Ascultă Radio România Cluj Live

România a gestionat exemplar situaţia de la frontiera UE şi a NATO

Pe de altă parte, şeful statului a spus că 2023 ar trebui să aducă binemeritata aderare a ţării noastre la zona Schengen.

România a gestionat exemplar situaţia de la frontiera UE şi a NATO
Foto: Foto: presidency.ro.

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 17 ianuarie 2023, 13:44

România a gestionat exemplar situaţia fără precedent de la frontiera Uniunii Europene şi a NATO, generată de războiul declanşat de Federaţia Rusă în Ucraina – a declarat preşedintele Klaus Iohannis, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România.

Pe de altă parte, şeful statului a spus că 2023 ar trebui să aducă binemeritata aderare a ţării noastre la zona Schengen.

Președintele Klaus Iohannis a afirmat că profilul țării noastre a crescut exponențial la nivel regional, european și global, după ce s-a implicat activ în gestionarea situației de la frontiera cu Ucraina. Şeful statului a amintit sprijinul acordat refugiaților ucraineni, precum și facilitarea tranzitului cerealelor din țara vecină spre zonele vulnerabile.

Anul care tocmai a început nu va fi simplu, a mai spus președintele României și a adăugat că ne va fi testată în continuare capacitatea de a răspunde la provocări.

Klaus Iohannis: Răspunsul României la criza provocată de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei va continua să fie multidimensional și cuprinzător. Vom continua să sprijinim Ucraina și Republica Moldova, inclusiv aspirațiile lor europene și euroatlantice, după caz. România va oferi tot sprijinul, atât timp cât va fi necesar.

Pe de altă parte, președintele Klaus Iohannis a subliniat că succesul finalizării Mecanismului de Cooperare și Verificare în 2022 trebuie completat anul acesta cu aderarea binemeritată la spațiul Schengen, în condițiile în care, în opinia sa, România este pregătită din toate punctele de vedere.

Klaus Iohannis: Locul României și al cetățenilor săi este în Schengen. Reafirm și în acest cadru că vom face toate demersurile care țin de noi pe toate palierele și la toate nivelurile, astfel încât România să obțină o decizie favorabilă pentru aderarea la spațiul Schengen.

Şeful statului a anunțat totodată că România își va urmări și în 2023 obiectivele de politică externă pe baza celor trei piloni esențiali: creșterea rolului și a influenței în Uniunea Europeană, respectiv în NATO și aprofundarea parteneriatului strategic cu Statele Unite ale Americii.

 

RADOR

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
AEP sesizează Parchetul privind campania lui Nicușor Dan
Politic vineri, 27 februarie 2026, 12:00

AEP sesizează Parchetul privind campania lui Nicușor Dan

Autoritatea Electorală Permanentă a sesizat, vineri, 27 februarie, Parchetul General referitor la finanțarea campaniei electorale a președintelui...

AEP sesizează Parchetul privind campania lui Nicușor Dan
Facilități fiscale pentru clădiri vechi și contribuabili vulnerabili
Politic vineri, 27 februarie 2026, 11:27

Facilități fiscale pentru clădiri vechi și contribuabili vulnerabili

Guvernul s-a reunit și în această dimineaţă, vineri, 27 februarie, după ședința de acum trei zile, în care a adoptat reforma din...

Facilități fiscale pentru clădiri vechi și contribuabili vulnerabili
Tensiuni în coaliție: PNL vs. PSD
Politic joi, 26 februarie 2026, 17:19

Tensiuni în coaliție: PNL vs. PSD

Liberalii îi cer preşedintelui PSD, Sorin Grindeanu, să se hotărască dacă se află la guvernare sau în opoziţie şi dacă partidul pe care...

Tensiuni în coaliție: PNL vs. PSD
Ordonanțele privind relansarea economică și reforma administrației, publicate în Monitorul Oficial
Politic joi, 26 februarie 2026, 13:35

Ordonanțele privind relansarea economică și reforma administrației, publicate în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență privind reforma în administrația publică și cea referitoare la relansarea economică au fost publicate în Monitorul...

Ordonanțele privind relansarea economică și reforma administrației, publicate în Monitorul Oficial
Politic joi, 26 februarie 2026, 11:03

Sprijin economic pentru România | UPDATE

UPDATE: ora 16.30   Absorbţia fondurilor europene şi accelerarea ritmului de implementare a proiectelor reprezintă priorităţi ale...

Sprijin economic pentru România | UPDATE
Politic miercuri, 25 februarie 2026, 08:21

Guvernul a adoptat pachetul de reformă administrativă și relansarea economică | UPDATE

UPDATE, ora 19:15 Ordonanța privind reforma în administrație a fost trimisă la Monitorul Oficial pentru publicare, a anunțat premierul Ilie...

Guvernul a adoptat pachetul de reformă administrativă și relansarea economică | UPDATE
Politic luni, 23 februarie 2026, 18:35

Coaliţia de guvernare a decis adoptarea reformei administraţiei centrale şi locale

E vorba de un pachet care vizează reducerea suprapunerilor instituţionale şi eficientizarea proceselor interne ale instituţiilor. O măsură...

Coaliţia de guvernare a decis adoptarea reformei administraţiei centrale şi locale
Politic luni, 23 februarie 2026, 09:49

Guvernul prioritizează al treilea pachet fiscal și bugetul pe 2026

Adoptarea celui de-al treilea pachet de măsuri fiscale şi finalizarea proiectului de buget sunt principalele obiective ale Guvernului în perioada...

Guvernul prioritizează al treilea pachet fiscal și bugetul pe 2026