Ascultă Radio România Cluj Live

Radio Cluj…la modă: firul roșu al creației: A mind trip de Lucian Broscățean la Tiff 2021

Evenimentul expozițional a putut fi vizionat în perioada desfășurării Festivalului de Film Transilvania, din 23 iulie până în 1 august 2021 și a fost curatoriat de Alexandra Sârbu.

Radio Cluj…la modă: firul roșu al creației: A mind trip de Lucian Broscățean la Tiff 2021

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 19 august 2021, 06:00 / actualizat: 19 august 2021, 13:08

Firul roșu al creației, continuă de la maestru – Doina Levintza la discipol – Lucian Broscățean- deoarece în urmă cu 20 de ani, designerul a fost revelat și premiat de binecunoscutul artist și susținător al tinerilor designeri și creatori.

Expoziția A Mind Trip de Lucian Broscățean este semnul evident al metamorfozării discipolului în maestru, nu doar din punctul de vedere al trecerii timpului, ci mai ales din acela al unei sinteze fericite ce însumează direcțiile diferite abordate de designer de-a lungul celor două decenii de creație.
Această expoziție mă fericește, personal, din mai multe motive. Primul dintre ele este acela că, finalmente creația de modă, de costum, își găsește și în România, locul pe care îl merită – acela în care respiră firesc într-un muzeu de artă.

Această prezentare necesită JavaScript.

Dialogul dintre creațiile lui Lucian Broscățean și picturile baroce și Biedermeier din Galeria Națională- locul unde au fost amplasate exponatele- se poartă la nivelul subtil al unei expertize profunde ce nu se devoalează clasic, ca în cazul unei simple defilări de modă.
De aceea, unele dintre creațiile modei nici nu-și găsesc locul strict într-o prezentare obișnuită, lucru resimțit firesc și de designer, de vreme ce a ales, ca pe lângă piesele create să ofere un film fashion, regizat de Andrei Măjeri, declinat în alb și negru – non-culorile vedetă ale designerului.
Albul și negrul mărturisesc tacit despre măsura corectă a drumului creației – totul sau nimic- la care se adaugă subtilitatea tușelor de culoare existente într- unele dintre creațiile ce se bucură de aportul imprimeurilor digitale realizate după desenele – lume aparte – a lui Agnes Keszeg.

Această prezentare necesită JavaScript.

Filmul pare metafora unei căutări – ceva incert și cumva dureros, pe-alocuri – o călătorie a minții, așa cum o spune și titlul expoziției – un drum – o identificare auto-referențială, fără doar și poate un balans între anima și animus, în care hainele dețin povestea lor în cadrul poveștii mai mari, o oglindă într-o altă oglindă ce reverberează continuu stări, amintiri, emoții și raționamente.

Dar dincolo de abstractul senzațiilor rămâne concretețea veșmintelor de-o frumusețe aparte. De ele trebuie să te apropii ca să le simți, să le pipăi, să le studiezi detaliile. De la ansamblul general, ce respiră grandoare, datorită opulenței formelor și calității materialelor folosite, până la detaliile de execuție și de manipulare textilă, la rafinamentul cromatic al printurilor și al accesorizării – în care bijuteriile minimaliste dar perfect evocatoare ale Georgianei Ciceo – dețin rolul lor specific – totul vorbește despre complexitatea în care hazardul nu prea își găsește locul.

Această prezentare necesită JavaScript.

Expoziția în sine, filmul de modă și campania realizată sunt opera integrală a unei echipe de profesioniști cu care Lucian Broscățean a ales să colaboreze, pe care îi veți găsi in extenso pe site.
Pentru a preveni gratuitatea demersului meu inițial, în care era vorba de acel fir roșu al creației – ce trece de la maestru la discipol – trebuie pusă, chiar și pe final, în discuție una dintre calitățile esențiale ale designerului, și anume aceea de formator – Lucian este conferențiar la departamentul modă-design vestimentar din Universitatea de Artă și Design din Cluj, prin mâna și mintea sa trecând generații întregi de viitori creativi, fapt ce contribuie la cursul natural al firului roșu al creației.
Iată cum nimic nu este întâmplător.

Filmul și campania au fost regizate de Andrei Măjeri și realizate alături de: Mihai Stanciu |  Gaffer, Adrian Oltean | Focus Puller, Alexandru Costea | DoP, Răzvan Rotariu | Editor; coloană sonoră | Adrian Piciorea, Christophe Alvarez & Georgiana Fodor; fotografii | Emil Costruț; ilustrații pentru imprimeurile digitale | Ágnes Keszeg; bijuterii |  Georgiana Ciceo | MONOM Studio; obiecte din marmură – Adrian Balcău Studio; artist floral | Cătălina Potra | La Vie En Rose; hairstylist | Simina-Diana Cheteleș; make-up | Angela Kis; modele: Gwen Abiola, Alina Botea, Genoveva Hossu, Ana Sidor Crișan, Raluca-Cristiana Stanciu; locație | Muzeul de Artă, Cluj-Napoca, Romania.

Mulțumiri speciale se îndreaptă către: Irina Schrotter, Ovidiu Buta, Romanian Creative Week, Aurora Gongescu, Aura Popa, Diana Flore, Liana Martin, Mihai Plătică, Mirela Băluț | Demira, Sipos Reka | Westiment, Echipa TIFF.

 

Călina Langa, fashion designer

Credit foto: Emil Costrut, Alexandra Sârbu și Lucian Broscățean

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Radio Cluj…la modă: Piese cheie din garderobă – rochia de cocktail  
Radio Cluj... la modă joi, 28 martie 2024, 06:00

Radio Cluj…la modă: Piese cheie din garderobă – rochia de cocktail  

Chiar dacă acum nu se mai numește așa, deoarece momentul precis pentru care a fost lansată, nu mai există așa cum se revela el în perioada...

Radio Cluj…la modă: Piese cheie din garderobă – rochia de cocktail  
Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu
Radio Cluj... la modă joi, 14 martie 2024, 06:00

Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu

Manifestarea, cu circuit închis, adresată studenților și masteranzilor de la Departamentul modă/design vestimentar din Universitatea de Artă...

Radio Cluj…la modă: Imaginea de modă și cum este ea comunicată cu Maurice Munteanu
Radio Cluj… la modă: Eco Couture. Reinventarea pălăriei
Radio Cluj... la modă joi, 7 martie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: Eco Couture. Reinventarea pălăriei

La Galeria Costumelor de Teatru Doina Levintza, un loc cu o magie aparte, care merită vizitat dacă aveți drum prin București, s-a deschis o...

Radio Cluj… la modă: Eco Couture. Reinventarea pălăriei
Radio Cluj…la modă: Expoziția semestrială UAD Fashion 
Radio Cluj... la modă joi, 15 februarie 2024, 06:00

Radio Cluj…la modă: Expoziția semestrială UAD Fashion 

Departamentul Modă/Design vestimentar din cadrul UAD Cluj, vă invită să vedeți până în data de 26 februarie, expoziția studenților de la...

Radio Cluj…la modă: Expoziția semestrială UAD Fashion 
Radio Cluj... la modă joi, 8 februarie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: Tendințe în moda primăvară/vară 2024 (II)

Ne continuăm astăzi plimbarea stilistică printre tendințele majore ale modei pentru primăvară/ vară 2024. Dacă data trecută am precizat...

Radio Cluj… la modă: Tendințe în moda primăvară/vară 2024 (II)
Radio Cluj... la modă joi, 1 februarie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: tendințe în moda primăvară/vară 2024 

Cu toate că frigul este predominant, încă, în emisfera noastră nordică, brandurile celebre, dar nu doar ele, ci și cele debutante și-au...

Radio Cluj… la modă: tendințe în moda primăvară/vară 2024 
Radio Cluj... la modă joi, 25 ianuarie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: UAD Fashion Workshops/AUDIO (partea III)

Chiar dacă am pășit în 2024 și am lăsat în urmă întâmplările anului trecut revin, astăzi, cu o parte însemnată, din ceea ce au...

Radio Cluj… la modă: UAD Fashion Workshops/AUDIO (partea III)
Radio Cluj... la modă joi, 18 ianuarie 2024, 06:00

Radio Cluj… la modă: designerul lunii: Jeanne Lanvin (partea II)

Clientela nu trebuie derutată, ci este necesar abia să perceapă tranziția modei – aceasta este ceea ce cere o femeie cu gust- o toaletă...

Radio Cluj… la modă: designerul lunii: Jeanne Lanvin (partea II)