Ascultă Radio România Cluj Live

Sesam deschide cartea: Minunea, de R.J. Palacio

Imediat după publicarea sa în februarie 2012 Minunea a devenit un adevărat fenomen, a apărut în 45 de țări și s-a vândut în 5 milioane de exemplare.

Sesam deschide cartea: Minunea, de R.J. Palacio

Articol editat de cristina.rusu, 4 februarie 2022, 06:00 / actualizat: 4 februarie 2022, 11:46

Dar să vedem despre ce este vorba și în ce constă minunea.

Cartea ne vorbește despre August Pullmann, un băiețel care urmează să intre în clasa a cincea, dar care până acum n-a frecventat o școală obișnuită. A stat acasă, iar mama lui l-a învățat tot ce a știut. Și nu pentru că August n-ar fi vrut să meargă la școală, ci pentru că s-a născut cu o malformație teribilă: are un cap diform, și deși în scurta sa viață a suferit nenumărate intervenții chirurgicale, înfățișarea sa bagă spaima în toți cei care îl văd pentru prima dată.

Acum însă August nu mai petrece timp prin spitale și trebuie să meargă la o școală obișnuită, în care să încerce să se integreze.

Băiatul are părinți extraordinari care îl iubesc și îl înțeleg, o soră mai mare, bună, frumoasă și răbdătoare și o cățelușă pe nume Daisy.

După cum vă puteți imagina, contactul lui August cu școala și cu alți copii este tare dificil. Unii copii îl ignoră, alții nu-și pot ascunde groaza atunci când îl văd, iar a treia categorie, cu siguranță cea mai rea, îl atacă permanent, îl jignesc și îi lasă bilețele de amenințare în dulap.

E greu pentru August să facă față, e greu pentru familie să-l sprijine, e greu pentru profesori să se raporteze la așa o situație delicată.

Dincolo de diformitatea sa fizică, August este un copil cu suflet bun și blând și are o inteligență peste medie. Rezultatele sale la școală sunt impresionante și încet, încet reușește să le câștige prietenia colegilor săi. În plus, în ciuda faptului că arată atât de bizar, August are simțul umorului, face glume despre propria persoană și nu se dă bătut, deși are în fiecare zi de înfruntat cel puțin o privire îngrozită sau scârbită a celor cu care intră în contact.

Ce mi-a plăcut mult la ”Minunea” este modul în care este spusă povestea. Avem perspectiva fiecărui personaj principal în parte: August, mama și sora sa, apoi prietenii apropiați, toți își spun pe rând punctul de vedere. Ce rezultă este o poveste complexă, plină de sensibilitate și echilibru, care ne ajută să reflectăm la teme importante: bunătate, generozitate, prietenie, loialitate, egoism sau devotament.

Există spre finalul cărții un pasaj care m-a impresionat și pe care vreau să-l împărtășesc cu voi. Directorul școlii unde învață August spune următoarele: ”Ar trebui, poate, să facem o nouă regulă de viață … Să încercăm întotdeauna să fim puțin mai buni decât este necesar!”

La asta mi-ar plăcea să reflectați un pic și voi. Ce înseamnă să fii bun? Și cum adică: să fii mai bun decât este necesar?

Cartea asta chiar că ne învață să privim mai atent lumea din jur. Pentru că nu e neapărat nevoie să avem un defect vizibil, așa cum se întâmplă cu August. Adevărul este că toți avem momente sau perioade în care ne simțim pierduți, descurajați, singuri, speriați sau dezorientați. Iar în aceste momente e grozav să ai în preajmă oameni care nu te judecă, ci te înțeleg, te sprijină și te ajută să crezi că vor exista în viitor și momente mai bune.

În 2017 această carte plină de sensibilitate și căldură a inspirat un film în care joacă Julia Roberts, care respectă destul de bine povestea cărții. Poate cândva vă iese în cale. Însă mi-ar plăcea să știu că citiți și voi Minunea. Și aș dori să vă aflu apoi părerea despre ea. Ne puteți scrie oricând pe pagina de Facebook Sesam deschide-te.

 

Doina Borgovan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Sesam deschide cartea: Labirintul lui Pan
Sesam deschide cartea vineri, 26 ianuarie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: Labirintul lui Pan

Bună ziua, dragi copii! Mă bucur că pot să fiu din nou alături de voi, să călătorim împreună în fantasticele aventuri pe care lumea...

Sesam deschide cartea: Labirintul lui Pan
Sesam deschide cartea: „Câinele poetului”, de Patricia MacLachlan
Sesam deschide cartea vineri, 19 ianuarie 2024, 06:00

Sesam deschide cartea: „Câinele poetului”, de Patricia MacLachlan

Imaginați-vă, dragi copii, o zi de iarnă geroasă-geroasă. Vântul șuieră în urechi, îți lasă obrajii roșii și mâinile înghețate. E...

Sesam deschide cartea: „Câinele poetului”, de Patricia MacLachlan
Sesam deschide cartea: „Omul de zăpadă”, de Michael Morpurgo
Sesam deschide cartea vineri, 15 decembrie 2023, 06:00

Sesam deschide cartea: „Omul de zăpadă”, de Michael Morpurgo

Pentru o iarnă de poveste, tot ce aveți de făcut este… să închideți ochii și să vă puneți o dorință, să întâmpinați prima...

Sesam deschide cartea: „Omul de zăpadă”, de Michael Morpurgo
Sesam deschide cartea: Învățătorii de grijă. Salvatorii, de Alex Donovici
Sesam deschide cartea vineri, 8 decembrie 2023, 06:00

Sesam deschide cartea: Învățătorii de grijă. Salvatorii, de Alex Donovici

Bine vă regăsesc, dragi copii! Azi aș vrea să vă vorbesc despre o carte pe care mi-a prezentat-o și mie foarte călduros o elevă din clasa a...

Sesam deschide cartea: Învățătorii de grijă. Salvatorii, de Alex Donovici
Sesam deschide cartea vineri, 1 decembrie 2023, 00:00

Sesam deschide cartea: Un nou titlu din colecția ”Prima dragoste”

Poate vă mai amintiți că am mai povestit aici în Biblioteca Sesam despre cărțile dedicate adolescenților și publicate de Editura Paralela 45...

Sesam deschide cartea: Un nou titlu din colecția ”Prima dragoste”
Sesam deschide cartea vineri, 24 noiembrie 2023, 06:00

Sesam deschide cartea: Cele mai așteptate cărți ale iernii

Pentru că este în desfășurare la București târgul de carte Gaudeamus și pentru că el aduce în fiecare an cele mai așteptate apariții...

Sesam deschide cartea: Cele mai așteptate cărți ale iernii
Sesam deschide cartea vineri, 17 noiembrie 2023, 06:00

Sesam deschide cartea: „Pictează vântul”, de Pam Muñoz Ryan [AUDIO]

În zilele care devin tot mai reci, ce poate fi mai plăcut decât să te cufunzi într-o carte care să-ți încălzească inima și să îți...

Sesam deschide cartea: „Pictează vântul”, de Pam Muñoz Ryan [AUDIO]
Sesam deschide cartea vineri, 10 noiembrie 2023, 06:00

Sesam deschide cartea: Găinușa care voia să zboare, de Sun-Mi Hwang

Bună ziua, dragi copii! Mă bucur să fiu din nou alături de voi. Aș vrea azi să vă propun să facem împreună o incursiune în lumea...

Sesam deschide cartea: Găinușa care voia să zboare, de Sun-Mi Hwang