Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele caracteristice ale perioadei, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată, în perioada 11 – 24 octombrie.
Foto: Foto: Radio Cluj
Articol editat de Andrei Cretoiu,
11 octombrie 2021, 13:34
Vremea va fi mai rece decât ar fi normal în următoarea perioadă, spun meteorologii.
Temperaturile vor fi mai coborâte decât cele caracteristice ale perioadei, iar probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată, în perioada 11 – 24 octombrie.
În Banat, Crișana, Transilvania și Maramureș, temperaturile din timpul zilei se vor situa, în general, între 10 și 16 grade, iar noaptea între 2 și 7 grade. Din 18 octombrie, se preconizează o încălzire ușoară a vremii, cu temperaturi ce vor ajunge și la 18 grade.
La munte, în mare parte a intervalului, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit, astfel temperaturile maxime se vor situa în medie între 2 şi 5 grade, iar cele minime în general între -3 şi 0 grade.
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebook, twitter și instagram.