Ascultă Radio România Cluj Live

Procedură specială pentru licitarea tronsonului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău din Autostrada Transilvania

În lungime de 41 de kilometri, acest sector cuprinde și tunelul pe sub Meseș, care va avea 3 kilometri, două galerii și 2 benzi pe sens. Dealtfel, aproximativ o treime din lungimea totală a acestui lot din Autostrada Transilvania este reprezentată de lucrări de artă – viaducte, poduri și pasaje peste autostradă.

Articol editat de DSRNetworkAdmin, 19 noiembrie 2020, 10:10

Valoarea lucrărilor a fost încadrată între un preț minim de 800 de milioane de euro și unul maxim de 950 de milioane de euro.

Pentru acest sector, Compania de drumuri a ales o procedură specială, cu precalificare. Ofertele preliminare pot fi depuse până în 11 ianuarie 2021, urmează să fie evaluate până în 8 februarie anul viitor, după care doar cei care îndeplinesc condițiile vor putea depune oferta finală.

Durata prevăzută în contract pentru finalizarea lotului Poarta Sălajului – Zalău – Nușfalău este de 4 ani, din care 12 luni sunt prevăzute pentru proiectare și 36 de luni pentru execuția efectivă. Asta înseamnă că la finalul anului 2025 am putea circula și pe acest sector de autostradă, dacă firma câștigătoare nu va avea întârzieri sau prelungiri de termene, cum s-a întâmplat în multe cazuri până acum.
Presupunând că termenele vor fi respectate, în decembrie 2025 Autostrada Transilvania va fi terminată în totalitate între Târgu Mureș și Vama Borș II.

În prezent sunt deschise circulației porțiunile Ungheni – Chețani din județul Mureș, Câmpia Turzii – Nădășelu din județul Cluj și Biharia – Borș din Bihor, un total de aproximativ 100 de kilometri.
Restul sectoarelor din Autostrada Transilvania se află în execuție, în fază de proiectare sau în diferite stadii de licitație.

 

Mihai Miclăuș

Foto: arhivă Radio Cluj

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

 

Trei persoane au murit electrocutate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 16:39

Trei persoane au murit electrocutate

Pompierii au intervenit în satul Valea Verde din Munții Apuseni, după ce trei persoane au fost electrocutate, a anunțat vineri, 18 septembrie,...

Trei persoane au murit electrocutate
Oradea are un nou bazin de înot
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 15:31

Oradea are un nou bazin de înot

Investiția, în valoare de aproape 15 milioane de lei, a fost inaugurată vineri, 18 septembrie, în spatele Arenei Antonio Alexe, de ministrul...

Oradea are un nou bazin de înot
Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 13:21

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate

Trei cartiere din Mediaș intră într-un amplu proces de modernizare a iluminatului public.   Pe 118 străzi din Gura Câmpului, Gloria și...

Iluminat modern pe 118 străzi! Peste 1.400 de lămpi vor fi schimbate
Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 12:37

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului

Lucrările pentru punerea în siguranță a versanților de pe Valea Oltului continuă în această perioadă, echipele intervenind simultan în trei...

Lucrări în trei zone de pe Valea Oltului
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:24

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a ajuns la Primăria Șimleu Silvaniei, unde, împreună cu primarul Cristian Mihai Lazăr și...

Investiții de peste 206 de milioane de lei în orașul Șimleul Silvaniei
Transilvania vineri, 18 septembrie 2026, 10:10

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu

Bistrițenii sunt invitați la sfârșitul acestei săptămâni să celebreze hărnicia producătorilor locali și bogăția acestui sezon. Ediția...

Sărbătoarea recoltei, în Piața Centrală și pe pietonalul Liviu Rebreanu
Transilvania joi, 17 septembrie 2026, 19:18

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi, plăcinte și gomboți cu prune. Sunt doar câteva dintre preparatele care vor putea fi gustate la cea de-a...

Sarmale cu păsat, toroș, scoverzi și plăcinte la Oradea
Transilvania miercuri, 16 septembrie 2026, 11:07

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!

România pierde minim 350 de milioane de euro din PNRR, din cauza întârzierilor la lucrările de modernizare și electrificare a căii ferate, pe...

Așteptând trenul spre Oradea, România pierde 350 de milioane de euro din PNRR!