Ascultă Radio România Cluj Live

Sporul natural al populaţiei României a rămas negativ în luna iunie

Datele publicate, miercuri, 10 august, de Institutul Naţional de Statistică arată că două treimi dintre cei care au murit sunt vârstnici, iar cauza principală de deces o reprezintă bolile cardiace.

Sporul natural al populaţiei României a rămas negativ în luna iunie
Foto: Institutul National de Statistica

Articol editat de Andrei Cretoiu, 10 august 2022, 14:29

Sporul natural al populaţiei României a rămas negativ şi în luna iunie a acestui an, numărul celor decedaţi fiind de 1.3 ori mai mare decât cel al nou-născuţilor vii.

Datele publicate, miercuri, 10 august, de Institutul Naţional de Statistică arată că două treimi dintre cei care au murit sunt vârstnici, iar cauza principală de deces o reprezintă bolile cardiace.

Redactorul Diana Surdu cu detalii:

În luna iunie s-au născut peste 14.100 de copii, cu 33 mai puțin decât în luna mai. În aceeași perioadă numărul deceselor înregistrate a fost de peste 18.500 cu aproximativ 2200 mai puține decât în mai. Datele Institutului Național de Statistică arată că 2 treimi dintre cei care au murit sunt persoane în vârstă de cel puțin 70 de ani iar cauza principală de deces o reprezintă bolile cardiovasculare.

Potrivit sursei citate, la oficiile stării civile s-au înregistrat peste 12.000 de căsătorii, cu aproape 570 mai multe decât în iunie anul trecut numărul divorțurilor pronunțate prin hotărâri judecătorești judefinitive a fost de peste 1900 egal cu cel din luna mai.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete:
Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România
Social luni, 21 septembrie 2026, 11:02

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de intensificări ale vântului, valabil luni, 21 septembrie în zone din 24 de...

Cod galben de vânt în 24 de județe. Vremea se răcește accentuat
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:46

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei

Parcul Național Munții Rodnei face un nou pas concret pentru conservarea patrimoniului său natural: traseele și zonele cheie sunt echipate cu...

Panouri informative pentru protejarea biodiversității în Munții Rodnei
Social luni, 21 septembrie 2026, 10:16

Coloane militare pe drumurile din Ardeal

În perioada 21–25 septembrie, structuri din cadrul Diviziei 4 Infanterie „Gemina” desfășoară activități planificate de instruire în...

Coloane militare pe drumurile din Ardeal
Social duminică, 20 septembrie 2026, 16:46

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova

Începe în Capitală intervenția pentru punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova, afectat acum aproape un an de o puternică...

Începe în Capitală punerea în siguranță a blocului din cartierul Rahova