Ascultă Radio România Cluj Live

5 milioane de euro pentru reducerea infecțiilor nosocomiale în spitalele din Oradea [AUDIO]

Fondurile sunt alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Suma acoperă dotările, materialele, îmbunătățirile circuitelor și ale procedurilor din spital, dar și achiziționarea de echipamente necesare înlăturării acestor riscuri.

5 milioane de euro pentru reducerea infecțiilor nosocomiale în spitalele din Oradea [AUDIO]

Articol editat de cristina.rusu, 3 februarie 2023, 09:42

Mai multe despre acest proiect aflăm de la managerul spitalelor orădene, dr. Gheorghe Carp:

Problema infecțiilor nosocomiale există și va exista. Unde este pacient bolnav, există și infecții nosocomiale. Oradea ține sub control acest fenomen.

Unitatea pe care acesta o conduce a accesat 5 milioane de euro pentru reducerea riscului de infecții nosocomiale în spitalele orădene. Fondurile sunt alocate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Suma acoperă dotările, materialele, îmbunătățirile circuitelor și ale procedurilor din spital, dar și achiziționarea de echipamente necesare înlăturării acestor riscuri.

Prin PNRR s-au alocat foarte mulți bani în acest scop. Am văzut lista cu dotările pe care le-a cerut spitalul și am depus un proiect de 5 milioane de euro. Acesta este un pas important în procesul de modernizare a infrastructurii sanitare și rezolvă problemele legate de infecțiile nosocomiale la nivelul spitalului nostru. Infecțiile nosocomiale nu vor putea fi stârpite niciodată. Ele există, însă importante sunt numărul și amploarea lor. Niciun spital din lume nu este lipsit de aceste infecții nosocomiale, dar dorința noastră este de a le reduce numărul, a declarat dr. Gheorghe Carp.

Infecții ascunse

România a rămas în continuare țara în care infecțiile nosocomiale sunt ascunse, nu doar de ochii publicului, ci și de cei ai autorităților. Situația a fost recunoscută de mai toți miniștrii care s-au perindat la conducerea Ministerului Sănătății, însă nu au făcut nimic ca să o remedieze.

Această rată a infecțiilor nosocomiale a rămas și astăzi un subiect tabu, iar spitalele nu raportează corect aceste infecții. Nu se poate ca la noi în țară, în spitale în care condițiile nu sunt la fel ca în vestul Europei, rata infecțiilor nosocomiale să fie de doar 2%, sunt de părere reprezentanții Fundației.

 

Oradea stă bine

Dr. Gheorghe Carp asigură că Oradea stă bine la acest capitol și că nu este nici măcar în jumătatea „arătată cu degetul”.

Din fericire nu suntem în jumătatea care este arătată cu degetul. Nici măcar în primul sfert. Stăm bine la capitolul eficiență. Este foarte important să ai o echipă de epidemiologi care să se ocupe zilnic de aceste probleme și în special să preîntâmpine infecțiile nosocomiale. Ei sunt cei care ne spun care sunt necesitățile în ceea ce privește dotarea și substanțele de care avem nevoie. Există foarte multe substanțe care, o dată cu trecerea timpului, devin ineficiente pentru anumiți germeni. Astfel, trebuie să ținem tot timpul pasul cu acele substanțe noi apărute sau cu cele mai bune, pentru a putea oferi siguranță pacienților internați în spital, explică dr. Gheorghe Carp.

Practic, prin proiect vor fi achiziționate sterilizatoare, sisteme de trasabilitate a sterilizării, roboți de igienizare, purificatoare de aer, sisteme automate de nebulizare, dar și alte echipamente și materiale necesare prevenirii acestor infecții.

Obiectivul nostru este ca riscul de infecții nosocomiale să scadă în Spitalul Județean. Având în vedere cele cinci locații, a trebuit să ne gândim la fiecare locație și în funcție de specificul fiecăreia, am luat acele măsuri pe care dorim să le implementăm. Prin PNRR vom avea posibilitatea ca-n toate locațiile să avem aceleași condiții. Să nu uităm că prin modernizare, atât Staționarul I, Staționarul III de pe Coposu, Maternitatea, cât și viitorul spital de Infecțioase și Pneumologie vor respecta acele circuite și proceduri obligatorii pentru preîntâmpinarea acestor infecții nosocomiale, a subliniat șeful spitalelor din Oradea.


Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Spitalul Județean din Oradea devine centru de excelență în tratarea AVC-ului
Sănătate miercuri, 25 iunie 2025, 14:11

Spitalul Județean din Oradea devine centru de excelență în tratarea AVC-ului

Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a depus spre finanțare un proiect care prevede modernizarea infrastructurii medicale existente, prin...

Spitalul Județean din Oradea devine centru de excelență în tratarea AVC-ului
Medicamentele compensate pot fi eliberate fără imprimarea reţetei
Sănătate vineri, 20 iunie 2025, 10:33

Medicamentele compensate pot fi eliberate fără imprimarea reţetei

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a precizat, joi, 19 iunie, că asigurații își pot ridica medicamentele pe bază de prescripție,...

Medicamentele compensate pot fi eliberate fără imprimarea reţetei
Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix va fi modernizat și extins
Sănătate vineri, 20 iunie 2025, 09:54

Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix va fi modernizat și extins

Peste 12.700 de pacienți vor beneficia anual de servicii medicale mai bune.   Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix va fi...

Spitalul de Recuperare Medicală Băile Felix va fi modernizat și extins
Încep înscrierile la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea
Sănătate joi, 19 iunie 2025, 08:43

Încep înscrierile la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea

Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea dă startul sesiunii de admitere pentru studii universitare de licență. Înscrierea candidaților...

Încep înscrierile la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea
Sănătate marți, 17 iunie 2025, 11:40

Premieră medicală la Oradea

La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, două patologii întâlnite frecvent – fibromul uterin și varicocelul – au fost tratate în...

Premieră medicală la Oradea
Sănătate sâmbătă, 14 iunie 2025, 14:30

Un sibian a donat sânge de 136 de ori în ultimii 26 de ani!

Sâmbătă, 14 iunie este Ziua Internațională a Donatorului de Sânge. Astfel, în semn de solidaritate cu toți donatorii de sânge, care...

Un sibian a donat sânge de 136 de ori în ultimii 26 de ani!
Sănătate marți, 10 iunie 2025, 15:47

Fostul președinte Ion Iliescu, internat în spital!

Fostul preşedinte Ion Iliescu este internat, de luni, 9 iunie, pentru investigaţii, la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Agrippa...

Fostul președinte Ion Iliescu, internat în spital!
Sănătate luni, 9 iunie 2025, 10:52

Peste 89 milioane lei pentru modernizarea Spitalului de Recuperare Medicală Băile Felix

Conf. univ. dr. Suciu Nicoleta Ramona, managerul Spitalui Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, a semnat vineri, 6 iunie 2025, la Ministerul...

Peste 89 milioane lei pentru modernizarea Spitalului de Recuperare Medicală Băile Felix