Ascultă Radio România Cluj Live

Află cum poți primi bani dacă vrei să îți împădurești terenul

Programul a fost prezentat proprietarilor de terenuri din Bistrița-Năsăud, care sunt încurajați să depună proiecte pentru a putea fi finanțate. Corespondenta RRA în zonă, Cristiana Sabău, a participat la întâlnirea organizată de Instituția Prefectului și a aflat ce probleme au ridicat localnici:

padure defrisata

Articol editat de Andreea Leonid, 21 aprilie 2023, 14:48

Reporter: Cristiana Sabău – Pădurile ocupă mai bine de o treime din suprafața județului Bistrița-Năsăud, dar cu toate acestea este loc de mai bine. Până acum, 150 de persoane fizice s-au înscris în program pentru a împăduri circa 90 de hectare de teren. Gabriel Stanciu, șeful Ocolului Silvic Romuli, spune că numărul celor interesați ar fi mai mare dacă nu ar exista impedimentul financiar.

Gabriel Stanciu: Cred că cel mai important este finanțarea, nu finanțarea ulterioară, este vorba de a finanța inițial. Omul ca să planteze un hectar de pădure, de exemplu, i-ar trebui undeva la 7-8.000 euro. Nu știu câți agricultori vor avea 7.000-8.000 euro ai lui, cu care să facă treaba, pe care să-i primească ulterior.

Reporter: Altă problemă este a pășunilor cu valoare ridicată, care nu pot fi împădurite. Numai în comuna Măgura Ilvei, peste 40 de proprietari interesați de program au fost respinși din aplicație din cauza faptului că terenurile lor fac parte din această categorie, exceptată de la plată.

 

Cristiana Sabău

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

 

 

 

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 11:02

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de intensificări ale vântului, valabil luni, 21 septembrie în zone din 24 de...

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:46

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:16

Coloane militare pe drumurile din Ardeal

În perioada 21–25 septembrie, structuri din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” desfășoară activități planificate de instruire în...

Coloane militare pe drumurile din Ardeal
Social duminică, 20 septembrie 2026, 16:46

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova

Începe în Capitală intervenția pentru punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat acum aproape un an de o puternică...

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova