Ascultă Radio România Cluj Live

Se preiau cererile pentru ajutorul de încălzire

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor va începe, din 15 octombrie 2023, să preia cererile pentru acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, dar și pentru suplimentul pentru energie. Ajutoarele se acordă în baza Legii 226/2021 privind stabilirea măsurilor de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil de energie și în baza normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate HG nr. 1073/2021, pentru sezonul rece 1 noiembrie 2023 – 31 martie 2024.

Se preiau cererile pentru ajutorul de încălzire

Articol editat de cristina.rusu, 2 octombrie 2023, 10:35

Astfel, ajutorul pentru încălzirea locuinței în sezonul rece și suplimentul pentru energie (lunar, tot anul) se acordă familiei sau persoanei singure care nu are alte proprietăți sau bunuri, așa cum sunt prevăzute în cerere, și care obține un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2.053 lei, în cazul persoanei singure.

Veniturile bănești se vor cumula cu alte tipuri de venituri materiale, zice Gabriela Iova, directorul executiv al AJPIS Bihor.

În sezonul rece este prevăzută și o măsură de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale.

Aceasta se adresează consumatorului casnic care îndeplinește anumite criterii de consum, între care: energia electrică pentru un consum cuprins între 150 kwh – 1.000 kwh și gaze naturale pentru un consum cuprins între 80m3-1000m3.

Compensarea se acordă de către furnizor, direct pe factură, fără a fi necesară depunerea unei cereri, a precizat Iova.

Potrivit acesteia, măsuri de sprijin se acordă pentru energia termică în sistem centralizat, electric, gaze naturale și combustibili solizi și/sau petrolieri.

Ajutorul de încălzire se acordă numai pentru un singur sistem de încălzire, numai familiilor şi/sau persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei, numai pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă), doar titularului contractului/convenţiei individuale încheiat/încheiate cu furnizorul și numai consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electric). De exemplu: Dacă o familie se încălzește cu energie termică, pentru prepararea hranei folosește gazele naturale, iar pentru iluminat folosește energie electrică, va beneficia de 10 lei+10 lei+30 lei = 50 lei. Ceea ce înseamnă că suplimentul se acordă cumulat, în funcție de sursele de energie utilizate, a mai arătat Gabriela Iova.

Ajutorul pentru încălzire și suplimentul pentru energie se pot obține prin completarea formularului de cerere-declarație pe propria răspundere, similar celui utilizat anii anteriori. Acestea se găsesc la sediul primăriei localității pe raza careia se află locuința ori pe pagina de internet a primăriei localității pe raza careia se află locuința, a agențiilor județene pentru plăți și inspecție socială, precum și a Ministerului Muncii și Protecției Sociale.

Este important ca în formularul de cerere să se menționeze corect toți membrii familiei, toate veniturile realizate de membrii acesteia în luna anterioară lunii depunerii cererii, toate bunurile mobile şi imobile aflate în proprietate, închiriere, concesiune, comodat, numărul de camere ale locuinței, sistemul de încălzire utilizat și toate datele referitoare la terenuri, animale și păsări din gospodărie.

Cei care nu se descurcă în completarea formularului, pot solicita sprijin la asistentul social din cadrul primăriei ori la Tel Verde Consumator Vulnerabil: 0800.86.86.22. Formularele completate se depun la Primăria pe raza căreia solicitantul are domiciliul (în Oradea, la DASO), personal, electronic ori transmis prin poștă.

Venit lunar și sume decontate de AJPIS

Ajutor de încălzire:

Mai mic de 200 lei – 100%

Între 200,1 și 320 lei – 90%

Între 320,1 și 440 lei – 80%

Între 440,1 și 560 lei – 70%

Între 560,1 și 680,1 lei – 60%

Între 680,1 lei și 920 lei – 50%

Între 920, 1 și 1040 lei – 40 %

Între 1040,1 lei și 1160 lei – 30%

Între 1160,1 și 1280 lei – 20%

Între 1280,1 și 1386 lei/pe membru de familie – 10%

Între 1280,1 și 2053 lei pentru persoana singură – 10%

Supliment de energie:

Energie electrică – 30 lei

Gaze naturale – 10 lei

Energie termică – 10 lei

Combustibili solizi și/sau petrolieri – 20 lei

Atunci când singura sursa de energie utilizată este cea electric – 70 lei (lunar)

 

Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 11:02

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de intensificări ale vântului, valabil luni, 21 septembrie în zone din 24 de...

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:46

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:16

Coloane militare pe drumurile din Ardeal

În perioada 21–25 septembrie, structuri din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” desfășoară activități planificate de instruire în...

Coloane militare pe drumurile din Ardeal
Social duminică, 20 septembrie 2026, 16:46

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova

Începe în Capitală intervenția pentru punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat acum aproape un an de o puternică...

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova