Ascultă Radio România Cluj Live

Meseriile viitorului îmbină realul și umanul, hardul și softul [AUDIO]

Un articol de opinie publicat săptămâna trecută în Washington Post anunță că, în viitorul apropiat, o nouă profesie va fi în centrul atenției în industria de software și tehnologie. Rolul se numește Prompt Engineer, inginer de prompturi – sarcina sa principală fiind să descifreze și să antreneze modelele de limbaj natural pentru sistemele de inteligență artificială.

Meseriile viitorului îmbină realul și umanul, hardul și softul [AUDIO]

Articol editat de cristina.rusu, 16 martie 2023, 06:00 / actualizat: 23 martie 2024, 13:35

Concret, prompturile sunt cerințele pe care omul le formulează către Inteligența Artificială, atunci când îi dă niște comenzi sau îi solicită să prelucreze niște informații. Viitorii specialiști capabili să converseze eficient cu Inteligența Artificială trebuie să învețe și să dezvolte strategii adaptate de comunicare cu chatboții, să îi învețe cum să livreze conținut mai corect sau să îi ghideze în realizarea unor creații de tip text ori grafică impresionante și unice, adaptate contextului.

Accentul în această profesie nu se va mai pune pe capabilitățile tehnice sau cunoașterea limbajelor de programare, ci foarte mult pe abilitățile ce țin de spera umanistă a educației, adică pe ceea ce numim de obicei ”soft skills”. Noua generație de programatori, care va integra în muncă roboții software, va avea nevoie nu doar de gândire algoritmică, dar și de un vocabular variat și nuanțat și de o cultură umanistă de excepție, pentru a-și dezvolta modalitățile de comunicare cu instrumentele AI.

Iar acești profesioniști, adaptați la nevoile viitorului și foarte rari deocamdată, vor deveni extrem de valoroși pe piața muncii, pentru că vor reuși să folosească capacitățile roboților la adevărata valoare, ușurând munca multor alți specialiști, la scară largă. Dincolo de bune cunoștințe tehnice, care îi vor ajuta să înțeleagă procesele digitale din spatele ecranului cu care comunică, oamenii care vor colabora direct, zi de zi, cu platformele de Inteligență Artificială trebuie să își rafineze mereu exprimarea și, totodată, să poată evalua corect și din punct de vedere conceptual, informațional, ideologic și estetic rezultatele livrate de către roboții software.

Am experimentat, deja, împreună cu colegii mei din echipa Hacking Work, comunicarea cu ChatGPT și am descoperit destul de repede că nivelul de calitate și complexitate al rezultatelor pe care ni le-a oferit a depins direct de rafinamentul expresiilor, claritatea cerințelor și calitatea vocabularului pe care l-am folosit. Roboții pot face lucruri incredibile și foarte valoroase, dar rezultatele lor depind foarte tare de calitatea interacțiunilor  pe care noi suntem capabili să le creem și de capacitatea noastră de a îi ajuta continuu și interactiv să se perfecționeze.

Altfel spus, cunoștințele generale solide, lectura literaturii de ficțiune, de poezie, de filosofie și informarea din surse cât mai ample, cât și o cunoaștere cât mai bună a vocabularului și structurii limbii (română, engleză și cât mai multe altele) au toate șansele să devină aptitudini cu valoare mare în noua economie, nu doar un hobby sau o opțiune individuală de petrecere a timpului liber.

Poate ați observat cu toții, deja, în activitatea voastră, că aria de cunoștințe și competențe de care aveți nevoie este tot mai amplă. Pe măsură ce complexitatea muncii noastre crește, avem nevoie să integrăm tot mai multe informații, metode și principii ce țin de domenii științifice auxiliare. Cu alte cuvinte, nu mai poți face inginerie de bună calitate dacă nu știi și un pic de chimie, medicină, psihologie sau marketing. Așa cum nu poți să mai fi un profesor, un medic, un jurnalist, un biolog ori un sportiv foarte bun dacă nu înțelegi tehnologia și nu integrezi aplicațiile digitale cât mai profund în activitatea ta.

Viitorul aparține profesioniștilor cu minte universală, capabili să își cunoască excelent domeniul de expertiză, dar și să integreze simultan tot mai multe abilități, informații și practici ce țin de alte domenii academice și de specializare. Separarea real versus uman, pe care o vedem în structura școlară, nu mai este deloc o idee bună. De aceea, trebuie să valorificăm orice ocazie pe care o avem de a explora cunoașterea din domenii diverse, nu neapărat legate de munca noastră.

Cine ar fi crezut că, pentru a lucra bine cu roboții software, oricât de bun inginer ai fi, vei avea nevoie de pregătire serioasă și în filologie, istorie, biologie și filosofie? Lumea se schimbă, iar tehnologia ne oferă tuturor surprize și provocări. Depinde de noi să îmbrățișăm progresul și să producem evoluția.

***

Sunt Doru Șupeală și îți mulțumesc că urmărești Hacking Work, atât la radio, cât și online, cu podcast, newsletter și articole pe blog. Să ne re-auzim sănătoși, voioși și mintoși.


 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Vorbim împreună, ne înțelegem separat: managerii și angajații din România vor schimbare, dar fiecare altfel
Hacking Work marți, 9 aprilie 2024, 06:00

Vorbim împreună, ne înțelegem separat: managerii și angajații din România vor schimbare, dar fiecare altfel

Așa-i că și tu vrei să schimbi modul în care muncești? Toți avem idei despre cum am putea face lucrurile mai bine și tot mai mulți suntem...

Vorbim împreună, ne înțelegem separat: managerii și angajații din România vor schimbare, dar fiecare altfel
Analfabetismul funcțional, concret: absolvent de facultate, caut job bun, dar nu știu să fac nimic
Hacking Work joi, 4 aprilie 2024, 06:00

Analfabetismul funcțional, concret: absolvent de facultate, caut job bun, dar nu știu să fac nimic

Explorăm idei valoroase pentru oamenii harnici, ca să mergem cu toții la serviciu, nu la scârbiciu.   Vrem joburi bune, dar nu știm să...

Analfabetismul funcțional, concret: absolvent de facultate, caut job bun, dar nu știu să fac nimic
Clubul de carte – deschide mintea și e deschis și ziua
Hacking Work marți, 2 aprilie 2024, 06:00

Clubul de carte – deschide mintea și e deschis și ziua

Explorăm idei valoroase pentru oamenii harnici, ca să mergem cu toții la serviciu, nu la scârbiciu.   Într-o societate absorbită de ecrane...

Clubul de carte – deschide mintea și e deschis și ziua
Hacking Work: Efectul stresului și epuizării: 3 din 10 angajați se dau bolnavi când nu sunt
Hacking Work joi, 28 martie 2024, 06:00

Hacking Work: Efectul stresului și epuizării: 3 din 10 angajați se dau bolnavi când nu sunt

Ți s-a întâmplat vreodată să te dai bolnav ca să scapi de muncă pentru câteva zile? Aproape o treime (30%) dintre angajații britanici...

Hacking Work: Efectul stresului și epuizării: 3 din 10 angajați se dau bolnavi când nu sunt
Hacking Work miercuri, 27 martie 2024, 06:00

Hacking Work: Statul la Stat = salarii mari, școală puțină; Topul riscurilor la nivel global în 2024

Bugetarii români vor bani mai mulți și lecții mai puține.   Angajații din sectorul public din România aspiră la salarii între 1.500 și...

Hacking Work: Statul la Stat = salarii mari, școală puțină; Topul riscurilor la nivel global în 2024
Hacking Work marți, 26 martie 2024, 12:02

Hacking Work – Încrederea este fundamentul performanței în orice echipă

Care crezi că este cea mai valoroasă calitate pe care o caută un lider la angajații săi? Experiența? Inteligența? Abilitățile tehnice? Sau...

Hacking Work – Încrederea este fundamentul performanței în orice echipă
Hacking Work joi, 21 martie 2024, 06:00

Oamenii în vârstă: angajați buni sau pietre de moară?

Bun găsit la întâlnirea cu ideile Hacking Work, eu sunt Doru Șupeală. Avem idei valoroase pentru oamenii harnici, ca să mergem cu toții la...

Oamenii în vârstă: angajați buni sau pietre de moară?
Hacking Work miercuri, 20 martie 2024, 06:00

Hacking Work News – Cât ne costă salariile mari ale nou-veniților?

Servus, bun găsit la Hacking Work News, eu sunt Ioana Szabo și vin cu veștile care te duc la serviciu, nu la scârbiciu. Peste jumătate dintre...

Hacking Work News – Cât ne costă salariile mari ale nou-veniților?