Prima pagină » Personalitatea Zilei » Personalitatea zilei: Hortensia Papadat-Bengescu [AUDIO]

Personalitatea zilei: Hortensia Papadat-Bengescu [AUDIO]

Hortensia_Papadat-Bengescu

A debutat cu articole în paginile revistei Viaţa românească, dar ulterior a trecut în tabăra scriitorilor modernişti, colaborând mult cu criticul Eugen Lovinescu, unul dintre puţinii susţinători din vremea aceea a scriitorilor de sex feminin. Astăzi, 5 martie, ne amintim de Hortensia Papadat-Bengescu, una dintre prozatoarele importante ale interbelicului românesc.

Articol editat de Bianca Câmpeanu, 5 martie 2020, 06:00 / actualizat: 5 martie 2020, 8:24

A debutat cu articole în paginile revistei Viaţa românească, dar ulterior a trecut în tabăra scriitorilor modernişti, colaborând mult cu criticul Eugen Lovinescu, unul dintre puţinii susţinători din vremea aceea a scriitorilor de sex feminin. Astăzi, 5 martie, ne amintim de Hortensia Papadat-Bengescu, una dintre prozatoarele importante ale interbelicului românesc.

Hortensia Bengescu s-a născut în Iveşti, judeţul Galaţi, în 1876. A studiat în Bucureşti, la institutul pentru domnişoare Bolintineanu şi a avut preocupări literare încă din vremea şcolii, dar după ce, la vârsta de 20 de ani, s-a măritat cu magistratul Nicolae Papadat, activitatea ca scriitoare i-a fost îngreunată de frecventele transferuri ale soţului ei. A scris poezii şi articole în limba franceză, iar din 1913 a colaborat cu publicaţia ieşeană Viaţa românească, un nucleu al scriitorilor de factură tradiţionalistă aflat sub conducerea lui Garabet Ibrăileanu.

A lucrat ca infirmieră a Crucii Roşii în Primul Război Mondial, experienţă pe care a transpus-o şi în cărţile sale. Deşi Ape adânci, volumul ei de debut a fost mult lăudat de Ibrăileanu, Hortensia Papadat-Bengescu a decis oarecum să treacă în tabăra adversă. A început să publice în Sburătorul, revistă coordonată de criticul Eugen Lovinescu, care a influenţat-o în orientarea sa spre romanul european modern. Tot Lovinescu a fost cel care a îndemnat-o în alegerea unei proze obiective, stil pe care îl adoptă şi în seria de romane ce narează viaţa familiei Hallipa.

Sunetele clădeau geometria solida a unor oraşe albe inundate de o lumină egală, ce se difuza repetat. Prin acele cetăţi minunate trecea radioasă. Portativul era un amfiteatru feeric pe care se proiecta arhitectura marmoreeană a palatelor. Pe temelia coardelor notele punctau desenul grădinilor, arpegiile curbau colinele şi din cheia de sol căderi de apă trimiteau un şipot fluid sau numai o pânză de răcoare, un păianjen vaporos ca răsfirarea fină a unui jet d`eau. Apoi seara cădea în acorduri minore peste cetăţi. Ritmul cu frază largă sau şoapta minuţioasă a lui Bach nu părăseau niciun moment o idee gravă, o emoţie concentrată, cu desenul tras sigur printre meandrele armonioase. Sunetele scoteau reliefurile unor efigii nobile, şi modulaţiile aveau sugestii virtuoase. Se înălţau rugăciunile simple ale unor iubiri fără duplicitate cu ascensiune senină; iubiri înălţate de un suflet victorios, dar fără de fast şi vanitate, trecând peste obstacole de măiestria sufletească. Şi mereu acea siguranţă care lega cetăţile vizionare ale muzicii una de alta cu un ţărm neîntrerupt şi lin, Hortensia Papadat-Bengescu, Concert din muzică de Bach.

A obţinut Premiul Naţional pentru proză în 1946, fiind supranumită „marea europeană”, ca o recunoaştere a meritelor sale în modernizarea romanului românesc.