Ascultă Radio România Cluj Live

De ce merge atât de prost campania de vaccinare? [AUDIO]

Ce înseamnă acest lucru şi cum vor evolua perspectivele aflăm de la Răzvan Cherecheş, profesor la Universitatea Babeş-Bolyai şi specialist în politici de sănătate publică:

Doina Borgovan: Un grafic transmis de autorităţile europene plasează România pe penultimul loc, cu 23.7% persoane vaccinate cel puţin cu prima doză. Ce se întâmplă de merge atât de prost campania de vaccinare?

De ce merge atât de prost campania de vaccinare? [AUDIO]

Articol editat de cristina.rusu, 17 iunie 2021, 11:57 / actualizat: 20 iunie 2021, 11:41

Doina Borgovan: Un grafic transmis de autorităţile europene plasează România pe penultimul loc, cu 23.7% persoane vaccinate cel puţin cu prima doză. Ce se întâmplă de merge atât de prost campania de vaccinare?

Răzvan Cherecheş: Campania de vaccinare a început bine pentru că la început s-au deschis uşile pentru toată lumea şi s-au înghesuit cei care voiau să se vaccineze cât mai repede. În restul ţărilor s-a început pe grupe de prioritate şi abia ulterior s-au coborât încet-încet grupele de vârstă. În felul acesta s-au securizat pe cât de mult posibil persoanele care prezentau un risc mai mare şi în acelaşi timp s-au menţinut în populaţie oameni care voiau să se vaccineze şi nu puteau.

Noi, în România, lăsându-i pe toţi de la început, în momentul acesta nu mai există oameni care să vrea să se vaccineze cât mai repede. În plus, campania de informare şi de educare a guvernului a fost deosebit de slabă: cu mesaje cu o abordare generală şi inconstante, fără să se fi dezvoltat vreun parteneriat cu influencerii şi organizaţiile care puteau să contribuie. Stimulentul oferit pentru persoanele vaccinate iarăşi e foarte firav, adică discutăm de evenimente care interesează un segment mai mic de populaţie şi de călătoriile în afară, care iarăşi interesează un segment mic din populaţie.

Doina Borgovan: Ce se poate face în aceste condiţii?

Răzvan Cherecheş: Se poate începe campania de informare care nu s-a făcut cu adevărat. Adică la noi în continuare se face campanie cu primul ministru, preşedintele şi dl. Gheorghiţă, care fac apel la populaţie. Ori genul acesta de apel la populaţie nu funcţionează. E nevoie de campanii care să fie customizate, cu mesaje structurate care să meargă pe narativele pe care le au, pe fricile pe care le au diverse grupuri mici.

Într-un fel vorbesc cu mamele adolescenţilor de 12-16 ani care se gândesc dacă să-şi vaccineze copiii şi altfel vorbesc cu pensionarii de peste 65 de ani din mediul rural, care merg des la biserică. Abordările sunt foarte diferite şi fricile sunt foarte diferite.

Pe urmă e nivelul de stimulente: deja în mai multe ţări se fac tombole, trageri la sorţi şi premii pentru persoanele care dau dovadă de responsabilitate civică vaccinânduse. La noi, de exemplu, dacă am vrea să stimulăm vaccinarea în mediul rural, ar putea să intre vreo tombolă săptămânală pentru persoanele din mediul rural care s-au vaccinat, de exemplu – un tractor pe săptămână. Cred că s-ar bate să se vaccineze!

Doina Borgovan: Pe de altă parte coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, avertizează că perspectiva unui nou val de îmbolnăviri în special în sezonul rece este cât se poate de clară.

Răzvan Cherecheş: Fără îndoială că un val 4 vom avea în toamnă. Ba mai mult: avem şi tulpina din India, care e cu 60% mai infecţioasă decât tulpina britanică. Valul 4 va fi în mare parte pe seama persoanelor nevaccinate. Vom avea restricţii în toamnă, nu am nicio îndoială aici; dar vor fi inconstante, adică vor fi împrăştiate neuniform în ţară, depinzând foarte mult de procentul de persoane vaccinate din fiecare judeţ.

De exemplu, în Cluj suntem în momentul de faţă la peste 40%. Dacă primăria Cluj va depune un efort de informare şi va oferi stimulente (complet independent, pentru că nu mai am speranţe că guvernul se va mai mobiliza în momentul de faţă), atunci Clujul va fi mult mai puţin lovit decât restul judeţelor care vor rămâne undeva la 20%. Mai degrabă vom avea un rol de suport pentru excesul de cazuri de terapie intensivă, dar nu vom avea restricţii care să ne limiteze viaţa ca şi iarna trecută.

Doina Borgovan: Apropo de restricţii: s-au ridicat mult prea devreme?

Răzvan Cherecheş: Era justificată ridicarea restricţiilor, pentru că avem o rată de transmitere intracomunitară redusă (în principal din cauza vremii calde). În Marea Britanie s-au păstrat restricţiile pentru că la ei vremea fiind mult mai ploioasă decât la noi, oamenii în continuare petrec mai mult timp în casă. La noi au fost justificate relaxările, dar trebuiau să fie contrabalansate cu mesaje de avertisment că e doar o pauză în pandemie, că nu s-a terminat; şi efortul de comunicare trebuia automat să fie intensificat de câteva ori.

Mie mi se pare că aici avem de-a face cu o disonanţă cognitivă majoră: adică politicienii care au ajuns acolo unde sunt, pe poziţiile respective, care au plătit experţi în comunicare, au dat stimulente ca oamenii să vină la vot (găleţi, lopeţi, pixuri şi şepci), în acelaşi timp nu reuşesc să înţeleagă că este nevoie să ofere stimulente pentru convingerea populaţiei să se vaccineze.

Doina Borgovan: Pe de altă parte, mesajele anti-covid şi antivaccinare sunt în continuare alimentate. Aici ce putem face?

Răzvan Cherecheş: Mare lucru nu putem să facem, pentru că mesajele antisistem tot timpul vor continua să existe. Adică avem ştiri false întruna şi există oameni care profită de pe urma situaţiei acesteia. Genul acesta de ştiri trebuie să fie contrabalansat cu informaţii riguroase, ştiinţifice, pentru că în momentul de faţă un program riguros de comunicare lipseşte cu desăvârşire.

Doina Borgovan: Ce să facem noi, oamenii de rând, zi de zi?

Răzvan Cherecheş: Când suntem în spaţii interioare să purtăm măştile, pentru că există în continuare persoane nevaccinate. În exterior, putem să ne relaxăm şi să ne bucurăm de vară. Ştiind în acelaşi timp că vine toamna şi se apropie un val 4, să ne vaccinăm şi să-i îndemnăm pe cei din jurul nostru să se vaccineze, astfel încât atunci când tulpina Delta va lovi masiv România, să ne asigurăm că familia noastră nu va fi internată pe terapie intensivă.

Doina Borgovan: Să spunem că m-am vaccinat în ianuarie, printre primii. Ce se întâmplă cu imunitatea mea, cum ştiu că sunt protejat, cum ştiu că trebuie să mă vaccinez din nou?

Răzvan Cherecheş: Ştim în momentul acesta că persoanele vaccinate au o imunitate care depăşeşte un an, pentru că persoanele care au fost vaccinate în trialul de fază 3 continuă să fie monitorizate şi în acest moment. În momentul în care vom şti când scade imunitatea dincolo de punctul în care nu mai este activă, vom fi anunţaţi, pentru a şti când este nevoie să mergem să ne revaccinăm. Deci, dacă ne-am vaccinat anul acesta, până anul viitor suntem ok; şi, mai mult, ştim că vaccinul ne protejează de toate tulpinile apărute în acest moment, inclusiv tulpina Delta din India.

Singura modalitate de protecţie împotriva tulpinilor mai virulente e, în continuare, vaccinarea.

 

Doina Borgovan / Andrea Nagy

 

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului
Sănătate joi, 12 martie 2026, 10:45

Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului

Procesul de mutare a pacienților în noul corp de clădire al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița a început săptămâna aceasta, a...

Primii pacienți, transferați în noua aripă a spitalului
Spitalul de Boli Infecțioase din Oradea primește finanțare europeană
Sănătate miercuri, 11 martie 2026, 10:06

Spitalul de Boli Infecțioase din Oradea primește finanțare europeană

Proiectul noului Spital de Boli Infecțioase din Oradea a primit undă verde pentru finanțare europeană. Comisia Europeană a aprobat transferul...

Spitalul de Boli Infecțioase din Oradea primește finanțare europeană
Bani PNRR pentru finalizarea a 9 spitale
Sănătate marți, 10 martie 2026, 10:02

Bani PNRR pentru finalizarea a 9 spitale

Comisia Europeană a aprobat luni, 9 martie, transferul a 522 de milioane de euro din PNRR către Programul de Sănătate, pentru ca România să nu...

Bani PNRR pentru finalizarea a 9 spitale
#Staisigurpenet: Dependența digitală la copii, un risc tot mai mare
Sănătate luni, 9 martie 2026, 10:39

#Staisigurpenet: Dependența digitală la copii, un risc tot mai mare

Expunerea excesivă și pe termen lung a copiilor și tinerilor la tehnologie poate duce la dependență.   Numeroase studii demonstrează...

#Staisigurpenet: Dependența digitală la copii, un risc tot mai mare
Sănătate sâmbătă, 7 martie 2026, 13:20

Colectă mobilă de sânge. Donatorii sunt așteptați pe 11 martie

Cei care vor să facă un gest simplu, dar care poate salva vieți, sunt invitați să doneze sânge în cadrul unei acțiuni organizate săptămâna...

Colectă mobilă de sânge. Donatorii sunt așteptați pe 11 martie
Sănătate vineri, 6 martie 2026, 14:28

Fără plafon la analizele medicale? O propunere discutată de autorități

Accesul pacienților la analizele de laborator decontate ar putea deveni mai simplu: Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de...

Fără plafon la analizele medicale? O propunere discutată de autorități
Sănătate vineri, 6 martie 2026, 12:37

Donarea de organe oferă o nouă șansă la viață

O prelevare de organe realizată la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Satu Mare a oferit o nouă şansă la viaţă pentru mai mulţi pacienţi...

Donarea de organe oferă o nouă șansă la viață
Sănătate joi, 5 martie 2026, 18:40

33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că 33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate, iar pentru alte 19...

33 de medicamente noi intră pe lista de gratuite şi compensate