Ascultă Radio România Cluj Live

Tarifele la gaze naturale şi energie electrică, plafonate

El a precizat că, deşi în prezent preţurile de pe piaţa energiei sunt în scădere, pentru a asigura stabilitatea şi accesibilitatea tarifelor pentru populaţie şi pentru consumatori industriali, mecanismul plafonării trebuie menţinut:

Tarifele la gaze naturale şi energie electrică, plafonate

Articol editat de Andrei Cretoiu, 29 septembrie 2023, 10:09

Până în 2025, o plasă de siguranță, aș putea spune, care poate avea, deși nu ne dorim să mai facem modificări, nici nu sunt anunțate în următoarele luni astfel de modificări. Monitorizăm permanent situația din toate punctele de vedere, tocmai pentru a vedea dacă este necesară o intervenție, dar în clipa de față cred că predictibilitatea este cea mai importantă, astfel încât toate companiile care au bugete de pus la punct pentru anul viitor, populația la fel, să aibe în mod real o protecție și să avem cel puțin această iarnă și iarna viitoare cât mai liniștite

La Sibiu are loc Congresul Central-European al gazelor Naturale, ce reuneşte specialişti în energie din mai multe ţări din centrul, sud-estul Europei şi Balcani, a transmis corespondenta RRA, Carmen Vulcan.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
Social miercuri, 11 martie 2026, 13:21

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere

Tot mai puţini români sunt interesaţi de un loc de muncă în străinătate, în situaţia actuală internaţională incertă.   Aproape...

Cererea pentru joburi în afara țării, în scădere
„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:41

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile

”Salvaţi Copiii” România le cere autorităţilor adoptarea de ”măsuri sistemice, susţinute şi predictibile”, pentru reducerea sărăciei...

„Salvați Copiii” cere măsuri urgente împotriva sărăciei infantile
Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Social miercuri, 11 martie 2026, 12:32

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei

Jandarmeria Maramureș, în colaborare cu rangerii Administrația Parcului Național Munții Rodnei, a desfășurat la sfârșitul săptămânii...

Atenție, turiști: interzis snowmobile și ATV în Munții Rodnei
Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:48

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate

Două construcţii ilegale ridicate pe malul Barajului Firiza, situat în Munţii Gutâi, care alimentează cu apă municipiul Baia Mare, dar şi...

Construcții ilegale de pe malul Barajului Firiza, demolate
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:23

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE

UPDATE: ora 16.00 România a acoperit integral fiecare loc care i-a fost alocat în zborurile de evacuare prin mecanismele legate de instituțiile...

Ministrul de Externe, audiat despre repatrierea românilor din Orientul Mijlociu | UPDATE
Social miercuri, 11 martie 2026, 10:14

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bistrița-Năsăud a finalizat plata beneficiilor de asistență socială pentru...

Peste 32 de milioane de lei virați pentru asistență socială în luna ianuarie
Social marți, 10 martie 2026, 16:46

Vulturul sur revine în România după 70 de ani

Masivul Făgăraș devine locul unui moment important pentru conservarea naturii din România: vulturul sur revine în țară după aproximativ 70 de...

Vulturul sur revine în România după 70 de ani
Social marți, 10 martie 2026, 16:09

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină

Un accident rutier soldat cu rănirea unui copil de 5 ani a avut loc marți, 10 martie, în localitatea Dumitra, informează Inspectoratul de...

Copil pe bicicletă, lovit de o mașină