Prima pagină » Campanii » Ce mai citim? » Ce mai citim: recomandarea biliotecarului: Tata mă citește și după moarte

Ce mai citim: recomandarea biliotecarului: Tata mă citește și după moarte

Este o carte scrisă cu mare plăcere, după cum spune chiar autorul, dar care este citită, la rândul ei, cu același sentiment, se parcurge ușor și cu multă poftă, o citești cu hohote de râs, cu nostalgie și drag, întâmpini fiecare pagină cu entuziasmul trăit de romanele în care amintirile din copilărie sunt îmbibate de satiră și de absurd, așa cum doar într-o ţară sovietică poate fi pruncia.
Este o poveste despre un copil și o copilărie de la sfârșitul Uniunii Sovietice. Acțiunea are loc într-un sat din RSS Moldovenească, unde Mișca, protagonistul cărții noastre, trăiește o viață normală, doar că sistemul nu poate să nu-l atingă. Este intoxicat, ca oricare dintre semenii lui, cu poezii patriotice ale vremii și bombardat cu informația despre unicitatea și invincibilitatea țării în care a avut noroc să se nască. Dar copilăria e magică în orice sistem social-politic și te vrăjește asemeni trecerii realității în artă, a vieții în fotografie.
Mihail Vakulovski își înșiră amintirile în carte așa cum face un regizor într-un film, transformă memoria în scene savuroase și vii, astfel încât, pe toată durata lecturii, ai impresia că urmărești un film. Această carte se citește pe nerăsuflate și o vei iubi datorită manierei în care autorul știe să îţi trezească amintiri despre propria copilărie, dacă la rândul tău ai urmat școala primară în comunism ori în anii ’90.
Dacă însă te-ai născut după anul 2000, vei parcurge fiecare scenă cu acel interes pe care-l stârnește orice poveste dintr-o epocă devenită sursă de mituri sau de mărturii despre o viaţă ce pare azi greu de crezut sau acceptat.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 25 iunie 2023, 06:00 / actualizat: 25 iunie 2023, 8:42

Puterea umorului lui se construiește pe contrastul dintre lumea personală marcată de lipsuri și noua realitate luminoasă, dar contrafăcută prin cenzură, îndoctrinare și propagandă omniprezente în acea perioadă. Vocea personajului nostru ne arată că tot absurdul vieţii cotidiene din ţările comuniste a devenit o comoară pentru cei înzestraţi cu simţul umorului.
Povestirile pestrițe se învecinează ori se suprapun comic cu imaginile unor vecini anonimi cu portretele unor personalităţi precum Gagarin și Lenin – pe care s-a construit mitul raiului sovietic – sau cu portretele artiștilor ce au contestat acest paradis. Eroii sovietici nu mai sunt asezaţi pe soclu, ci devin protagoniștii unor scene ridicole. Lozincile prin care elevilor li se spală creierul sunt transformate în poezii cu versuri obscene. De fapt, reinterpretarea a tot ce era sfânt pentru sovietici devine o barieră în calea mesajelor extrem de nocive, cu efecte ireversibile asupra intelectului.

Tata mă citește și după moarte (poVeste 18+ despre copilăria sovietică & despre copilăria Uniunii Sovietice) îți dezvăluie încă din titlu despre ce este și la ce să te aștepți. O să găsiți aici două voci, una a copilului Mișca, care înregistrează totul fără filtru, o voce autentică care își lasă impresiile să interacționeze direct cu lumea și o voce mai puțin implicată, mai matură, pe care o întâlnești rar și subtil, dar e mereu acolo, vocea autorului.
În carte o să citești și despre relația dintre părinți și copii, despre lucruri frumoase și lucruri mai puțin frumoase, despre un băiețel și privirea lui asupra întregii lumi.
E minunată cartea asta prin sinceritatea cu care e scrisă, prin emoția pe care o transmite, prin secvențele care te fac să trăiești, odată cu personajul, anumite senzații, e onestă, naturală și îți e ușor să simți anumite lucruri, chiar dacă nu le-ai trăit cu adevărat.
Scriitura plină de viață a lui Mihail Vakulovski, face din această carte o călătorie foarte plăcută în întunericul copilăriei sovietice, se citește pe nerăsuflate, fiecare pagină îți deschide o altă ușă spre o altă întâmplare din pruncia autorului.
Lectura romanului poate fi chiar o călătorie în propria copilărie și adolescență un fel de reîntoarcere la rădăcini și, bineînțeles, dorința de a ne face părtași la o perioadă interesantă dintr-o zonă nu foarte cunoscută celor din România.

Tatiana Țîbuleac spune despre carte:” Injecții de stări și imagini, fără complexe, fără filtru și fără cenzură, textele lui Mihail Vakulovski sunt ca acele poze alb-negru făcute de Zeniturile sovietice. (…) Mult umor, multe înjurături și cruzime, dar și o duioșie aproape copilărească, specifică slavilor, care se împletește aici straniu cu scrisul românesc.”
Vă așteptăm să descoperiți acest roman, împrumutându-l de la Biblioteca Județeană Octavian Goga Cluj, de la Secția de Împrumut pentru Adulți și Artă.

Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj