Ascultă Radio România Cluj Live

Controale și amenzi pe linie de gospodărire a apelor

În urma verificărilor realizate până la momentul actual, la nivelul spațiului hidrografic Someș-Tisa, inspectorii instituției noastre au aplicat 16 amenzi contravenționale, în valoare totală de 905.000 de lei la acest tip de folosințe, conform prevederilor Legii Apelor.

Controale și amenzi pe linie de gospodărire a apelor

Articol editat de cristina.rusu, 18 august 2020, 10:23

Dintre acestea, 8 amenzi contravenționale sunt din perioada iulie – august 2020 ((trei în județul Bistrița-Năsăud, câte două în județele Satu Mare și Maramureș, iar una în județul Cluj).

Deficiențele constatate în activitatea agenților economici sancționați vizează exploatarea agregatelor minerale în afara perimetrului autorizat, nerespectarea prevederilor actelor de reglementare din domeniul apelor sau efectuarea lucrărilor fără a deține acte de reglementare.

Totodată, în luna august 2020 a fost înaintat organelor de anchetă un denunț penal pentru o persoană fizică din județul Maramureș, care a fost depistată realizând activităţi de exploatare ilegală a agregatelor minerale.

Reamintim faptul că, în primul semestru al acestui an, inspectorii ABA Someș-Tisa au solicitat autorităților competente întocmirea dosarelor penale pentru alte două societăți comerciale din județul Cluj.

Inspectorii din cadrul ABA Someș-Tisa continuă verificările, pentru a împiedica abaterile de la respectarea legislației în vigoare, prin realizarea controalelor planificate, tematice și inopinate. Totodată, aceștia urmăresc modul în care au fost îndeplinite, la termenele stabilite, măsurile trasate anterior.

 

Comunicat

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit
Social marți, 22 septembrie 2026, 13:39

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit

Trecerea de la paza tradițională făcută de pădurari la un sistem tehnologizat bazat pe supraveghere video și imagini din satelit reprezintă...

De la paza cu pădurari la supravegherea din satelit
Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:31

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița

Locuitorii din comuna Șieu-Măgheruș au primit în această dimineață, marți, 22 septembrie, un mesaj RO-ALERT, după ce un urs a fost zărit...

Alertă de urs la Șieu-Măgheruș, la doi pași de Bistrița
Pas major pentru digitalizarea administrației
Social marți, 22 septembrie 2026, 12:07

Pas major pentru digitalizarea administrației

Consiliul Județean Bistrița-Năsăud a semnat, alături de primăriile din județ, Acordul de Parteneriat pentru dezvoltarea și utilizarea...

Pas major pentru digitalizarea administrației
Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:42

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos

Marți, 22 septembrie, sunt programate mai multe acțiuni sub mesajul „Mobilitate durabilă pentru aer curat și pentru sănătate!”.  ...

Renunțăm pentru o zi la autoturism și alegem transportul public, bicicleta sau mersul pe jos
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie

Un urs a fost semnalat în seara zilei de 21 septembrie, în Baia Sprie, pe strada George Coșbuc, în zona ultimelor case. Prezența animalului a...

Prezența unui urs, semnalată în orașul Baia Sprie
Social marți, 22 septembrie 2026, 11:12

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan

În noaptea de luni spre marţi, 21-22 septembrie, s-a înregistrat prima ninsoare din acest sezon rece pe Transfăgărăşan, au anunţat...

Prima ninsoare pe Transfăgăraşan
Social luni, 21 septembrie 2026, 15:53

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență

Comisia Europeană a prezentat, la 17 septembrie 2026, EU KIDS Act, o propunere de regulament care urmărește să protejeze minorii în mediul...

Nicu Ștefănuță despre EU KIDS Act: Mai importantă decât vârsta este arhitectura care creează dependență
Social luni, 21 septembrie 2026, 12:37

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze

Proiectul benzilor dedicate pentru transportul de călători dintre Cluj-Napoca și Florești va fi extins și în interiorul comunei.  ...

Florești extinde proiectul benzilor dedicate pentru autobuze