Ascultă Radio România Cluj Live

29 noiembrie, zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza procesului de producţie sau specificului activităţii, şi nici magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în ziua de 29 noiembrie sau participanţilor în aceste procese. De asemenea, la solicitarea justificată a conducătorului instituţiei sau autorităţii publice, prevederea potrivit căreia ziua de 29 noiembrie este zi liberă ar putea să nu se aplice, se menţionează în comunicat.

29 noiembrie, zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Articol editat de cristina.rusu, 26 noiembrie 2021, 16:04 / actualizat: 30 noiembrie 2021, 10:28

Potrivit documentului aprobat de Guvern, prin centrala Ministerului Finanţelor se vor efectua operaţiuni de încasări şi plăţi, operaţiuni de plăţi privind serviciul datoriei publice, precum şi eventualele operaţiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de resurse proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

De asemenea, unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale, care în data de 29 noiembrie 2021 au scadenţă la obligaţiile de plată aferente convenţiilor de împrumuturi din venituri din privatizare, potrivit scadenţarelor de plată anexate acestora la convenţiile de împrumut, vor efectua plata sumelor scadente înaintea acestei date.

Pentru recuperarea zilei libere, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2021, potrivit planificărilor stabilite.

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:31

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița

Locuitorii din comuna Șieu-Măgheruș au primit în această dimineață, marți, 22 septembrie, un mesaj RO-ALERT, după ce un urs a fost zărit...

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Pas major pentru digitalizarea administrației
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:07

Pas major pentru digitalizarea administrației

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat, alături de primăriile din județ, Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea și utilizarea...

Pas major pentru digitalizarea administrației
Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:42

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos

Marți, 22 septembrie, sunt programate mai multe acțiuni sub mesajul „Mobilitate durabilă pentru aer curat și pentru sănătate!”.  ...

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie

Un urs a fost semnalat în seara zilei de 21 septembrie, în Baia Sprie, pe strada George Coșbuc, în zona ultimelor case. Prezența animalului a...

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:01

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România

România ar putea intra, începând din toamna acestui an, într-o perioadă în care vulnerabilităţile energetice, bugetare, economice, climatice...

Asociaţia Energia Inteligentă – Avertisment privind o posibilă „policriză” în România