Ascultă Radio România Cluj Live

Personalitatea zilei: Margaret Thatcher

Foto: Wikipedia

Pentru unii, a creat o economie care, chiar şi 20 de ani mai târziu, prezenta rezultate mai bune decât multe alte economii de pe continent; pentru alţii, a instituţionalizat lăcomia, a distrus solidaritatea civică şi a crescut deliberat inegalităţile sociale. În 13 octombrie 1925 s-a născut Margaret Thatcher:

Personalitatea zilei: Margaret Thatcher
Foto: Foto: Wikipedia

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 13 octombrie 2021, 06:00 / actualizat: 13 octombrie 2021, 9:29

Pentru unii, a creat o economie care, chiar şi 20 de ani mai târziu, prezenta rezultate mai bune decât multe alte economii de pe continent; pentru alţii, a instituţionalizat lăcomia, a distrus solidaritatea civică şi a crescut deliberat inegalităţile sociale. În 13 octombrie 1925 s-a născut Margaret Thatcher:

A studiat chimia la Oxford, fiind cea de-a treia femeie care a devenit preşedintele Asociaţiei Universitare Conservatoare. După absolvire a încercat să se angajeze la Imperial Chemical Industries, dar a fost refuzată pe motiv că e periculos de încăpăţânată. Şi-a găsit în final de lucru în dezvoltarea unor emulsificatori pentru îngheţată, construindu-şi între timp încet-încet cariera politică. A intrat în Parlament în 1959 şi a trecut imediat la propuneri legislative, reuşind să obţină ca şedinţele autorităţilor locale să fie publice. Deja pe atunci, când încă nu împlinise 30 de ani, era uneori pomenită ca un viitor prim ministru, cu toate că ea însăşi rămânea pesimistă în acest sens. Chiar şi în anii ’70 declara: „În timpul vieţii mele nu va fi o femeie prim ministru. Populaţia masculină e prea plină de prejudecăţi pentru asta.

Thatcher a produs surprize în cauzele pe care le susţinea, votând uneori în opoziţie cu propriul său partid. A votat împotriva renunţării la pedeapsa capitală şi a relaxării legilor privind divorţul; pe de altă parte şi-a exprimat opţiunea în favoarea legalizării întreruperilor de sarcină şi a interzicerii practicilor de vânătoare cu câini. În 1971 a devenit secretar pentru educaţie şi ştiinţă, provocând imediat un scandal după ce a recanalizat fondurile către necesităţile academice ale şcolilor, ceea ce a dus la întreruperea furnizării gratuite de lapte pentru copiii din şcoala elementară. În 1976 a susţinut un discurs despre pericolul reprezentat de Uniunea Sovietică. Revista rusă Steaua roşie a scris despre discurs cu titlul Doamna de fier creează spaime, dându-i astfel lui Margaret Thatcherbine cunoscuta ei poreclă. A devenit prim ministru în 1979 şi a rămas pe Downing Street mai bine de un deceniu, fiind considerată cea mai influentă femeie din lume în acea perioadă.

Cea mai mare confruntare din mandatul ei a fost greva minerilor din 1984, deşi s-a zvonit adesea că nu a avut relaţii cordiale nici cu regina, Thatcher încercând să modernizeze o ţară ţinută pe loc de particularităţile instituţiei monarhiei. Era un paradox prezenţa îndelungată în funcţie a lui Thatcher: pe deoparte prezenta rezultate consistente în alegeri; pe de altă parte, odată la lucru, aduna cea mai slabă rată de aprobare în sondaje de după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1990, după o moţiune de cenzură şi după disensiuni în propriul partid, Margaret Thatcher şi-a dat demisia şi a plecat de la Downing Street, provocând consternare printre observatori străini ai politicii britanice precum Henry Kissinger şi Mihail Gorbaciov. S-a întors în Parlament, iar rata de aprobare i-a mai crescut, deşi părerile sunt împărţite dacă guvernarea ei a fost sau nu pozitivă pentru Marea Britanie. În 2007 a devenit primul fost prim ministru în viaţă care a primit o statuie în Parlament, vizavi de Winston Churchill. Despre statuie, Thatcher a declarat: „Aş fi preferat să fie din fier… Dar bronzul e şi el bun, nu va rugini„.

 

Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Apreciază:

Etichete:
Tudor Arghezi
Personalitatea Zilei duminică, 21 mai 2023, 00:00

Personalitatea săptămânii: Tudor Arghezi [AUDIO/VIDEO]

 În 21 mai 1880 s-a născut Tudor Arghezi:     Numele său real a fost Ion Nae Teodorescu, dar de timpuriu şi-a semnat textele cu T....

Personalitatea săptămânii: Tudor Arghezi [AUDIO/VIDEO]
Personalitatea săptămânii: Stevie Wonder [AUDIO/ VIDEO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 13 mai 2023, 06:00

Personalitatea săptămânii: Stevie Wonder [AUDIO/ VIDEO]

Avea 10 ani când şi-a format prima trupă, cu care a cântat la colţ de stradă şi ocazional la petreceri. Era deja un artist cu un album lansat...

Personalitatea săptămânii: Stevie Wonder [AUDIO/ VIDEO]
Personalitatea săptămânii: Lucian Blaga [AUDIO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 6 mai 2023, 10:57

Personalitatea săptămânii: Lucian Blaga [AUDIO]

Scriitor foarte prolific, a publicat piese de teatru, eseuri filosofice şi un mare număr de volume de versuri. A fost, după Eminescu, poetul cel...

Personalitatea săptămânii: Lucian Blaga [AUDIO]
Belafonte
Personalitatea Zilei sâmbătă, 29 aprilie 2023, 00:00

Personalitatea săptămânii: Harry Belafonte [AUDIO/VIDEO]

Un prieten foarte bun al lui Harry Belafonte a fost actorul Sidney Poitier: amândoi păreau să fie ocoliţi de bani, aşa că obişnuiau să...

Personalitatea săptămânii: Harry Belafonte [AUDIO/VIDEO]
Personalitatea Zilei duminică, 23 aprilie 2023, 00:00

Personalitatea zilei: Shirley Temple [AUDIO/VIDEO]

Avea 3 ani când a fost înscrisă la cursuri de dans. Acolo a fost observată de un producător de film, care le-a propus părinţilor ei să o...

Personalitatea zilei: Shirley Temple [AUDIO/VIDEO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 15 aprilie 2023, 06:00

Personalitatea zilei: Claudia Cardinale [VIDEO]

  – A vrut să devină învăţătoare. Şi-a schimbat părerea după ce a câştigat un concurs de frumuseţe. – Timp de 7 ani, a...

Personalitatea zilei: Claudia Cardinale [VIDEO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 8 aprilie 2023, 00:00

Personalităţile săptămânii: Roxette [AUDIO/ VIDEO]

A existat în Suedia încă din 1985 şi avea deja 2 albume lansate când a fost remarcată internaţional. În 8 aprilie 1989, trupa Roxette urca...

Personalităţile săptămânii: Roxette [AUDIO/ VIDEO]
Personalitatea Zilei vineri, 31 martie 2023, 06:00

Personalitatea zilei: Joseph Haydn [VIDEO]

A pus bazele a două genuri importante din muzica clasică, simfonia şi cvartetul de coarde. Se zice că ar fi obţinut un concediu pentru...

Personalitatea zilei: Joseph Haydn [VIDEO]