Ascultă Radio România Cluj Live

Mormintele personalităților maramureșene, îngrijite de o asociație

În plus, asociația își propune să organizeze și unele activități specifice, menite să le cinstească memoria.

Mormintele personalităților maramureșene, îngrijite de o asociație
Foto: Casa Memorială Ioan Mihalyi de Apșa

Articol editat de Andrei Cretoiu, 13 octombrie 2020, 06:49

Asociația „Firul Vieții” este un ONG înființat anul acesta în Sighetul Marmației, care își propune să protejeze și să îngrijească mormintele și monumentele funerare ale personalităților maramureșene înhumate în cimitirele din Sighetu Marmației.

În plus, asociația își propune să organizeze și unele activități specifice, menite să le cinstească memoria.

Nu mai știu exact cine spunea că morți cu adevărat suntem atunci când nu își mai amintește nimeni de noi și asta se întâmplă din păcate cu toată lumea, însă nu toată lumea merită același tratament. Trebuie făcute totuși niște diferențe valorice pentru că sunt oameni care au trăit pentru alții, au trăit să facă ceva pentru locul unde trăiau și pentru cei din jur. Avem oameni care chiar merită să facem un sacrificiu. De fapt nici nu e un sacrificiu, e o datorie, una foarte simplă și onestă – datoria celor care au rămas să aibă grijă de cei care nu mai sunt, de memoria lor. Nu suntem mulți dar poate să vină oricine în asociația noastră, este bine venit dacă vine cu gânduri bune și ne ajută în ceea ce ne-am propus. (Ioan Ardeleanu Pruncu, fondatorul asociației)

O primă acțiune a Asociației „Firul Vieții” va avea loc miercuri, 14 octombrie 2020, prin depunerea de coroane la mormântul academicianului Ioan Mihalyi de Apșa, de la moartea căruia se împlinesc 104 ani.

Membrii fondatori ai Asociației sunt:  Ioan Ardeleanu, Ion Mariș, Alexandru Țiplea, Vasile Hotico, Marius Vișovan, Echim Vancea, Gheorghe Bîrlea, Rodica Gheorghiu, Claudia Chindriș, Toader Chindriș și Gavrilă Pleș.

 

 

text: Sebastiana Joicaliuc/edit: Ioana Popovici

Radio Sighet poate fi ascultat online, AICI!

Etichete:
Primul om care a ieșit anul acesta la arat a fost sărbătorit la „Tânjaua Hotenarilor”
Știri luni, 11 mai 2026, 11:37

Primul om care a ieșit anul acesta la arat a fost sărbătorit la „Tânjaua Hotenarilor”

Sute de oameni au participat la cea de-a 56-a ediție a sărbătorii „Tânjaua Hotenarilor”, unul dintre cele mai vechi festivaluri agrare din...

Primul om care a ieșit anul acesta la arat a fost sărbătorit la „Tânjaua Hotenarilor”