Ascultă Radio România Cluj Live

Personalitatea zilei: Dimitrie Bolintineanu [AUDIO]


S-a născut în 14 ianuarie 1819, într-o familie cu origini macedonene. A participat la revoluţia din 1848 şi a fost printre primii reprezentanţi ai poeziei patriotice. Personalitatea zilei de 14 ianuarie este Dimitrie Bolintineanu.

Personalitatea zilei: Dimitrie Bolintineanu [AUDIO]
Foto: Foto: doxologia

Articol editat de cristina.rusu, 14 ianuarie 2020, 06:00 / actualizat: 14 ianuarie 2020, 7:04


S-a născut în 14 ianuarie 1819, într-o familie cu origini macedonene. A participat la revoluţia din 1848 şi a fost printre primii reprezentanţi ai poeziei patriotice. Personalitatea zilei de 14 ianuarie este Dimitrie Bolintineanu.

La 14 ani, Dimitrie Bolintineanu a rămas orfan de ambii părinţi. A fost găzduit de rude mai bine situate financiar, dar a preferat să devină independent, câştigându-şi existenţa prin slujbe mărunte. A început ca şi copist, dar nu se ştie cum, în anul 1844 îl regăsim cu rangul de pitar. A debutat cu poemul O fată tânără pe patul morţii, o imitaţie după un autor francez, publicată în Curierul de ambe sexe şi elogiată de Ion Heliade Rădulescu.

În 1845 a plecat la Paris, cu o bursă de studiu a Asociaţiei Literare din Bucureşti. S-a întors în ţară 3 ani mai târziu, iar revoluţionarii l-au însărcinat să stabilească relaţii în Bucovina. În această perioadă a condus Poporul suveran, o publicaţie mică, dar ambiţioasă, tipărită pe doar 4 pagini, la care au mai colaborat Nicolae Bălcescu şi Cezar Bolliac. Revista a pierit după căderea revoluţiei, odată cu plecarea în exil a lui Dimitrie Bolintineanu.

„Ce spui, tu, străine? Ștefan e departe!

Brațul său prin taberi mii de morți împarte.

Eu sunt a sa mumă; el e fiul meu;

De ești tu acela, nu-ți sunt mumă eu!

Însă dacă cerul, vrând să-ngreuieze

Anii vieții mele și să mă-ntristeze,

Nobilul tău suflet astfel l-a schimbat;

Dacă tu ești Ștefan cu adevărat,

Apoi tu aice fără biruință

Nu poți ca să intri far-a mea voință.

Du-te la oștire! Pentru țara mori!

Și-ți va fi mormântul coronat cu flori!”

A călătorit în Egipt, Palestina, Siria şi Macedonia, până la întoarcerea sa în ţară din 1859. A ocupat funcţia de ministru de externe, culte şi instrucţiune publică. A scris extrem de mult, atât poezie cu subiecte istorice, cât şi volume de legende şi basme. A încetat din viaţă în 1872, la vârsta de 53 de ani.

 

Andrea Nagy

Foto: doxologia

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
Ne găsești și pe facebooktwitter și instagram.

Etichete: