Ascultă Radio România Cluj Live

Personalitatea zilei: Elisabeta Rizea

A fost arestată şi torturată de autorităţile comuniste, petrecând 13 ani în închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în 1992, în urma unui documentar din seria Memorialul durerii. În 28 iunie 1912 s-a născut Elisabeta Rizea:

Personalitatea zilei: Elisabeta Rizea
Foto: Elisabeta Rizea

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 28 iunie 2021, 06:00 / actualizat: 28 iunie 2021, 7:10

A fost arestată şi torturată de autorităţile comuniste, petrecând 13 ani în închisoare. Povestea ei a devenit cunoscută publicului în 1992, în urma unui documentar din seria Memorialul durerii. În 28 iunie 1912 s-a născut Elisabeta Rizea:

Printre partizani

Elisabeta Rizea a părăsit şcoala la 14 ani, pentru a-şi ajuta familia în muncile agricole. Pe linie paternă aceasta era descendentă a lui Gheorghe Şuţa, unul din conducătorii mişcării naţional-ţărăniste suprimată de comunişti în 1948. Când soţul ei, Gheorghe Rizea, s-a alăturat grupului de rezistenţă Arsenescu-Arnăuţoiu, aceasta şi-a asumat, împreună cu fiica ei, sarcina de a-i aproviziona cu alimente şi bani. În 1949 Elisabeta Rizea a fost arestată, petrecând 2 ani în detenţie înainte de a apărea în faţa tribunalului.

A fost condamnată la 7 ani de închisoare, pe care i-a petrecut într-o celulă de maximă securitate din închisoarea de la Piteşti. După eliberare a reluat imediat legătura cu partizanii din munţi, folosindu-se de o scorbură de copac pentru a le transmite informaţii:

Nu m-au putut prinde dumnealor niciodată, decât atunci când am fost pârâtă, pentru că făceam în aşa fel, eram micuţă, mă strecuram printre uluci, printre garduri, pe unde puteam eu. Căram de ziua,într-o groapă, ce trebuia să le duc, aveam unde să le ascund şi ei veneau şi le luau. Mai la urmă de tot am făcut, adică tot dumnealor m-au învăţat, într-o salcie o gaură, căsuţa poştală,şi eu când era ceva îi anunţam, scriam, îi anunţam„, povesteşte Elisabeta Rizea în volumul Memorialul durerii. O istorie care nu se învaţă la şcoală de Lucia Hossu Longin, editura Humanitas, 2013.

A fost arestată din nou în 1961 şi condamnată de această dată la moarte, pedeapsă schimbată în muncă silnică pe viaţă. Ca loc de detenţie a fost aleasă închisoarea pentru femei de la Mislea unde a fost închisă până în 1964, fiind bătută şi maltratată.

Mi-a legat coada sub cârligu’ de lampă din casa boierului. Coada era groasă. Eram şi eu altfel la 38 de ani… Cârnu mi-a tras scaunu’. Ălălalt mi-a tras şi masa. Coada mi-a rămas în cârlig şi eu am căzut la pământ. Aşa mi-au smuls păru’. Am făcut tratament şi nu mi-a mai crescut. Da’ tot nu i-am vândut”, mărturisea Elisabeta Rizea despre tratamentul din închisoarea de femei.

A fost eliberată în urma decretului de amnistie generală, dar familia ei a fost în continuare supravegheată până în 1989. La rândul său, Gheorghe Rizea a petrecut 14 ani în închisoare.

După 1990

Lupta Elisabetei Rizea nu s-a încheiat odată cu căderea regimului comunist. La alegerile din mai 1990 aceasta îşi îndemna consătenii să nu aleagă un singur partid, fiind internată un timp în spitalul de la Piteşti „pentru diagnosticare”. Primul interviu cu Elisabeta Rizea a fost difuzat în 1992, în serialul de televiziune Memorialul durerii. În 2001 a fost vizitată de regele Mihai I, pe care îl cunoscuse în copilărie. Elisabeta Rizea a încetat din viaţă în 2003.

 

Andrea Nagy

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Tudor Arghezi
Personalitatea Zilei duminică, 21 mai 2023, 00:00

Personalitatea săptămânii: Tudor Arghezi [AUDIO/VIDEO]

 În 21 mai 1880 s-a născut Tudor Arghezi:     Numele său real a fost Ion Nae Teodorescu, dar de timpuriu şi-a semnat textele cu T....

Personalitatea săptămânii: Tudor Arghezi [AUDIO/VIDEO]
Personalitatea săptămânii: Stevie Wonder [AUDIO/ VIDEO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 13 mai 2023, 06:00

Personalitatea săptămânii: Stevie Wonder [AUDIO/ VIDEO]

Avea 10 ani când şi-a format prima trupă, cu care a cântat la colţ de stradă şi ocazional la petreceri. Era deja un artist cu un album lansat...

Personalitatea săptămânii: Stevie Wonder [AUDIO/ VIDEO]
Personalitatea săptămânii: Lucian Blaga [AUDIO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 6 mai 2023, 10:57

Personalitatea săptămânii: Lucian Blaga [AUDIO]

Scriitor foarte prolific, a publicat piese de teatru, eseuri filosofice şi un mare număr de volume de versuri. A fost, după Eminescu, poetul cel...

Personalitatea săptămânii: Lucian Blaga [AUDIO]
Belafonte
Personalitatea Zilei sâmbătă, 29 aprilie 2023, 00:00

Personalitatea săptămânii: Harry Belafonte [AUDIO/VIDEO]

Un prieten foarte bun al lui Harry Belafonte a fost actorul Sidney Poitier: amândoi păreau să fie ocoliţi de bani, aşa că obişnuiau să...

Personalitatea săptămânii: Harry Belafonte [AUDIO/VIDEO]
Personalitatea Zilei duminică, 23 aprilie 2023, 00:00

Personalitatea zilei: Shirley Temple [AUDIO/VIDEO]

Avea 3 ani când a fost înscrisă la cursuri de dans. Acolo a fost observată de un producător de film, care le-a propus părinţilor ei să o...

Personalitatea zilei: Shirley Temple [AUDIO/VIDEO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 15 aprilie 2023, 06:00

Personalitatea zilei: Claudia Cardinale [VIDEO]

  – A vrut să devină învăţătoare. Şi-a schimbat părerea după ce a câştigat un concurs de frumuseţe. – Timp de 7 ani, a...

Personalitatea zilei: Claudia Cardinale [VIDEO]
Personalitatea Zilei sâmbătă, 8 aprilie 2023, 00:00

Personalităţile săptămânii: Roxette [AUDIO/ VIDEO]

A existat în Suedia încă din 1985 şi avea deja 2 albume lansate când a fost remarcată internaţional. În 8 aprilie 1989, trupa Roxette urca...

Personalităţile săptămânii: Roxette [AUDIO/ VIDEO]
Personalitatea Zilei vineri, 31 martie 2023, 06:00

Personalitatea zilei: Joseph Haydn [VIDEO]

A pus bazele a două genuri importante din muzica clasică, simfonia şi cvartetul de coarde. Se zice că ar fi obţinut un concediu pentru...

Personalitatea zilei: Joseph Haydn [VIDEO]