Ascultă Radio România Cluj Live

Radio România Cultural însoțește publicul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Timișoara

Începând de luni, 25 septembrie, RRC îi dedică două săptămâni marelui sculptor și oferă Timișoarei ghidajul audio al expoziției dedicate operei brâncușiene.

Radio România Cultural însoțește publicul expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale” de la Timișoara

Articol editat de cristina.rusu, 25 septembrie 2023, 11:14

Începând de luni, 25 septembrie, RRC îi dedică două săptămâni marelui sculptor și oferă Timișoarei ghidajul audio al expoziției dedicate operei brâncușiene.

Radio România Cultural se alătură celui mai așteptat eveniment al acestei toamne la Timișoara și asigură ghidajul audio al expoziției „Brâncuși: surse românești și perspective universale”.

Publicul care va vizita expoziția poate scana QR Code-urile afișate în sălile Muzeului Național de Artă din Timișoara, pentru a intra în atmosfera fiecărui spațiu care găzduiește operele lui Constantin Brâncuși.

Audio-ghidul produs de Radio România Cultural pentru publicul expoziției este bilingv, iar lectura textelor scrise de Daria Ghiu este făcută de Florin Piersic Jr., în limba română, și de Ana Ularu, în limba engleză.

Experiența audio pe care zecile de mii de oameni așteptați la expoziție o vor avea ascultând acest audio-ghid va fi una care îmbină partea informativă cu starea necesară pentru parcurgerea marelui eveniment de la Timișoara. Este o mare onoare pentru Radio România Cultural să ofere acest dar Capitalei Europene a Culturii din 2023 și lui Constantin Brâncuși, în special, declară Radu Croitoru, managerul Radio România Cultural.

În așteptarea expoziției curatoriate de Doina Lemny, invitatul săptămânii la “Vorba de cultură” este Constantin Brâncuși, despre opera căruia vor vorbi Doina Lemny, Ioana Vlasiu, Elena Bobi Dumitrescu, Moni Stănilă și Călin Dan. Gazde vor fi Ema Stere și Attila Vizauer, începând din 25 septembrie, pentru a vorbi despre întregul univers al lui Constantin Brâncuși.

Din 2 octombrie, la scurt timp după deschiderea expoziției, emisiunea “Orașul Vorbește” se mută la Timișoara. Daria Ghiu și Gabriela Mitan vor emite din centrul orașului, pentru a intra în atmosfera evenimentului.

O ediție specială a emisiunii “Arte Frumoase”, realizată de Daria Ghiu, va fi, de asemenea, dedicată lui Constantin Brâncuși.

Publicul Radio România Cultural va putea găsi toate aceste programe într-un dosar special, intitulat “Brâncuși, infinitul Europei”, pe site-ul www.radioromaniacultural.ro.

Curatoriată de Doina Lemny, după o scenografie de Attila Kim, expoziția „Brâncuși: surse românești și perspective universale” își propune să ilustreze particularitatea unui artist care a schimbat fața sculpturii moderne.

Deschisă la Timișoara în perioada 30 septembrie 2023 – 28 ianuarie 2024, în contextul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, această expoziție reprezintă o revenire simbolică a lui Constantin Brâncuși în țara de origine și poate fi privită ca un prim pas spre o reevaluare globală a moștenirii sale artistice.

Organizată de Muzeul Național de Artă din Timișoara, Fundația Art Encounters și Institutul Francez din România, finanțată de Consiliul Județean Timiș, expoziția găzduită de MNArT va aduce în atenția publicului diferite etape ale parcursului artistic al lui Brâncuși, plasându-l pentru prima oară pe marele artist într-un context românesc.

Mai multe informații sunt disponibile pe https://brancusi-2023.info/.

 

Radio România Cultural

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.

Au început înscrierile pentru cea de-a XI – a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Turda
Cultural luni, 5 octombrie 2026, 13:52

Au început înscrierile pentru cea de-a XI – a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Turda

Festivalul Internațional de Teatru Turda deschide înscrierile pentru cea de-a XI-a ediție, care va avea loc în perioada 25 iunie – 4 iulie...

Au început înscrierile pentru cea de-a XI – a ediție a Festivalului Internațional de Teatru Turda
Teatru radiofonic la Radio Cluj – Livada de vişini
Cultural duminică, 4 octombrie 2026, 00:00

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Livada de vişini

Duminică, 4 octombrie, de la ora 20.05, Radio Cluj și Teatrul Naţional Radiofonic prezintă piesa Livada de vişini de Anton Pavlovici Cehov....

Teatru radiofonic la Radio Cluj – Livada de vişini
Toamna Muzicală Clujeană, ediția a 59-a
Cultural vineri, 2 octombrie 2026, 12:38

Toamna Muzicală Clujeană, ediția a 59-a

Toamna Muzicală Clujeană este cel mai important festival internațional de muzică clasică din România, după Festivalul și Concursul...

Toamna Muzicală Clujeană, ediția a 59-a
Seară de operă sub cerul liber
Cultural vineri, 2 octombrie 2026, 10:36

Seară de operă sub cerul liber

Duminică, 4 octombrie, de la ora 16, Piața 1 Decembrie 1918 din Zalău se transformă într-o veritabilă sală de operă sub cerul liber.  ...

Seară de operă sub cerul liber
Cultural vineri, 2 octombrie 2026, 10:23

Nou hub cultural – o investiție de peste 3,2 milioane de lei

La Prundu Bârgăului a fost inaugurată noua Bibliotecă și Mediatecă a comunei — o investiție de peste 3,2 milioane de lei, finanțată prin...

Nou hub cultural – o investiție de peste 3,2 milioane de lei
Cultural miercuri, 30 septembrie 2026, 14:15

Noaptea Albă a Galeriilor revine în 19 orașe

Cea de-a 20-a ediţie a Nopţii Albe a Galeriilor va avea loc de vineri, până duminică (2-4 octombrie), în 210 spaţii din 19 oraşe din țară,...

Noaptea Albă a Galeriilor revine în 19 orașe
Cultural miercuri, 30 septembrie 2026, 12:39

Când arta devine mărturie. Lucrările a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria, expuse la Palatul Reduta

În 6 octombrie 2026, la ora 18.00, la Palatul Reduta, sediul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, va avea loc vernisajul expoziției „Arta...

Când arta devine mărturie. Lucrările a doi supraviețuitori ai deportării în Transnistria, expuse la Palatul Reduta
Cultural miercuri, 30 septembrie 2026, 12:33

Classic Unlimited, 10 ani de muzică clasică în spații neobișnuite

Classic Unlimited marchează 10 ani de la primul concert și pornește joi, 1 octombrie, într-un nou turneu prin România.   Muzica clasică va...

Classic Unlimited, 10 ani de muzică clasică în spații neobișnuite