Ascultă Radio România Cluj Live

Locuinţele continuă să se ieftinească. Piaţa imobiliară în următoarele şase luni

Începutul de an a venit în România şi cu o scădere bruscă a numărului de tranzacții imobiliare. Astfel, ca urmare firească, au început să scadă prețurile şi asta după ce în ultimii 2-3 ani valoarea de achiziție a apartamentelor a explodat, în special în câteva oraşe.

Locuinţele continuă să se ieftinească. Piaţa imobiliară în următoarele şase luni
Foto: Radio Cluj

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 18 aprilie 2023, 12:14 / actualizat: 19 aprilie 2023, 11:14

Piaţa imobiliară din Europa şi România, implicit, a suferit modificări în primele trei luni ale acestui an comparative cu finalul anului trecut. Chiar dacă cererea este mai mică, pentru achiziţia de imobile, preţurile au scăzut dar nu foarte mult, în special în oraşele în care costurile de achiziţie au fost mari în ultimii 5-10 ani. Clujul este un astfel de oraş. Şi aici au scăzut puţin preţurile de referinţă şi s-au schimbat puţin tendinţele în cazul persoanelor care caută un spațiu de locuit cu o suprafaţă de minimum 60 de mp.

Începutul de an a venit în România şi cu o scădere bruscă a numărului de tranzacții imobiliare. Astfel, ca urmare firească, au început să scadă prețurile şi asta după ce în ultimii 2-3 ani valoarea de achiziție a apartamentelor a explodat, în special în câteva oraşe.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitatea Imobiliară (ANCPI) a publicat la finalul lunii februarie cel mai recent studiu referitor la realitatea pieței imobiliare din ţara noastră care vizează luna ianuarie 2023 și arată o scădere puternică a tranzacțiilor cu case, terenuri și apartamente. Proprietarii au micşorat uşor prețurile, după cum confirmă agențiile imobiliare la nivel național.

Astfel, de la o lună la alta, din decembrie 2022, în ianuarie 2023, s-a înregistrat o scădere cu peste 44% a numărului de tranzacții. Chiar și dacă ne raportăm doar la ianuarie 2022, scăderea este de peste 6.200 de tranzacții de case, terenuri și apartamente.

La o analiză atentă, pe oraşe, exceptând capitala, preţurile au scăzut cu peste 4,5% la Cluj, urmat de Piteşti cu 3,59% şi Craiova cu 3,37%. Excepția a fost Bistrița, unde prețurile au crescut, în prima lună din acest an, cu 9,41%, până la valoarea de 1.012 Euro/mp.

Folosindu-se de experiența anilor trecuți, marile agenţii imobiliare susţin că în perioada următoare, până în a doua jumătate a acestui an, prețurile caselor vor scădea, majoritatea prețurilor terenurilor intravilane vor stagna sau vor crește, iar prețurile apartamentelor, ale spaţiilor comerciale şi ale spaţiilor pentru birouri vor stagna şi ele.

La Cluj-Napoca, una din tendinţele actuale este achiziţia de teren, în funcţie de bugete, în oraş sau în vecinătatea acestuia, pe o distanţă de până la 20-25 de km, în vederea construirii de case sau achiziţia din start a unui teren cu casă pe el. În ceea ce priveşte creditele, băncile nu au venit cu înlesniri pentru a încuraja populaţia să apeleze la credite ipotecare. Ba, dimpotrivă, o parte din condiţii au fost înăsprite, cum ar fi avansul care în prezent trebuie să fie asigurat în proporţie de până la 30-40%.

În condiţiile în care dezvoltatorii imobiliari nu mai vând aşa cum o făceau şi implicit pe fondul scăderii preţurilor la locuinţele noi, sunt multe situaţiile în care se recuperează, să zicem aşa, apelând la materiale mai slabe şi calitate îndoielnică. În privinţa chiriilor, deja, la Cluj-Napoca se discută în preţuri pe cameră şi nu pe apartament şi se fac rezervări pentru luna septembrie 2023, spune Gigi Ştefan, de la Agenția Imobiliar.
Conform unui sondaj realizat de Reuters, în perioada 15 februarie – 8 martie 2023, în lume, evoluția prețurilor la imobile se va menține în scădere, anul acesta. Motivele se regăsesc în ratele mai mari la creditele ipotecare, ca urmare a majorării dobânzilor, decisă de băncile centrale pentru a pondera inflația galopantă. Aşadar, oamenii vor fi mai reticenți să contracteze o locuință. Totodată, și chiriile au crescut, precum și costurile cu întreținerea, care au explodat din cauza scumpirilor la electricitate și gaze naturale.

Astfel că analiștii imobiliari estimează că prețurile se vor reduce cu până la 50% față de anul 2020, în SUA, Marea Britanie, Germania, Canada, Noua Zeelandă și Australia.

Totodată, peste jumătate dintre specialiștii care au participat la cercetare au spus că în următorii ani va fi tot mai grea achiziția unei locuințe pe fondul încetinirii construirii de noi locuinţe şi scăderii numărului de permise de construcţie care va duce la creşterea deficitului de locuinţe în multe ţări din întreaga lume.

 

Alina Nechita

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Reportaje marți, 3 februarie 2026, 13:05

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO

Competiția Para Badminton International desfășurată în luna ianuarie la Cairo, a reunit sportivi de top din întreaga lume.   În proba de...

Aur pentru România la Para Badminton International din Egipt | AUDIO
Designerul care traduce obiectele în sunet
Reportaje luni, 2 februarie 2026, 13:47

Designerul care traduce obiectele în sunet

Până pe 15 februarie poate fi vizitată, la Muzeul de Artă din Cluj, expoziția de artă digitală 𝗗𝗶𝗴𝗶𝘁𝗮𝗹 𝘃𝘀....

Designerul care traduce obiectele în sunet
Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 13:45

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO

Podul, aflat pe DJ 188, între localitățile Bogdan Vodă și Vișeu de Jos, cu trecere prin localitatea Bocicoel s-a surpat luni, 26 ianuarie, iar...

Un alt pod surpat în Maramureș creează probleme | FOTO
Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor
Reportaje vineri, 30 ianuarie 2026, 12:38

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor

Într-o lume dominată de tehnologie și consum rapid, cursurile de design vestimentar oferă elevilor o platformă rară de a îmbina creativitatea...

Mai mult decât modă: impactul cursurilor de design vestimentar asupra elevilor