Ascultă Radio România Cluj Live

Locomotiva unui tren Regio a luat foc [UPDATE]

Reprezentanţii companiei feroviare spun că s-a produs o degajare de fum la locomotivă, dar siguranţa şi securitatea pasagerilor nu au fost afectate.

tren locomotiva foc

Articol editat de Camelia Velțan, 12 ianuarie 2022, 16:51

Potrivit sursei citate, trenul Regio a fost retras în staţia Satlung pe Someş, iar călătorii au fost preluaţi de trenul Regio Baia Mare – Jibou – Cluj Napoca, care înregistrează o întârziere de 100 de minute.

Cauzele care au generat degajarea de fum vor fi stabilite de comisia de cercetare, mai spun reprezentanţii CFR.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Locomotiva unui tren Regio care urma să ajungă în gara din municipiul Baia Mare a luat foc, miercuri, 12 ianuarie, la intrarea în comuna Mireşul Mare.

Toţi călătorii s-au autoevacuat, fără să fie înregistrate victime, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Maramureş, Cornel Băbuş.

El a mai precizat că la faţa locului intervin pompierii Baia Mare, cu două autospeciale de stingere şi cei de la punctul de lucru din Şomcuta Mare.

Zona în care a avut loc incidentul este situată la o distanţă de peste 20 de kilometri de municipiul Baia Mare.

 

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

A fugit cu fiica de un an după ce și-ar fi agresat concubina
Știri miercuri, 9 septembrie 2026, 12:15

A fugit cu fiica de un an după ce și-ar fi agresat concubina

Un bărbat de 41 de ani din comuna Bogdan Vodă, Maramureș ar fi plecat de acasă împreună cu fiica sa de doar un an, după ce și-ar fi agresat...

A fugit cu fiica de un an după ce și-ar fi agresat concubina
Se intervine cu elicopterul pentru stingerea incendiului de vegetație din Vârful Țiganu
Știri marți, 8 septembrie 2026, 11:51

Se intervine cu elicopterul pentru stingerea incendiului de vegetație din Vârful Țiganu

Pompierii maramureșeni continuă intervenția pentru stingerea incendiului de vegetație izbucnit în zona Vârfului Țiganu. Misiunea, începută...

Se intervine cu elicopterul pentru stingerea incendiului de vegetație din Vârful Țiganu
Prăznuim Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică
Știri marți, 8 septembrie 2026, 00:00

Prăznuim Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică

Cunoscută în popor sub numele de Sfânta Maria Mică, naşterea Maicii Domnului este prima sărbătoare cu cruce roşie din noul an bisericesc, an...

Prăznuim Naşterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică
Performanță în audiențe: Radio România își reconfirmă statutul de lider pe piața radio
Știri luni, 7 septembrie 2026, 13:45

Performanță în audiențe: Radio România își reconfirmă statutul de lider pe piața radio

Potrivit ultimului studiu de audienţă, Radio România rămâne prima opțiune a ascultătorilor din întreaga țară, cu o cotă de piață...

Performanță în audiențe: Radio România își reconfirmă statutul de lider pe piața radio