Ascultă Radio România Cluj Live

Drama mamelor minore din România

Un raport din 2020 realizat de Organizația Salvați Copiii arată că județul Mureș se situează pe primul loc în ceea ce privește numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Brașov și Iași.

Drama mamelor minore din România
Foto: falco/Pixabay

Articol editat de cristina.rusu, 11 octombrie 2022, 06:00 / actualizat: 11 octombrie 2022, 10:20

Drama mamelor minore din România merge până dincolo de numere și statistici. E vorba de copii care nasc copii. Fete, care la 16 ani rămân fără copilărie. Majoritatea fetiţelor cu copii nu au ieşit niciodată din cătunul în care locuiesc, abandonează şcoala sau nici măcar nu ajung să se înscrie. Multe devin mame ca urmare a abuzurilor care, de multe ori, încep chiar din familie.

Un raport din 2020 realizat de Organizația Salvați Copiii arată că județul Mureș se situează pe primul loc în ceea ce privește numărul mamelor adolescente, urmat de Dolj, Brașov și Iași.

Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani și de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil.

Datele arată că un procent covârșitor – 74% dintre gravidele sau mamele din aceste comunități – afirmă că principala sursă de venit a familiei este alocația copilului.

Silvia Burcea de la Salvați Copii, coordonatoarea programului sănătatea mamei și a copilului ne povestește despre greutățile și stigmatizarea în rândul mamelor adolescente:

44 % dintre fetele din statele Uniunii Europene care au născut înainte de a împlinii 15 ani sunt de România. În total, în țara noastră, aproximativ 10 % din nașteri provin de la mamele adolescente. 30 % din mamele minore, cele sub 18 ani in Uniunea Europeană provin din țara noastră. Suntem pe primul loc în în această situație. Această situație este cauzată de mulți factori. Cei pe care noi i-am identificat în teren ar fi lipsa de acces la informații, abandonul școlar – care poate să fie și o cauză și un efect al acestui fenomen, precum și sărăcia. Vorbim aici de fete de 13 ani care au copii, chiar și fete de 18 ani care deja au 3 copii. Este un model care se perpetuează, din păcate, în comunitățile vulnerabile de bunici tinere sau fete care sunt și ele fetele unor mame care au fost minore.”

 

Ce ne puteți spune în ceea ce privește starea mentală a acestor fete?

Fetele minore care devin mame nu sunt pregătite nici fizic, nici emoțional și nici social să devină mame. De multe ori le întâlnim speriate, de multe ori le întâlnim deznădăjduite, nu prea știu exact către cine să se adreseze și ce să întrebe. Noi, de exemplu, la Organizația Salvați Copiii mergem foarte mult cu caravane medicale în zonele rulare defavorizate și am avut cazuri în care fetele  își făceau ecografie și descopereau în cadrul caravanei că sunt însărcinate. Și vă dați seama că este uimire.

Este o stare cumva nouă pentru ele, dar în același timp au nevoie foarte mult de suport. Atunci când experții noștri se apropie de ele, le vorbesc pe înțelesul lor și le explică toate lucrurile pe care trebuie să le facă în timpul sarcinii, cumva, prind mai multă încredere și nu se simt singure în această încercare. Că este o încercare foarte mare pentru o fată care ar trebui să fie la școală să descopere că este însărcinată.

Am întâlnit și în cercetările pe care le-am făcut și din discuțiile cu fetele, că sunt judecate atunci când merg la școală și se află că sunt însărcinate. De multe ori din cauza acestei rușini și din cauza faptului că nu sunt susținute mai departe de profesori sau de colegii, abandonează școala.

Ceea ce noi încercăm să promovăm în zonele rurale defavorizate este o deschidere a lor mai mare de a anunța faptul că sunt însărcinate, pentru că de multe ori așteaptă până când avansează foarte mult cu sarcina și nu se mai poate face nimic,dar și de promova empatia față de ele. Noi mergem foarte mult pe zona aceasta de prevenție, de a preveni sarcinile cât se poate prin informare și sesiuni de grup. Dar fetele care deja au rămas.

 

Mortalitatea infantilă e mult mai crescută în rândul mamelor minore față de cele mature. De ce acest lucru?

Așa este mortalitatea infantilă, dar vor fi aici foarte multe cazuri de prematuritate. Chiar și din cercetările pe care noi le-am efectuat în rândul mamelor adolescente, una din patru a născut prematur. Vorbim aici despre niște fete care nu sunt dezvoltate suficient să susțină o sarcină, nu au cunoștințele necesare să rămână sănătoase în timpul sarcinii, de multe ori nu au acces la servicii medicale. Multe dintre ele nu fac niciun fel de ecografie sau de control în timpul sarcinii și din cauza aceasta se nasc copii prematuri sau cu malformații.

 

Sebastiana Joicaliuc

Foto: falco /Pixabay

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
Reportaje vineri, 25 iulie 2025, 09:10

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO

Piața Unirii s-a transformat, din no, într-o arenă sportivă, odată cu debutul celei de-a treia ediții a turneului internațional de volei pe...

Turneul internațional Oradea Beach Volleyball | FOTO
După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
Reportaje joi, 24 iulie 2025, 13:10

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet

A muncit mulți ani în Spania, dar s-a întors acasă la fel ca alți români pe care-i aduce înapoi dorul de țară.   Când s-a întors...

După ani în Spania, s-a întors acasă cu dorul în suflet
ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Reportaje miercuri, 23 iulie 2025, 13:44

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor

Unde-s mulți, puterea crește, iar ONG-urile au nevoie de toată puterea pentru a-și îndeplini obiectivul major, acela de a face lumea măcar un...

ONG-urile ies împreună într-o seară dedicată lor
Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje vineri, 18 iulie 2025, 08:28

Părinți plecați, copii singuri!

Aproape un sfert dintre copiii din România au trăit experienţa separării îndelungate de părinţii care au plecat la muncă în străinătate....

Părinți plecați, copii singuri!
Reportaje joi, 17 iulie 2025, 12:22

Pe drum de poveste la Muntele Găina

Tradiția reînvie pe Muntele Găina!   Târgul de Fete din acest an se va desfășura în 19 și 20 iulie. Sărbătoarea populară va aduna din...

Pe drum de poveste la Muntele Găina
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 15:50

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție

Prinți și prințese din spectacolele Teatrului de Păpuși „Puck”, precum și decoruri și elemente de scenografie pot fi admirate în această...

Muzeul Păpușilor: artă, basm și tradiție
Reportaje marți, 15 iulie 2025, 00:00

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate

S-a aflat la Cluj în luna mai Kathrine Nedrejord, scriitoare și dramaturgă norvegiană de origine sami, autoare de literatură pentru adulți,...

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord: Literatura poate arăta lucruri care au nevoie să fie schimbate
Reportaje duminică, 13 iulie 2025, 00:00

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj

Inițiat anul trecut de Fundația Părinți din România, EDUPASS – (Pașaport pentru carieră) este un proiect educațional inovator, dedicat...

EDUPASS – Pașaport pentru carieră, la Radio Cluj