Filmul de weekend: Jocul calamarului – jocul foamei de bani

Zilele astea, dacă întrebi pe cineva ce filme a mai văzut e foarte probabil să îți răspundă că se uită la un serial corean. BBC a anunțat că este cea mai de succes lansare de până acum pentru Netflix, cu 111 milioane de vizionări în prima lună de la apariție. La doi ani de când filmul ”Parazit” devenea primul film corean care câștiga premiile Palme d’Or și Oscarul, o nouă producție din această țară face senzație, de data asta nu în cinematografe, ci pe internet. Și culmea este că între cele două există și o oarecare asemănare în privința subiectului, inspirat din realitatea socială actuală. Bizare amândouă, există totuși și o deosebire majoră între ele: dacă în lungmetraj erau și note de comedie neagră, serialul nu te face deloc să râzi. Ba dimpotrivă. E dur, violent, macabru. Și adictiv, în același timp. Ideea serialului datează de acum 12 ani, dar până acum regizorului i-a fost refuzat scenariul, pe motiv că era prea ciudat. Acum se uită la el o lume întreagă și este numărul 1 în materie de vizionări în peste 90 de țări.
La origine, ”Jocul calamarului” este un joc de echipă, cu atacanți și apărători, în care atacanții încearcă să pătrundă în liniile adverse pe un teren în formă de calamar. În serial, mai multe jocuri inocente ale copilăriei sunt transpuse într-o competiție în care linia de demarcație între învingători și învinși este însăși granița între viață și moarte. ”Încercarea moarte n-are, numai cine-ncearcă moare”, zice o vorbă românească. Mi se pare a fi exact ce se întâmplă în ”Jocul calamarului”: deși pare că personajele au de ales și că jocurile din serial au la bază reguli așa-zis democratice, de fapt nu ai altă cale. Încerci, chiar dacă vezi că poți muri.
Asta e de fapt singura regulă în ”Squid game”: cine greșește, plătește cu viața. De o parte sunt cei care asistă, fac regulile și conduc jocul, de partea cealaltă cei care joacă, se amăgesc că pot câștiga, dar de fapt pierd. Membrii celor două tabere nu-și văd unii altora chipurile; opresorii își ascund identitatea în spatele unor măști, victimele poartă uniforme inscripționate cu numere și li se dă iluzia că jucând cinstit pot avea o viață mai bună. Și unii și alții sunt gata de orice, inclusiv să calce pe cadavre, pentru a-și satisface obiectivul.
Dacă ne gândim că de multe ori viața pare o junglă în care omori ca să nu fi omorât, povestea din serial seamănă foarte tare cu lumea actuală. Pentru personajele din ”Jocul calamarului”, între iadul vieții obișnuite și iadul jocului de-a moartea nu e nici o diferență. 456 de oameni acceptă să ia parte la aceste jocuri în urma cărora li se promite că pot câștiga o sumă fabuloasă de bani. Indiferent de clasa socială din care provin, de vârstă, sex sau educație, toți au ceva în comun: se descurcă greu, au datorii și nu văd cum ar putea găsi soluția la problemele lor. Mirajul salvării funcționează ca un drog și e mai puternic decât instinctul de supraviețuire.
”Jocul calamarului” pleacă de la faptul că în Coreea trăiește cea mai îndatorată populație din lume, însă problemele pe care le atinge sunt general valabile și se referă în principal la inechitate și excesele unui sistem sălbatic, în care cei care muncesc sunt simpli pioni gata să fie sacrificați oricând de cei care sunt în vârful ierarhiei. Violent, dar realizat după toate normele de suspans menite să capteze interesul spectatorului, ”Jocul calamarului” ar trebui să ne dea de gândit. În mod normal, după ce vezi un asemenea serial te întrebi câtă încredere mai poți avea în umanitate. Însă de fapt ar trebui să ducem gîndul mai departe și să ne întrebăm ce putem face noi ca să nu ajungem într-un scenariu precum cel din ”Squid game”.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 16 octombrie 2021, 00:00 / actualizat: 16 octombrie 2021, 11:14