă Radio România Cluj Live

Când va fi finalizat primul park&ride din Cluj-Napoca [FOTO]

Conceptul prevede o zonă de parcare unde cei care vin în municipiu dinspre Est să-și lase mașinile și, în Cluj-Napoca, să folosească mijloacele de transport în comun.

Când va fi finalizat primul park&ride din Cluj-Napoca [FOTO]
Foto: Foto: Primăria Cluj-Napoca

Articol editat de cristina.rusu, 23 octombrie 2023, 12:16 / actualizat: 23 octombrie 2023, 18:06

Construcția primului park & ride din Cluj-Napoca, investiție care se realizează în imediata vecinătate a aeroportului, trebuie finalizată până în luna septembrie a anului viitor.

Conceptul prevede o zonă de parcare unde cei care vin în municipiu dinspre Est să-și lase mașinile și, în Cluj-Napoca, să folosească mijloacele de transport în comun.

De asemenea, și cei care fac o călătorie cu avionul își pot parca autoturismul, pentru că, arată viceprimarul Dan Tarcea, există suficiente locuri de parcare:

Este un obiectiv de investiții unde vor fi amenajate 863 de locuri de parcare, unde vor fi realizate și opt locuri pentru autocare și autobuze. De asemenea, se construiesc două corpuri de clădire, unul care va fi terminal tip autogară, unde poți aștepta autobuzul, să-ți cumperi bilete de transport și, de asemenea, va mai fi un corp de clădire, cu copertină, astfel încât cei care așteaptă pe peron să stea în condiții civilizate. (Dan Tarcea)

În interiorul acestui park & ride va fi amenajată o stație de autobuz, care să facă legătura cu rețeaua de transport din interiorul municipiului:

Vor fi locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități, locuri de parcare pentru mașini electrice, va fi amenajată și o stație de autobuz, astfel încât transportul în interiorul orașului să se poată desfășura în condiții optime. Va fi și o stație de bike-sharing, pentru cei care doresc să folosească bicicleta. (Dan Tarcea)

Lucrările la park & rideul din zona aeroportului au început în 22 septembrie, iar primarul Emil Boc se declară mulțumit de progresul făcut după o lună de șantier:

Am verificat stadiul lucrărilor, suntem în grafic și anul viitor acest proiect sperăm să fie finalizat, este o lucrare de anvergură. E și o provocare, cum realizăm infrastructură alternativă la mașină. Acest park & ride în această linie vine: lăsăm mașina, luăm transportul in comun, avem mai puțină poluare, avem mai bună calitate a vieții. (Emil Boc)

Amenajarea unei parcări de mari dimensiuni la intrarea în Cluj-Napoca este una dintre măsurile luate de administrația locală pentru reducerea traficului din municipiu.

Viceprimarul Dan Tarcea este convins că cei care vin din localitățile aflate la Est de Cluj-Napoca vor prefera să-și lase aici mașinile, decât să intre cu ele în oraș:

Este o investiție de 62 de milioane de lei care va elimina o mare parte din mașinile care vin din Gherla, Dej, Bistrița, Baia-Mare, pentru că vor avea această alternativă, la un preț absolut decent, să-și lase mașina acolo și de acolo să ia mijlocul de transport în comun, să meargă in oraș și să-și rezolve problemele. (Dan Tarcea)

În septembrie 2024 vor fi finalizate lucrările care inițial trebuiau realizate de Consiliul Județean Cluj, dar, din lipsa de bani, investiția a fost preluată de municipalitate.

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Mihai Miclăuș

Foto: Primăria Cluj-Napoca

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Reportaje marți, 3 februarie 2026, 13:05

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO

Competiția Para Badminton International desfășurată în luna ianuarie la Cairo, a reunit sportivi de top din întreaga lume.   În proba de...

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Designerul care traduce obiectele în sunet
Reportaje luni, 2 februarie 2026, 13:47

Designerul care traduce obiectele în sunet

Până pe 15 februarie poate fi vizitată, la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția de artă digitală 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝘃𝘀....

Designerul care traduce obiectele în sunet
Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 13:45

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO

Podul, aflat pe DJ 188, între localitățile Bogdan Vodă și Vișeu de Jos, cu trecere prin localitatea Bocicoel s-a surpat luni, 26 ianuarie, iar...

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 12:38

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor

Într-o lume dominată de tehnologie și consum rapid, cursurile de design vestimentar oferă elevilor o platformă rară de a îmbina creativitatea...

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor