Prima pagină » De prin Cluj » La Cluj s-a deschis primul muzeu al cinematografiei din România [AUDIO]
La Cluj s-a deschis primul muzeu al cinematografiei din România [AUDIO]
Xantus Gabor: Ne vedem împlinirea unui vis. Fiul meu Aron și cu mine suntem visătorii la care s-au alăturat nu foarte mulți, dar foarte inimoși parteneri. Am visat acest muzeu de mulți ani, în momentul în care, la început, eu, la începutul carierei mele de cineast, am fost martorul unor situații foarte triste în care s-au aruncat pur și simplu la gunoi multe valori în ceea ce privește istoria cinematografiei și aparate și documente și fotografii. Ne mai vorbind de peliculă, pelicula care zăcea în știu eu, într-o cutie de metal, nu se știa ce e acolo. Hai s-o aruncăm, că ne stă în cale.
Foto: Foto: Radio Cluj
Articol editat de Bianca Câmpeanu,
11 iunie 2023, 10:19 / actualizat: 11 iunie 2023, 13:53
Primul muzeu al cinematografiei din România funcționează de sâmbătă, 10 iunie, în subsolul Casei TIFF din Cluj. Acesta este rezultatul unui parteneriat între Festivalul de film și Fundația Xantus, cea care deține exponatele, aparate de proiecție, fotografii și afișe, peliculă veche. Președintele fundației Xantus, cineastul Xantus Gabor, explică de unde a pornit ideea:
Xantus Gabor: Ne vedem împlinirea unui vis. Fiul meu Aron și cu mine suntem visătorii la care s-au alăturat nu foarte mulți, dar foarte inimoși parteneri. Am visat acest muzeu de mulți ani, în momentul în care, la început, eu, la începutul carierei mele de cineast, am fost martorul unor situații foarte triste în care s-au aruncat pur și simplu la gunoi multe valori în ceea ce privește istoria cinematografiei și aparate și documente și fotografii. Ne mai vorbind de peliculă, pelicula care zăcea în știu eu, într-o cutie de metal, nu se știa ce e acolo. Hai s-o aruncăm, că ne stă în cale. Ideea s-a născut recent, când fiul mi-a zis dacă avem acest relicve aici, în jurul nostru și e plin podul și pivnița cu aceste aparate, de ce să nu dăm noi ocazia posterității sau contemporanilor noștri să guste puțin din istoria filmului din Transilvania? Și atunci, în prima fază, împreună cu Primăria Clujului, cu Consiliul Național al Cinematografiei, cu Uniunea Cineaștilor din România și cu câteva persoane fizice, prieteni inimoși, ne-am apucat să organizăm această aventură. Primul pas în aventură a fost o expoziție temporară deschisă în Turnul Croitorilor anul trecut, în decembrie, într-un spațiu foarte mic, dar foarte vizitat, până la urmă, unde doar o parte mică din ce ceea ce se vede aici am reușit să expunem p entru că era spațiu foarte mic, era cât o garsonieră mică. Dar era bine că am făcut primul pas și acolo și am pregătit și o altă locație, în cartierul Grigorescu, într-un loc select, ca să dezvoltăm muzeul acolo. Dar când administrația turnului ne-a comunicat că nici patru luni de zile și aici includem și Crăciunul și Anul Nou și șantierul din jurul Turnului, au fost în jur de 3000 de vizitatori la acest muzeu, nu ne-a venit să credem. Și am fost convinși pe laptop câți au intrat, câți au ieșit, mă rog. Și atunci fiul mi-a zis: de ce să nu facem noi acest muzeu undeva mai central, unde circulă lumea? Pentru că acolo e locația frumoasă, dar acolo vine doar cine vine în mod direct pentru muzeu, iar aici poate intră cineva care vede că e un muzeu al cinematografiei și așa am început căutările pentru o locație și am cutreierat toate pivnițele întunecate și umede și mucegăite din centrul Clujului. Și providența a făcut ca în acea perioadă, când trebuia să decidem unde să fie locația, discutam cu Tudor Giurgiu de alte probleme și veni vorba și de acest muzeu și a zis: hai să vă uitați la beciul nostru, acolo, că deocamdată e gol, acolo a funcționat cândva un bar, aici era un spațiu disponibil, asta este interesant. Sigur, necesita foarte multe intervenții de întreținere, de zidărie, de înlocuire de cărămizi, de pietre de tot felul. Și aici ni s-a alăturat prietenul meu și fostul meu coleg de breaslă, maestrul și inginerul de sunet Francisc Kos, semnatarul multor coloane sonore la Buftea. Și deși nu l-am rugat, pentru că el acum deține o firmă foarte renumită aici, în Cluj, și a zis hai că vin și eu la acest proiect și a venit cu acest proiect și fără el chiar nu se putea face la acest nivel. Noi am venit cu conținutul și cu visele, el a venit cu contribuția financiară pe care și-a putut-o permite. Și noi am contribuit și financiar, desigur, dar împreună am pus tot ce am avut și a ieșit ce a ieșit.
Doina Borgovan: Aș vrea neapărat să vorbim despre această cameră de cenzură pe care ați amenajat-o acolo, că atrage atenția imediat.
Xantis Gabor: Da, ca să îl citez pe Dorel Vișan și pe dl. Kos – amintiri din copilărie, da. Deci din cariera mea, de cineast, în tinerețe, când lucram la Televiziunea Română, tot timpul t rebuia să ne gândim cu capul cenzorului, noi creatorii. Ce va observa cenzorul eventual dintr-un mesaj sau ce va insinua cenzorul, fără să știm nici noi ce va observa el undeva, care este împotriva orânduirii socialiste și al conducătorului iubit. Tot timpul eram sub această presiune, sub această frustrare, în sensul că eram supușii acestor oameni practic care decideau nu numai soarta creațiilor, ci și soarta creatorilor. Dacă cineva a ajuns pe lista neagră a creatorilor, acolo, mă rog, mulți au ajuns în emigrație, vezi Iosif Demian după O lacrimă de fată și Baloane de curcubeu, el a ajuns nu mai aproape decât la Sydney, da, pentru că aici nu mai avea posibilitate. Și atunci am zis pentru generațiile de acum, care habar nu au ce înseamnă cenzura, cenzura de atunci și cum funcționa cenzura și ce atmosferă a creat cenzura. E puțin exagerată scena acolo, dar are o simbolistică, zic eu. Deci masa era acoperită cu acea pânză roșie, ca și la orice secretar de partid, era o mașină de scris în mod obligatoriu, dar alții, care erau mai așa… mai sus puțin, aveau secretară care bătea la mașină. Am adus și această mașină de scris, plus cele trei telefoane, scurt, mai scurt și și mai scurt. În spate, sigur, era portretul tovarășului, erau drapelele de rigoare și acest cenzor, cenzor la modul generic, era atotputernicul din perioada creației mele în cinematografie. N-o să uit niciodată când am filmat undeva într-un cătun în Apuseni, era cu un cer imens, cu un orizont foarte jos, cu niște nori foarte expresivi. Deci era o imagine chiar dramatică la un moment dat, datorită providenței și a condițiilor meteo, nu puteam eu să regizez norii. Și la vizionare a zis cenzorul: Stop! Opriți imaginea! Ce-i asta? Zic: Asta este un exterior, un plan, un cadru larg, frumos. – Nu se poate. Păi asta are o simbolistică foarte gravă, că norii sunt negri, copacii sunt contrastați, deci nu dă nicio impresie, de entuziasm, de putere… mă rog, era socialist, și filmul a fost scos. Deci secvența a fost scoasă, filmul nu, dar de multe ori trebuiau remontate aceste filme, îți intra în dosarul de cadre că ce-ai făcut, ai fost supus unei urmăriri mai severe. Deci eu n-am putut să avansez în ierarhia profesională până în anii 90, eu făceam și regie și imagine și aveam, scuzați-mă pentru pentru lipsa de modestie, dar avem cele mai multe premii din TVR! Nu eu le-am adunat, mi -au spus alții și am fost pe post de asistent tehnic. Asta însemna că eu trebuia să trag cablurile și nu altceva. Deci cenzorul putea să-ți determine care cariera și viața personală la un moment dat. Discutam cu femeia de servici la Televiziunea Română din București, cu Nuți, că cine are leafa mai mare, ea sau eu, și ne concuram în treaba asta. Bun, nu asta conta, pentru că eu mi-am făcut meseria din pasiune și o fac și acuma tot din pasiune. N-am vrut să fac altceva în viața mea decât film. Nici n-am făcut altceva decât film, cu o mică deviere spre o catedră universitară, dar poate era mai bine fără și îmi făceam filmele mai departe,da … (râde)
Muzeul cinematografiei poate fi vizitat începând de astăzi și va organiza periodic evenimente dedicate istoriei filmului transilvănean. O istorie relativ puțin cunoscută de publicul contemporan, dar bogată și fascinantă.
La Cluj istoria filmului începe cu Janovics Jenő, actor, regizor, producător și director de teatru și de cinematograf, care înființează între 1914 și 1917 patru studiouri de producție cinematografică.
În aceste studiouri sunt realizate până în anul 1930 55 de filme pe care azi le-am numi filme documentare sau de actualitate, 16 scurt-metraje și peste 70 de filme artistice.
Tot la Cluj și-a început cariera în acea perioadă regizorul Kertész Mihály, care sub numele de Michael Curtiz a semnat o peliculă de referință în istoria cinematografiei, „Casablanca”, film distins cu premiul Oscar.
Și Korda Sándor, Sir Alexander Korda, a lucrat ca regizor de succes la United Artist din America, apoi în Regatul Unit. Cel mai prestigios premiu al Academiei Britanice de Film îi poartă și în prezent numele.
După sfârșitul Primului Război Mondial, în 1918 sosește la Cluj, venit de la Paris, profesorul Constantin Levaditi un medic de renume mondial. Profesorul Levaditi este terifiat de răspândirea amenințătoare a sifilisului. Împreună cu medicul ginecolog clujean Dominic Stanca și cu regizorul deja consacrat Janovics Jenő se hotărâsc să pună filmul în slujba educației și a popularizării în masă. În anul 1920, la Cluj se naște filmul „Grozăvia lumii” care poate fi considerat primul docu-fiction din istoria mondială a cinematografiei.
Această prezentare necesită JavaScript.
Text/audio/foto: Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
![La Cluj s-a deschis primul muzeu al cinematografiei din România [AUDIO]](https://www.radiocluj.ro/wp-content/uploads/2023/06/muzeul-cinematografiei-Casa-Tiff-5.jpg "La Cluj s-a deschis primul muzeu al cinematografiei din România [AUDIO]")
