Ascultă Radio România Cluj Live

Autostrada Transilvania: după 20 de ani conectează primele două municipii reședință de județ

Se împlinesc 20 de ani de când au început lucrările pe Autostrada Transilvania și abia în acest an avem speranțe că șoseaua va lega primele două municipii reședință de județ.

Autostrada Transilvania: după 20 de ani conectează primele două municipii reședință de județ

Articol editat de cristina.rusu, 13 februarie 2023, 12:00

Se împlinesc 20 de ani de când au început lucrările pe Autostrada Transilvania și abia în acest an avem speranțe că șoseaua va lega primele două municipii reședință de județ.

În 2023 se preconizează că vor fi terminate două noi sectoare, între Nușfalău și Suplacu de Barcău respectiv Câmpia Turzii și Chețani, ultimul dintre acestea fiind porțiunea lipsă de pe traseul dintre Cluj-Napoca și Târgu Mureș.

În proiectul lansat în 2003, se prevedea că Autostrada Transilvania pleacă de la Brașov, trece pe la Târgu Mureș, Cluj-Napoca, Zalău și Oradea înainte de a se conecta cu Ungaria prin Vama Borș 2.

Până acum însă, Compania de Drumuri a realizat doar porțiuni din această arteră și nu a finalizat încă o bucată care să lege măcar două municipii reședință de județ. Acesta este și motivul pentru care, explică președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, șefii administrațiilor județene din Regiunea Nord-Vest i-au trimis o scrisoare deschisă premierului în care au solicitat accelerarea lucrărilor la acest obiectiv:

Autostrada Transilvania, care a fost atât de mult dezbătută, nu este finalizată. Pentru județul Cluj, în materie de autostrăzi, A3 este cel mai important obiectiv, pentru că prin ea legăm practic județul de granița de Vest a României. Tocmai în acest sens, toți președinții de consilii județene din Regiunea Nord-Vest am înțeles importantă acestei investiții și am făcut acea scrisoare deschisă prin care i-am cerut premierului continuarea și accelerarea lucrărilor la Autostrada Transilvania. (Alin Tișe)

Între Cluj-Napoca și Târgu Mureș, de exemplu, mai lipsește doar o porțiune de aproximativ 17 kilometri pentru ca cele două municipii să fie legate de autostradă. Sfârșitul acestui an va aduce, cel mai probabil, finalizarea acestui lot, aflat între Câmpia Turzii și Chețani. Aici lucrările au fost realizate în proporție de aproximativ 48 la sută, înainte ca executantul să intre în insolvență și apoi în faliment. Noua licitație a fost câștigată de o asociere austriaco-germană, care are ca termen prima jumătate a anului viitor pentru deschiderea traficului. Constructorul a și început lucrările pe acest tronson, pe care dorește să îl termine cu aproape șase luni mai repede decât termenul contractual.

Alin Tișe consideră că în aceeași situație se află mai multe porțiuni din Autostrada Transilvania, care pot fi finalizate în următorii ani, dacă licitațiile vor fi câștigate de constructori serioși:

Există doar câteva porțiuni care nu sunt făcute, în timp ce altele sunt în fază aproape finală. Am speranțe că această autostradă va fi în cele din urmă realizată într-un sfârșit pe care mulți nu îl mai speră. Dar eu cred că într-un viitor nu prea îndepărtat acele bucăți încă nefăcute vor fi terminate. (Alin Tișe)

Până la mijlocul acestui an pe Autostrada Transilvania va mai fi terminat și lotul Nușfălau – Suplacu de Barcău, lung de 13,5 kilometri, pe care lucrează o firmă din Turcia. Pe acest sector lucrările au început în 2021 și sunt realizate în proporție de 70 la sută.

 

Mihai Miclăuș

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Trei persoane au murit electrocutate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 16:39

Trei persoane au murit electrocutate

Pompierii au intervenit în satul Valea Verde din Munții Apuseni, după ce trei persoane au fost electrocutate, a anunțat vineri, 18 septembrie,...

Trei persoane au murit electrocutate
Oradea are un nou bazin de înot
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 15:31

Oradea are un nou bazin de înot

Investiția, în valoare de aproape 15 milioane de lei, a fost inaugurată vineri, 18 septembrie, în spatele Arenei Antonio Alexe, de ministrul...

Oradea are un nou bazin de înot
Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 13:21

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate

Trei cartiere din Mediaș intră într-un amplu proces de modernizare a iluminatului public.   Pe 118 străzi din Gura Câmpului, Gloria și...

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 12:37

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului

Lucrările pentru punerea în siguranță a versanților de pe Valea Oltului continuă în această perioadă, echipele intervenind simultan în trei...

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:24

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a ajuns la Primăria Șimleu Silvaniei, unde, împreună cu primarul Cristian Mihai Lazăr și...

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:10

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu

Bistrițenii sunt invitați la sfârșitul acestei săptămâni să celebreze hărnicia producătorilor locali și bogăția acestui sezon. Ediția...

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu
Transilvania joi, 17 septembrie 2026, 19:18

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi, plăcinte și gomboți cu prune. Sunt doar câteva dintre preparatele care vor putea fi gustate la cea de-a...

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea
Transilvania miercuri, 16 septembrie 2026, 11:07

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!

România pierde minim 350 de milioane de euro din PNRR, din cauza întârzierilor la lucrările de modernizare și electrificare a căii ferate, pe...

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!