Prima pagină » Campanii » Incluziv » Incluziv: „Când iau locul 2 am fost jurizată cum trebuie”, interviu cu pianista Livia Frona
Incluziv: „Când iau locul 2 am fost jurizată cum trebuie”, interviu cu pianista Livia Frona
Livia Forna/ Foto: Facebook
„Vă ocupaţi cu muzica, nu?”, a presupus imediat un invitat, atunci când am dat pentru prima oară pe la o televiziune. Îmi venea să-i răspund că ştiu să cânt la lighean, dar adevărul e că percepţia aceasta are nişte baze interesante. Mulţi artişti de country blues au fost nevăzători, printre ei Blind Lemon Jefferson, Blind Boy Fuller, Blind Willie Johnson şi alţii. Vedeţi, nu s-au sfiit să includă asta în numele de scenă: era o parte din brand, dacă vreţi.
„Vă ocupaţi cu muzica, nu?”, a presupus imediat un invitat, atunci când am dat pentru prima oară pe la o televiziune. Îmi venea să-i răspund că ştiu să cânt la lighean, dar adevărul e că percepţia aceasta are nişte baze interesante. Mulţi artişti de country blues au fost nevăzători, printre ei Blind Lemon Jefferson, Blind Boy Fuller, Blind Willie Johnson şi alţii. Vedeţi, nu s-au sfiit să includă asta în numele de scenă: era o parte din brand, dacă vreţi.
Nevăzătorii cântă şi astăzi în număr mare: problema e că foarte puţini fac asta în mod profesionist, după studii făcute cu metodă, la un nivel care să fie superior unei după-amieze petrecute pe târnaţ. Persoanele cu deficienţe de vedere care au terminat Conservatorul se pot număra pe degete. Eu până acum am întâlnit doar 4 şi e fascinant faptul că fiecare dintre ei a ales un traseu atât de diferit, ca şi cum şi-ar fi propus să exploreze întregul teritoriu al muzicii pentru a-i face o hartă. Acestei misiuni neoficiale de explorare doreşte să i se alăture în toamnă pianista Livia Frona din Târgu Frumos.
Livia Frona: Mă consider o fată serioasă, muncitoare. Având în vedere că vreau să intru la Conservator, trebuie să lucrez foarte mult la pian şi la teorie, mult mai mult decât un elev din învăţământul de masă. Am început să cânt la pian la vârsta de 5 ani, când am fost dusă la un club al copiilor din locul în care m-am născut.
Andrea Nagy: Cei mai mulţi nevăzători cântă fie la chitară, fie gravitează în jurul instrumentelor de suflat. Tu cum ai ales tocmai pianul?
Livia Frona: Este o experienţă ciudată, am ajuns să cânt la pian în urma unui vis al mamei mele.
Andrea Nagy: Dar a fost şi visul tău?
Livia Frona: Eram probabil încă prea mică să-mi dau seama, dar m-a prins şi pe mine.
Livia Forna
Andrea Nagy: Pentru tine care e partea cea mai grea a unui performance la pian?
Livia Frona: Învăţatul notelor e partea cea mai uşoară; apoi urmează tehnica, digitaţia şi interpretarea, pentru că trebuie să respecţi şi ce spune autorul, dar să fii şi original. Cel mai greu aspect mi se pare interpretarea şi prezentarea în faţa publicului.
Andrea Nagy: Având în vedere că nu poţi să foloseşti un portativ clasic, ce tehnică de învăţare ai?
Livia Frona: La 13 ani am învăţat să citesc notele muzicale în Braille, am avut volume cu notaţie muzicală de la o bibliotecă din Italia.
Andrea Nagy: Te-ai gândit deja ce vei prezenta la admitere?
Livia Frona: Pregătesc repertoriul de ceva vreme: voi avea de ales dintre 2 studii de Chopin, o sonată de Beethoven, un preludiu de Bach şi ceva de la un compozitor spaniol, Isaac Albeniz. Având în vedere că fac pian de 13 ani nu pot să merg nepregătită, trebuie să arăt că pot.
Andrea Nagy: Te stresează că sunt anumite aşteptări în ce te priveşte?
Livia Frona: Momentan mă stresează bacul mai mult decât ce va urma.
Livia Forna
Andrea Nagy: După Conservator, la ce carieră te-ai gândit?
Livia Frona: Aş vrea să ajut nevăzătorii care au talent, dar nu au sprijin. Cel puţin în şcoală la noi nu-i învaţă nimeni notaţia muzicală în Braille, ceea ce le-ar fi de foarte mare folos.
Andrea Nagy: Dacă te-ar trezi cineva în timpul nopţii şi te-ar pune să cânţi ceva la pian, ce ai alege?
Livia Frona: Patetica de Beethoven, să mă testez dacă mă pot trezi. De altfel era un video cu un experiment de genul acesta, dar eu stau la bloc, pe mine nu m-a trezit nimeni până acum să cânt la pian.
Andrea Nagy: Cum exersezi la bloc?
Livia Frona: Am o pianină electrică, la care se poate modifica volumul!
Andrea Nagy: În timpul liber ce-ţi place să faci?
Livia Frona: Citesc literatură universală, de exemplu prin clasa a 7-a am citit tot ce-am prins de Karl May. Şi sincer, mai găsesc timp şi să mă joc.
Andrea Nagy: Cu părinţii tăi mergi la orele de pian?
Livia Frona: Cu mama, cu maşina.
Andrea Nagy: Ai ocazia să exersezi orientarea pe cont propriu?
Livia Frona: Am mers singură de acasă până la şcoală, dar cam atât deocamdată. Mă întreb unde să merg: doar acasă, la şcoală şi înapoi.
Andrea Nagy: Cât de competitivă eşti?
Livia Frona: Îmi plac competiţiile: trebuie să mă măsor cu alţii să-mi dau seama la ce nivel sunt, la ce mai am de lucrat. Îmi place să ştiu că atunci când se jurizează, nu se uită la faptul că sunt nevăzătoare; pentru că, de fiecare dată când am luat premiul I, m-am gândit: „Uite că mi l-au dat pentru că sunt singura nevăzătoare din competiţie”. Abia când iau locul 2 sau 3 accept că am fost jurizată cum trebuie.
