Tropăie, chirăie, bat din palme. Cei mai mulți nu au decolat niciodată. Cei mai mulți nici măcar nu au ieșit din orașele sau satele lor. Și poate că nu ar fi plecat nici acum, dar i-a alungat nenorocirea aia de război.
Articol editat de cristina.rusu, 14 aprilie 2022, 09:34
Tropăie, chirăie, bat din palme. Cei mai mulți nu au decolat niciodată. Cei mai mulți nici măcar nu au ieșit din orașele sau satele lor. Și poate că nu ar fi plecat nici acum, dar i-a alungat nenorocirea aia de război.
În urmă cu puține zile, avioanele erau niște monștri care făceau zgomot urât, declanșau alarme, alungau oamenii în pivnițe și aruncau bombe. În această dimineață, cineva le-a îmblânzit. Acum sunt aici și decolează. Vor zbura undeva unde, li s-a promis copiilor, va fi ca într-o vacanță.
Așa că, iată-i: tropăie, chirăie, bat din palme. Au emoții, se bucură, se minunează de ce se întâmplă, sunt atenți la ce mai urmează. Sunt într-un avion care se desprinde de pământ, într-un oraș al cărui nume s-ar putea să-l uite. Puteau să nu fie.
În drumul lor spre acest avion, în fuga din calea războiului, o parte dintre acești copii au trecut prin gara din Kramatorsk, cea care, pe 8 aprilie, a fost ținta unui atac cu rachete rusești. Mai mulți copii au murit, atunci, acolo. Și acolo, și la Mariupol, și în atâtea alte orașe mai mari sau mai mici în care cad armele Moscovei, fără discernământ, peste zonele rezidențiale, peste casele oamenilor, peste adăposturile civile în dreptul cărora scrie „copii”.
Pe una din rachetele căzute la Kramatorsk, un militar rus a scris „Pentru copii”.
Copiii aceștia, aproximativ 160, sunt ultimii dintr-o mie proveniți din centre de plasament, cei mai mulți din zona Dnepropetrovsk, pe care Adelina Toncean și partenerii Asociației Blondie i-au scos din Ucraina în mai puțin de o lună.
Unii au așteptat prin adăposturi improvizate deschiderea coridoarelor umanitare de evacuare, apoi au călătorit zile întregi cu autobuze și trenuri până au trecut granița la Halmeu, spre România.
Au toate vârstele copilăriei, de la pitici care nici în fund nu stau încă bine până la vârsta la care ar trebui să-și fi făcut deja o idee despre cum și-ar fi dorit să le arate viitorul, dacă prezentul nu le-ar fi dat socotelile peste cap.
Unii nu și-au cunoscut niciodată părinții sau i-au pierdut, alții sunt așa numiți „orfani sociali”, pe care familiile nu au mai avut condiții să-i crească și i-au plasat în grija statului ucrainean dar care se revăd în weekenduri și vacanțe.
Sunt și copii cu diverse forme de dizabilitate – pentru care sistemul ucrainean nu a găsit încă forța de a-i integra în școli normale și care trăiesc în comunități speciale, dar și copii abuzați, pe care justiția și protecția minorului i-a recuperat din anturaje familiale toxice.
Călătoresc împreună de îngrijitoarele lor care, uneori, sunt și ele mame și și-au luat și proprii copii. Cât timp vor rămâne împreună în acest exil e greu de spus. Dar vor fi împreună și asta le va fi de folos să nu se rupă de identitatea lor ucraineană.
De grupul care zboară spre Antalya au fost lipite și câteva mame din medii defavorizate, care au avut nevoie de o mână de ajutor pentru a-și pune la adăpost copiii. Și este chiar și o familie întreagă, căci autoritățile de la Kiev au decis să permită, atunci când un cuplu are mulți copii, ca tatăl să plece și el din țară.
Conform datelor UNESCO, în Ucraina trăiesc în jur de 100.000 de copii instituționalizați. Acestora nu doar că le lipsește legătura cu familia dar, acum, în plin război, sunt și mai vulnerabili decât de obicei: sunt cei mai expuși la tot felul de abuzuri, la trafic sau alte forme de exploatare.
În plin război, unele dintre aceste centre de plasament sunt decuplate de la sursele de curent și apă potabilă sau, pur și simplu, rămân fără rezerve de hrană.
Asociația Blondie s-a obișnuit să intervină acolo unde majoritatea ar abandona speranța. În prima sută de zile din 2022, asociația a ridicat de la sol peste 30 de zboruri pentru copii – unii alungați de războiul din Ucraina, alții cu nevoi medicale speciale, mai ales din România.
A costat aproximativ un milion de euro, bani veniți de la diverși sponsori, unii mai generoși, alții pur și simplu inimoși.
De fapt, spune Adelina, de toți banii cheltuiți pentru închirierea de aeronave, asociația pe care a fondat-o ar fi putut cumpăra în rate una pe care să o folosească pe post de ambulanță aeriană.
În acest moment, România nu are propria ambulanță aeriană. Există avioane de intervenție care pot transporta victime sau cazuri stabile dar niciunul care să poată oferi asistența vitală pentru un pacient în situație critică.
Și chiar dacă pentru unele urgențe poate fi prea târziu, e important de știut că există, totuși, oricând la dispoziție o pereche de aripi care să ducă la medicul capabil să salveze viața sau cel puțin dispus să încerce.
Luni, 11 aprilie, două avioane au operat simultan: unul s-a ocupat de transportul orfanilor ucraineni în Turcia, celălalt de transferul unui alt copil, tot ucrainean, la o clinică din Germania.
Micuţa Arina din Odessa
Micuța Arina, de numai cinci luni, s-a născut grav bolnavă și respiră legată la aparate. Mama ei este ucraineancă iar tatăl cetățean rus.
Mama a reușit să plece în Germania, imediat după începutul războiului, împreună cu trei din cei patru copii ai familiei. Tatăl a rămas alături de Arina, care era în spital. Între timp, frontul rusesc s-a apropiat de Odessa. Iar fetița avea nevoie de asistență medicală de înaltă performanță.
Adelina a aflat despre Arina de la o ucraineancă refugiată în București. Și, pentru că lucrurile s-au precipitat în momentul în care administrația de la Odessa a anunțat lockdown pentru perioada 9 – 11 aprilie, Adelina a decis că Arina trebuie pur și simplu scoasă de acolo, indiferent dacă formalitățile pentru transferul în Germania erau sau nu definitivate.
Fetița și tatăl au putut fi transferați cu o ambulanță terestră la Chișinău și, după o escală pentru analize la Institutul Mamei și Copilului din capitala Moldovei, copila a fost adusă la București cu o altă ambulanță, de data asta aeriană venită tocmai de la Istanbul. Aici a stat două zile la Spitalul Marie Curie înainte de a zbura din nou, acum la Dortmund, unde au așteptat-o mama ei și speranțele medicilor germani că boala poate fi tratată.
În cel mai scurt timp, va ajunge și tatăl, aflat acum în București, împreună cu cele trei pisici ale familiei.
RADOR
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.
După o consultare publică de zece zile și mai multe propuneri – venite atât din partea cetățenilor, cât și a operatorilor de jocuri de...
Primăria Sibiu a venit cu explicații după controversele legate de sondajul privind gestionarea localurilor de jocuri de noroc. ...
Directoarea executivă a AJOFM Bistrița-Năsăud, Angela Koos ne-a confirmat într-un interviu faptul că, marii angajatori din județ își...
Ziua Forțelor Terestre a fost celebrată joi, 23 aprilie, la Bistrița, în Piața Petru Rareș, printr-un ceremonial militar și religios condus de...