Ascultă Radio România Cluj Live

Sesam deschide cartea: La ce e bună școala și de ce să salutăm

O să încep cu un volum care sigur o să vă facă foarte curioși. Se numește ”Cine a inventat totuși școala”, a fost scris de Shoham Smith și Einat Tsarfati, iar traducerea din limba engleză este semnată de Cătălin Georgescu.
Știm și noi că uneori școala vi se pare grea, obositoare sau plictisitoare, însă după ce veți citi acest volum minunat vă garantez că o să vi se pară mult mai interesantă.
Avem de fapt o scurtă istorie a principalelor epoci istorice, privite însă din perspectiva școlii.
Pentru că școala este o invenție a omului, ea nu există în natură de sine stătător. A fost nevoie ca omul să se gândească în ce fel să-și educe copiii și cum ar putea structura învățătura, încât ea să le fie de folos tuturor.
Trebuie să știți că primele școli au apărut în Sumerul antic, pe teritoriul unde astăzi se găsește Irakul. Acolo s-a inventat și scrisul, așa că era firesc să apară tot acolo și primii profesori care să-i învețe pe oameni sistemul scrierii cuneiforme. Cam în aceeași perioadă și în Egiptul antic se forma un sistem de predare, care era însă destinat doar copiilor faraonului și celor din familiile nobiliare.
Au trebuit să treacă foarte multe secole, până când copiii din toate mediile sociale să aibă acces la școală: se întâmpla abia în Renaștere, adică aproximativ în secolele XIV, XV după Christos. Atunci oamenii și-au dat seama și că recompensele sunt mai importante decât pedepsele și că poți învăța ceva de la toată lumea.
Cartea trece în revistă și momentul inventării tiparului de către Johannes Gutenberg și ajunge ușor-ușor în secolul XXI.
Dacă citiți cartea veți afla și câteva informații despre cei mai luminați învățători ai omenirii, care s-au străduit să transforme mediul școlar într-unul prietenos, din care copiii să aibă doar de câștigat. O să vă puteți da multe răspunsuri la fel de fel de întrebări legate de școală, dar și de vacanță și de pauzele de la învățat, de care noi toți avem nevoie din când în când.

Sesam deschide cartea: La ce e bună școala și de ce să salutăm

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 4 noiembrie 2022, 06:00 / actualizat: 4 noiembrie 2022, 8:57

A doua carte despre care o să vă vorbesc se numește ”Cartea saluturilor” este scrisă de Arianna Squilloni și Olga Capdevila. Traducerea din limba spaniolă este semnată de Ioana Andreea Tudose. Și acest volum ne propune o călătorie fascinantă în istoria și obiceiurile diferitelor popoare și a felului în care ele folosesc salutul ca formă de interacțiune și respect.
O să învățați formule de salut în diferite limbi europene, dar și ce gesturi însoțesc uneori salutul. De exemplu, în Papua Noua Guinee și în Polinezia oamenii salută doar ridicând ușor din sprâncene, în schimb japonezii consideră acest gest deplasat și vulgar, așa că dacă veți călători vreodată la Tokio aveți grijă cum vă mișcați sprâncenele.

Vă salut și eu cu drag și cu bucurie și vă mulțumesc că ascultați recomandările mele de lectură la Sesam deschide cartea.
Până data viitoare, servus, ciao, adios! Rămâneți cu bine!

 

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Sesam deschide cartea: Pățaniile motanului Musli
Sesam deschide cartea vineri, 3 mai 2024, 00:00

Sesam deschide cartea: Pățaniile motanului Musli

La Târgul Gaudeamus de la Cluj am reîntâlnit-o pe scriitoarea Victoria Furcoiu. Ea ea venit însoțită de un nou personaj pe placul copiilor,...

Sesam deschide cartea: Pățaniile motanului Musli
Sesam deschide cartea: Endless Mars, Milán Vorzsák
Sesam deschide cartea vineri, 26 aprilie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: Endless Mars, Milán Vorzsák

Dragi copii, cum în luna aprilie continuăm șirul sărbătorilor dedicate lecturii cu Ziua Internațională a Cărții și cea a cărții pentru...

Sesam deschide cartea: Endless Mars, Milán Vorzsák
Sesam deschide cartea: Când marea s-a prefăcut în argint de Grace Lin
Sesam deschide cartea vineri, 19 aprilie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: Când marea s-a prefăcut în argint de Grace Lin

„Când marea s-a prefăcut în argint și frigul a înghețat lumina soarelui, Pinmei a știut că Țestoasa Neagră a Iernii a sosit, cu calmul ei...

Sesam deschide cartea: Când marea s-a prefăcut în argint de Grace Lin
Sesam deschide cartea: „Tuck pentru totdeauna”
Sesam deschide cartea vineri, 12 aprilie 2024, 08:41

Sesam deschide cartea: „Tuck pentru totdeauna”

Imaginați-vă povestea ca pe o plasă de prins fluturi, iar fluturii sunt toate acele lucruri care ne fascinează și ne intrigă, lucruri pe care...

Sesam deschide cartea: „Tuck pentru totdeauna”
Sesam deschide cartea vineri, 29 martie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: „Invizibilii”, de Ioana Pârvulescu

Încercați să spuneți povestea din imaginație, fascinați de ilustrațiile viu colorate. Pe lângă acestea, literele păreau doar niște semne...

Sesam deschide cartea: „Invizibilii”, de Ioana Pârvulescu
Sesam deschide cartea vineri, 16 februarie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: „El Surdo”, de Cece Bell

Dragi copii, luna februarie este una specială pentru iubitorii de cărți, fiind marcată de două evenimente culturale importante: Ziua...

Sesam deschide cartea: „El Surdo”, de Cece Bell
Sesam deschide cartea vineri, 9 februarie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: Ernest și Célestine

Trebuie să vă spun că abia am așteptat să vă vorbesc despre cartea pe care o așezăm astăzi pe rafturile bibliotecii Sesam. Este un volum de...

Sesam deschide cartea: Ernest și Célestine
Sesam deschide cartea vineri, 26 ianuarie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: Labirintul lui Pan

Bună ziua, dragi copii! Mă bucur că pot să fiu din nou alături de voi, să călătorim împreună în fantasticele aventuri pe care lumea...

Sesam deschide cartea: Labirintul lui Pan