Ascultă Radio România Cluj Live

Primarul comunei Repedea, trimis în judecată

El este acuzat de obţinere ilegală de fonduri, uz de fals şi luare de mită.

Primarul comunei Repedea, trimis în judecată

Articol editat de Andrada Ștefănescu, 29 decembrie 2021, 14:19

În faţa judecătorilor va ajunge şi administratorul unei societăţi comerciale, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită.

Conform procurorilor, în anul 2018, în contextul efectuării de lucrări la Liceul Tehnologic Repedea, primarul Ioan Miculaiciuc, ar fi depus la Ministerul Dezvoltării mai multe declaraţii false. În aceste documente edilul ar fi precizat că lucrările pentru care s-au emis facturi de către administratorul unei societăți comerciale au fost realizate şi recepţionate. În realitate, spun anchetatorii, lucrările respective fie nu au fost executate, fie nu au fost recepţionate.

Ulterior, după primirea fondurilor nerambursabile de peste 2 milioane de lei, edilul Ioan Miculaiciuc ar fi achitat contravaloarea facturilor respective. Pentru acest ‘serviciu’, dar şi pentru ca societatea omului de afaceri să încheie noi contracte de lucrări cu comuna Repedea, edilul ar fi pretins de la acesta suma de apăroximativ 200.000 lei.

Dosarul este judecat la Tribunalul Maramureş.

 

AGERPRES

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 17:10

Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile

Primarul comunei Livezile, Traian Simionca, revine la conducerea primăriei după o pauză de 9 luni și scapă de obligația de a purta brățara...

Traian Simionca revine la conducerea primăriei Livezile
Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD
Justiţie vineri, 11 septembrie 2026, 13:40

Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a fost chemat vineri, 11 septembrie, la Parchetul Militar de pe lângă Curtea...

Raed Arafat a fost pus sub acuzare în dosarul elicopterului SMURD
Bărbat reținut după ce a furat mii de lei din două clinici private
Justiţie joi, 10 septembrie 2026, 16:52

Bărbat reținut după ce a furat mii de lei din două clinici private

Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din municipiul Bistrița, a fost reținut de polițiști după ce ar fi dat furat din două unități medicale...

Bărbat reținut după ce a furat mii de lei din două clinici private