Ascultă Radio România Cluj Live

Ce mai citim: povestea pasionantă a celui mai subestimat organ al corpului uman

Autoarea, Giulia Enders, este foarte tânără. S-a născut în Germania, în anul 1990 și își susține doctoratul în medicină la Institutul de Microbiologie din Frankfurt. Prima sa carte, Șarmul discret al intestinului, s-a vândut peste două milioane de exemplare în țara ei natală și a fost tradusă în mai multe limbi. De fapt, titlul original al volumului este cel al subtitlului ediției în română, și anume ”Povestea celui mai subestimat organ al corpului”.

Ce mai citim: povestea pasionantă a celui mai subestimat organ al corpului uman

Articol editat de cristina.rusu, 7 martie 2021, 06:00 / actualizat: 7 martie 2021, 8:11

Este o carte de medicină și sănătate, scrisă pe înțelesul tuturor, are un stil alert și adesea presărat cu o notă de umor. De exemplu, îl veți găsi la un moment dat pomenit pe contele Dracula, care din cauza unui defect genetic are o intoleranță la usturoi și la lumina soarelui, iar urina lui are culoarea roșie. Nu că ar fi bolnav, ci pentru că bea sânge, evident.

Multe lucruri interesante veți afla din acest volum: cît de inteligent este conceput sistemul nostru digestiv și care este legătura între stres, depresie și intestin. Ce ”analgezice” conține saliva și de ce e fericit creierul nostru când mâncăm ciocolată sau tort. Între creier și intestin există o legătură foarte puternică, cele două organe comunică prin intermediul nervului vag și își transmit tot felul de mesaje. Lucrul acesta e de detectat și în vorbirea curentă: nu degeaba spunem că ”ne doare burta de frică” sau că o emoție intensă precum îndrăgostirea e resimțită în stomac. Apoi s-ar crede că avem o problemă în partea superioară a corpului, în craniu, atunci când suntem îngrijorați, temători sau deprimați. De fapt s-ar putea să ni se tragă din interiorul abdomenului, de la intestin. Și o altă afirmație care ar trebui să ne pună pe gânduri: intestinul are o rețea nervoasă incredibil de dezvoltată și chiar funcționează ca cel de-al doilea creier al nostru. Dacă avem grijă de el și îi acordăm atenție, vom avea doar de câștigat. Oricât de curios ar suna, să știți că tot intestinul este responsabil de 80 la sută din sistemul nostru imunitar.

Despre diverse intoleranțe alimentare se tot vorbește în ultima vreme, pentru că multă lume se confruntă cu ele. Giulia Enders explică pe îndelete cum e cu intoleranța sau sensibilitatea la gluten, lactoză sau fructoză. De ce ni se face rău când călătorim cu mașina sau cum se explică greața și vărsăturile? De ce nu pe toată lumea ajută consumul de soia recomandat în anumite afecțiuni? Ce diferențe există din punct de vedere imunitar între un copil născut natural și unul cu cezariană? Cum să scăpăm de inhibiția de a merge la toaletă când suntem plecați mai multe zile de acasă? De ce este mai sănătoasă și plină de vitamine varza murată decât cea crudă și ce rol miraculos joacă imensitatea de bacterii in intestinul nostru? Sunt numai câteva dintre întrebările care își găsesc răspuns în această carte care oferă câteva idei bune de pus în practică pentru a fi mai sănătoși și binedispuși.

 

Anca Mureșan Bota

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

 

 

 

Poemele de luni: Rodica Marian
Ce mai citim? luni, 2 iunie 2025, 12:51

Poemele de luni: Rodica Marian

“Dorind să-ţi reverşi sufletul, când scrii poezie, să găseşti o tresărire interioară, care să-ţi răspundă apoi ca prin oglindă, din...

Poemele de luni: Rodica Marian
Ce mai citim: Recomandarea editorului
Ce mai citim? duminică, 1 iunie 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea editorului

Sunt Eli Bădică, coordonatoarea imprintului n’autor al editurii Nemira, și vin astăzi către voi cu o recomandare care, într-o lume puțin mai...

Ce mai citim: Recomandarea editorului
Poemele de luni – Călin Vlasie
Ce mai citim? luni, 26 mai 2025, 13:11

Poemele de luni – Călin Vlasie

“Cred că a scrie poezie nu înseamnă să dai drumul robinetului poeziei fără să știi de unde vine, cum se formează și din ce este compusă...

Poemele de luni – Călin Vlasie
Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? duminică, 25 mai 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului

Astăzi vă propun o carte care nu se citește ușor, dar care se insinuează adânc și sincer în conștiința cititorului. Este vorba de romanul...

Ce mai citim: Recomandarea bibliotecarului
Ce mai citim? luni, 19 mai 2025, 16:04

Poemele de luni: Adrian Popescu

Dacă simțiți cu ardoare că vreți să cântați împreună cu Adrian Ivanițchi versurile “Odată am știut să zbor, odată/ Dovadă n-am, dar...

Poemele de luni: Adrian Popescu
Ce mai citim? duminică, 18 mai 2025, 00:00

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului. Lapon afurisit!

Scriitoarea norvegiană Kathrine Nedrejord se va afla la Cluj săptămâna viitoare. Ea va participa la o întâlnire cu publicul marți, 20 mai...

Ce mai citim: Recomandarea traducătorului. Lapon afurisit!
Ce mai citim? luni, 12 mai 2025, 00:00

Poemele de luni: Dumitru Cerna

“Ce poate fi mai încântător, mai reconfortant, mai benefic decât lectura, în deplina ta intimitate? Când eşti tu astăzi, când toate par a...

Poemele de luni: Dumitru Cerna
Ce mai citim? luni, 5 mai 2025, 18:37

Poemele de luni: Vasile Dan

“Auzeam pentru prima oară ceva incredibil: că poeții nu au niciun merit. Nu ei vorbesc în poezie, ci zeul trezit din ei. După Platon. Fugeam...

Poemele de luni: Vasile Dan