Ascultă Radio România Cluj Live

Zboruri suspendate de pe aeroportul din Oradea

Vom semna un act adițional la contractul de finanțare încheiat între Primăria Oradea și Ryanair, prin care perioada în care zborurile sunt suspendate va fi adăugată la perioada contractuală. Spre exemplu, în cazul zborurilor care ies de sub contractul de subvenție în iulie 2022, Dusseldorf, Londra și Milano, ca urmare a demersului menționat, acestea trebuie să opereze și în luna august 2022, pentru a acoperi prevederile contractuale, a transmis Primăria Oradea, printr-un comunicat de presă.

Zboruri suspendate de pe aeroportul din Oradea

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 23 decembrie 2021, 17:26

Pentru Bologna există deja o suspendare, astfel contractul pentru această destinație va fi valabil până în septembrie 2022.

Municipalitatea recunoaște că e posibil să mai existe și alte suspendări ale zborurilor, în contextul pandemiei și a noii variante Omicron, dar precizează că Ryanair își va respecta toate obligațiile prevăzute de contractul de finanțare (număr de destinații, luni de operare, pasageri) și că în momentul în care piața funcționează aproape de normal, compania înregistrează grade de încărcare similare cu media europeană a companiei.

Ryanair a anunțat și că numărul rezervărilor a scăzut drastic din cauza evoluției noii tulpini Omicron, drept urmare a fost nevoită să-și regândească planul și să scadă capacitatea de zbor cu 33% pentru luna ianuarie în toată Europa.

Impactul pe care l-au avut restricțiile guvernamentale, interzicerea zborurilor dinspre UK spre Franța și Germania și suspendarea zborurilor europene spre și dinspre Maroc au scăzut traficul companiei de la 10-11 milioane de pasageri, la 9-9,5 milioane, în decembrie. Ryanair a mai precizat că luna viitoare se vor analiza noile informații legate de varianta Omicron, impactul acesteia asupra sectorului ospitalității și viitoarele restricții de călătorie, iar la finalul ei se vor lua decizii în ceea ce privește zborurile, mai este stipulat în comunicat.

 

Crina Dobocan

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Transilvania luni, 9 martie 2026, 11:26

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor

Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” a fost dotată cu primele autovehicule tactice blindate ușoare (ATBTU) „Cobra II” 4×4....

Vehicule blindate moderne, în dotarea militarilor
Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 13:11

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România

Sezonul de schi anul acesta se apropie de final. Se mai schiază pe alocuri, acolo unde s-a lucrat mult pentru producerea zăpezii artificiale, mai...

Urci cu telescaunul, cobori cu sania – premieră în România
Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Transilvania vineri, 6 martie 2026, 12:59

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților

Accesul cu snowmobile și ATV-uri în zonele protejate din Parcul Național Munții Rodnei ar fi devenit un fenomen repetat, potrivit unor imagini...

Acces ilegal cu snowmobile în Parcul Național Munții Rodnei. Un senator cere intervenția autorităților
Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania joi, 5 martie 2026, 13:38

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise

Probleme mari pe pârtiile de schi din Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise din Parcul Național...

Probleme mari în Munții Rodnei. Grupuri de turiști străini intră cu snowmobilele pe trasee interzise
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:42

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season

Consiliul Județean Bihor vrea să transforme stațiunile montane Vârtop și Stâna de Vale în destinații turistice all-season. Președintele CJ...

Două stațiuni montane vor să se transforme în destinații turistice all-season
Transilvania marți, 3 martie 2026, 14:17

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026

Primăvara aduce startul unui nou sezon de restaurare: Ambulanța pentru Monumente a lansat oficial calendarul intervențiilor pentru 2026.  ...

Ambulanța pentru Monumente lansează calendarul intervențiilor 2026
Transilvania marți, 3 martie 2026, 11:57

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș

Pârtiile din Maramureș oferă în această perioadă condiții foarte bune pentru practicarea sporturilor de iarnă, iar iubitorii schiului...

Se schiază în condiții foarte bune pe pârtiile din Maramureș
Transilvania luni, 2 martie 2026, 12:49

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe

Rezultatele analizelor efectuate în cadrul Programului Național de Monitorizare a reziduurilor de pesticide în anul 2025 arată faptul că, din...

Reziduuri de pesticide peste limită în legume și fructe