Prima pagină » Știri » Social » Cine n-are bătrâni, înseamnă că nu-i angajează [AUDIO]

Cine n-are bătrâni, înseamnă că nu-i angajează [AUDIO]

Înțelepciunea populară spune că ”Cine n-are bătrâni, să-și cumpere”. Este o credință din strămoși care prețuiește înțelepciunea, experiența și valoarea date de trecerea anilor. În mentalul tradițional colectiv, cei mai în vârstă sunt respectați pentru priceperea și contribuția lor, considerându-se că reprezintă o comoară de mare folos pentru comunitate, pentru familii și, de ce nu, pentru firmele în care lucrează.

Articol editat de cristina.rusu, 28 februarie 2023, 06:00 / actualizat: 23 martie 2024, 13:41

Însă zicătoarea din străbuni este aspru contrazisă de realitate, cel puțin în piața muncii. Atât la noi în țară, cât și pe plan global, studiile recente ne arată că oamenii trecuți de 45 de ani au mari probleme de integrare, fiind discriminați fățiș de către angajatori. Un sondaj recent făcut de bestJobs arată că 80% dintre candidații de peste 45 de ani simt că există o reticență a recrutorilor privind persoanele mai în vârstă, iar 60% susțin că au participat la cel puțin un interviu de angajare la care au fost discriminați din cauza vârstei. De cealaltă parte, 1 din 3 recrutori recunoaște că a refuzat cel puțin o dată un candidat din cauza vârstei sale.

Dacă mergem peste Ocean, întâlnim exact aceeași situație: lupta dintre tineri și seniori în piața muncii este de multe ori inegală, fiindcă angajatorii tind să prefere candidații tineri, mai ieftini și mai dispuși la negociere. Un studiu al Asociației Americane a Pensionarilor arată că 61% dintre muncitorii peste 45 de ani declară că au fost martori la situații discriminatorii sau au fost ei înșiși victime ale desconsiderării pe bază de vârstă. În alt studiu, tot din Statele Unite, 56% dintre muncitorii peste 50 de ani declară că au fost forțați să se pensioneze înaintea limitei de vârstă, din cauza refuzului angajatorilor de a-i păstra sau a dezinteresului recrutorilor de a-i angaja.

Sunt cel puțin două mari cauze ale acestui fenomen: pe de o parte, cei mai în vârstă sunt în general mai experimentați și implicit mai costisitori pentru angajatori – cer salarii mai mari, sunt mai puțin dispuși la compromisuri și pun mai multe condiții, fiindcă în general au mai multe obligații familiale și se gândesc la mai multe aspecte ale statutului lor de angajat. Pe de altă parte, cei trecuți de 45 de ani au uneori probleme de actualizare profesională și de adaptare la evoluția tehnologică – învață mai greu tehnicile profesionale moderne, sunt mai puțin digitali și au o flexibilitate redusă când vine vorba de recalificare.

Știm că atât în Europa, cât și în America, sunt tot mai puțini tineri și tot mai mulți oameni în vârstă, odată cu scăderea gravă a natalității și creșterea simultană a calității vieții și speranței de viață. Știm totodată că piața muncii este dezechilibrată, cererea pentru forță de muncă fiind mult mai mare decât oferta. În aceste condiții, angajatorii și recrutorii care își vor schimba primii mentalitatea și vor construi oferte de muncă prin care să valorifice expertiza pe care o pot aduce seniorii vor avea de câștigat.

Desigur, rolul statului în această ecuație este important. Așa cum într-o vreme au oferit avantaje legale și fiscale celor care angajează tineri absolvenți, politicienii ar trebui acum să susțină serios, solid și durabil atât accesul seniorilor la locurile de muncă, cât mai ales oportunitățile reale de recalificare și programele de educație profesională modernă, care să redea valoarea profesională celor trecuți de 45 de ani, care mai 20 de ani până la pensie. Pentru asta, ar trebui, desigur, ca ”România Educată” să fie în mod real un program de reconstrucție națională, nu doar o bucată de hârtie goală de conținut și plină de truisme și propagandă.

***

Cam atât pentru azi. Sunt Doru Șupeală și îți mulțumesc că urmărești Hacking Work la radio, dar și online, cu podcast, newsletter și articole pe blog. Să ne re-auzim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!