Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: Recomandarea editorului – Fără instrucțiuni de folosire

Din septembrie colecția are două componente: n’autor ficțiune – care va duce mai departe direcția editorială de până acum – și n’autor non-ficțiune – unde vor fi publicate volume de non-ficțiune creativă, eseuri personale, jurnalism narativ, memoir.

Ce mai citim: Recomandarea editorului – Fără instrucțiuni de folosire

Articol editat de cristina.rusu, 22 octombrie 2023, 00:00

Din această a doua categorie vine recomandarea de lectură de la Eli Bădică, volumul Ioanei BurteaFără instrucțiuni de folosire.

Eli Bădică: Ioana Burtea este o jurnalistă foarte bine cunoscută în spațiul cultural românesc, cea mai îndelungată colaborare a sa a fost cu publicația Decât o revistă, DOR. De altfel, mă leg de această colaborare a ei, pentru că sub această umbrelă a titlului ”Fără instrucțiuni de folosire” sunt incluse șase eseuri, cinci dintre ele publicate din 2015 și până anul trecut în Decât o revistă. Desigur, textele introduse în volumul de față sunt relucrate și revizuite. Cel de-al șaselea eseu este scris special pentru volum, are cea mai mare întindere și se intitulează ”Cel mai bun produs”.

Ioana Burtea scrie cu un curaj rarisim, cu viziune, cu vulnerabilitate, prin empatie și prin suferință, cu ritm și stil, despre relațiile pe care le avem de-a lungul timpului și care își pun o amprentă asupra noastră. Vorbește despre relații familiale, despre relații de iubire, despre relații de prietenie îndelungată, despre istoria familiei.

Tema ultimului eseu, ”Cel mai bun produs”, abordează relația pe care o avem cu munca și se întreabă cine suntem dincolo de muncă, cum ne împăcăm cu perfecțiunea și altele asemenea.

După cum spune Cristian Lupșa în cuvântul înainte la acest volum, nu avem în față nici o colecție de amintiri și nici niște pagini de jurnal, ci eseuri personale, ceea ce înseamnă că Ioana Burtea știe precis cum să se folosească de propria viață pentru a spune ceva despre viețile fiecăruia dintre noi, să facă din aceste povești adevărate, personale, niște povești universale, cu care putem relaționa cu toții, care ne pot pune pe gânduri, niște povești despre cum primim această viață fără instrucțiuni de folosire și încercăm să navigăm prin ea legând niște lucruri din noi, despre umanitatea din noi și din ceilalți.

Este o carte minunată care te trece prin foarte multe stări, așa cum am credința că poate să facă o carte bună cu adevărat. Nu pot decât să o recomand ascultătorilor Radio Cluj.

Recomandare de lectură de la Eli Bădică, editoarea-coordonatoare a colecției de literatură română contemporană n’autor de la Editura Nemira.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Poemele de luni: Rodica Marian
Ce mai citim? luni, 2 iunie 2025, 12:51

Poemele de luni: Rodica Marian

“Dorind să-ţi reverşi sufletul, când scrii poezie, să găseşti o tresărire interioară, care să-ţi răspundă apoi ca prin oglindă, din...

Poemele de luni: Rodica Marian
Ce mai citim: Recomandarea editorului
Ce mai citim? duminică, 1 iunie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului

Sunt Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor al editurii Nemira, și vin astăzi către voi cu o recomandare care, într-o lume puțin mai...

Ce mai citim: Recomandarea editorului
Poemele de luni – Călin Vlasie
Ce mai citim? luni, 26 mai 2025, 13:11

Poemele de luni – Călin Vlasie

“Cred că a scrie poezie nu înseamnă să dai drumul robinetului poeziei fără să știi de unde vine, cum se formează și din ce este compusă...

Poemele de luni – Călin Vlasie
Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 25 mai 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Astăzi vă propun o carte care nu se citește ușor, dar care se insinuează adânc și sincer în conștiința cititorului. Este vorba de romanul...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? luni, 19 mai 2025, 16:04

Poemele de luni: Adrian Popescu

Dacă simțiți cu ardoare că vreți să cântați împreună cu Adrian Ivanițchi versurile “Odată am știut să zbor, odată/ Dovadă n-am, dar...

Poemele de luni: Adrian Popescu
Ce mai citim? duminică, 18 mai 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului. Lapon afurisit!

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord se va afla la Cluj săptămâna viitoare. Ea va participa la o întâlnire cu publicul marți, 20 mai...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului. Lapon afurisit!
Ce mai citim? luni, 12 mai 2025, 00:00

Poemele de luni: Dumitru Cerna

“Ce poate fi mai încântător, mai reconfortant, mai benefic decât lectura, în deplina ta intimitate? Când eşti tu astăzi, când toate par a...

Poemele de luni: Dumitru Cerna
Ce mai citim? luni, 5 mai 2025, 18:37

Poemele de luni: Vasile Dan

“Auzeam pentru prima oară ceva incredibil: că poeții nu au niciun merit. Nu ei vorbesc în poezie, ci zeul trezit din ei. După Platon. Fugeam...

Poemele de luni: Vasile Dan