Filmul de weekend: ce vedem în luna iulie la cinema și online
Dacă alegeți să mergeți la cinema și vă plac filmele fantastice de aventuri, din 8 iulie puteți alege ”Thor: Love and Thunder”, al patrulea film Marvel dedicat zeului tunetului. Thor face echipă cu Valkyrie, Korg, dar și cu fosta lui iubită, Jane Foster, pentru a i se opune lui Gorr, un supervillain care vrea să extermine casta zeilor. În distribuție: Natalie Portman, Christian Bale, Chris Hemsworth.
Foto: Foto: afra32/Pixabay
Articol editat de cristina.rusu,
9 iulie 2022, 06:00 / actualizat: 9 iulie 2022, 8:14
E vară, vremea vacanțelor și un film bun rămâne mereu soluția optimă de relaxare.
Dacă alegeți să mergeți la cinema și vă plac filmele fantastice de aventuri, din 8 iulie puteți alege ”Thor: Love and Thunder”, al patrulea film Marvel dedicat zeului tunetului. Thor face echipă cu Valkyrie, Korg, dar și cu fosta lui iubită, Jane Foster, pentru a i se opune lui Gorr, un supervillain care vrea să extermine casta zeilor. În distribuție: Natalie Portman, Christian Bale, Chris Hemsworth.
Tot începând din acest weekend, fanii adaptărilor clasice se pot bucura de ”Illusion perdues”, cea mai recentă ecranizare după romanul lui Balzac. A câștigat 7 premii Cesar, printre care și cel pentru cel mai bun film și aduce pe ecran nume importante ale cinematografiei franceze: Gerard Depardieu, Cecile de France sau Xavier Dolan.
În 15 iulie are avea premiera ”Alcarras” câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2022. Filmul spune povestea unei familii care din moşi-strămoşi îşi petrece vara culegând piersici în livada din sătucul spaniol Alcarràs. Dar recolta din acest an ar putea fi ultima, pentru că familia riscă evacuarea după ce noul proprietar al terenului plănuieşte să taie piersicii şi să monteze în loc panouri solare. O poveste în care regăsim o idee foarte actuală: încercăm să protejăm planeta și să utilizăm energie alternativă – asta e foarte bine!, dar ce se întîmplă cu oamenii care sunt afectați de aceste decizii?
Ultimul weekend din iulie va aduce în cinematografe ”Pentru mine tu eşti Ceaușescu”, un film românesc din care aflăm cum se raportează cei tineri și foarte tineri la trecutul recent.
Cât despre platformele de streaming, pe Hbo Max sunt disponibile episoade noi din ”Westworld” și un lungmetraj foarte lăudat, care reface strălucirea anilor 60. Se numește ”Last night in Soho” și o are în distribuție pe Anya Taylor-Joy, actrița care a făcut senzație în ”Gambitul Damei” și a avut o apariție la fel de strălucitoare și în ultima serie din ”Peaky Blinders”. Regia este semnată de Edgar Wright, care a realizat, printre altele ”Baby driver”.
Ultimele două episoade din sezonul 4 al serialului „Stranger Things”, au fost lansate pe Netflix în 1 iulie. Acesta este începutul sfârşitului producţiei, care se va încheia după al cincilea sezon.
Așteptăm pe Netflix și ”The Gray Man”. Sună interesant distribuția de primă mână, care îi include pe Ryan Gosling, Chris Evans, Regé-Jean Page și Ana de Armas. Este cel mai scump film produs vreodată de Netflix, a costat aproximativ 200 de milioane de dolari. Pelicula va fi lansată pe 22 iulie.