Ascultă Radio România Cluj Live

Bienala de Arhitectură Transilvania, la start

Bienala de Arhitectură Transilvania, la start

Articol editat de cristina.rusu, 7 noiembrie 2019, 06:00 / actualizat: 7 noiembrie 2019, 7:14

A patra ediție a Bienalei de Arhitectură Transilvania (BATRA) 2019, organizată de Ordinul Arhitecților din România, Filiala Transilvania, în parteneriat cu filialele  din Bihor, Satu-Mare, Alba și Nord-Vest, va avea loc la Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia, Satu Mare și Baia Mare, în perioada 7-24 noiembrie.

Arhitectura verde, armonia habitatului, protejarea mediului înconjurător, integrarea elementelor tradiționale în arhitectura modernă și conservarea patrimoniului rural sunt preocupările acestei ediții.

Invitata Doinei Borgovan a fost Daniela Maier, preşedinta Ordinului Arhitecţilor din România, filiala Transilvania:

Doina Borgovan: Pe ce criteriu aţi construit acest eveniment?

Daniela Maier: Evenimentul a fost iniţiat în 2013 de către colegii mei. De atunci am continuat să dezvoltăm tot mai mult relaţiile şi parteneriatele cu filialele care sunt implicate în organizare, pentru a implica un număr cât mai mare dintre arhitecţii care lucrează în această zonă.

Evenimentele care se vor desfăşura la Cluj vor avea loc simultan şi în celelalte oraşe, la fel şi expoziţia concurs va fi deschisă simultan în toate celelalte localităţi, ceea ce este o premieră. Acest lucru presupune un efort mare în organizare, dar ni l-am dorit foarte mult, pentru că bienala este organizată în jurul unui nucleu care este concursul între cele mai bune proiecte realizate de colegii noştri în ultimii doi ani. Pentru fiecare dintre colegii noştri este important ca proiectele să fie expuse în localităţile în care lucrează.

Doina Borgovan: Tema pe care aţi ales-o se numeşte „Viitorul, acum”. Care este legătura dintre viitor, arhitectură şi prezent?

Daniela Maier: Mi se pare că este un pas înainte faţă de ceea ce defineam în ediţia anterioară, când spuneam „Însemn”, adică asumarea gestului de arhitectură de către autor. De data aceasta am vrea să conştientizăm faptul că beneficiarii, administraţia locală, arhitecţii sunt implicaţi într-un proces care defineşte cadrul în care se vor dezvolta noile activităţi. Pentru a folosi un exemplu cât mai simplu: în momentul în care vrei să-ţi construieşti o casă, este important să-ţi defineşti nevoile reale. Nu neapărat forma, pentru că forma este ceea ce generează arhitectul după discuţia cu tine, după momentul în care ai reuşit să-ţi exprim nevoile în mod clar printr-o temă de proiectare. Implicarea noastră e foarte importantă, pentru a crea acel spaţiu pe care l-ai visat.

Doina Borgovan: Să luăm exemplul Clujului, care este atât de aglomerat, atât de mare, se dezvoltă într-un ritm atât de rapid. Cu atât mai important este rolul unui arhitect pentru că trebuie să se gândească nu doar la proiectul efectiv, ci şi la modul în care zona se dezvoltă.

Daniela Maier: Necesitatea implicării arhitectului în ceea ce înseamnă calitatea vieţii noastre este absolut evidentă în momentul de faţă. A fost mereu, doar că poate am fost prea grăbiţi să observăm asta. Acum în multe zone ne confruntăm cu această nevoie şi cu evidenţa lipsei acestei implicări în toate domeniile. Cred că este important să conştientizăm asta şi să schimbăm acest mod de a lucra.

Doina Borgovan: Ca să nu mai vorbim de zona rurală, cotropită de construcţii care distrug patrimoniul, o problemă care ştiu că e una dintre preocupările Ordinului Arhitecţilor.

Daniela Maier: Este şi motivul pentru care, atunci când discutăm despre Viitorul acum, este important să ne ancorăm puţin şi în ceea ce înseamnă valoare în rădăcinile noastre, în ceea ce înseamnă sursa noastră de inspiraţie şi felul în care am construit până acum. Prin urmare i-am invitat pe cei de la Ambulanţa pentru monumente, i-am invitat pe colegii noştri care au făcut ghidurile rurale, pe colegii noştri care au făcut acea mapă a meşteşugurilor rurale, pentru a evidenţia că există această bază de date şi că oamenii care construiesc în mediul rural pot să aibă un ajutor extraordinar din partea colegilor implicaţi direct în acest lucru. Inclusiv pentru noi este important să consultăm acele ghiduri pentru a respecta tradiţia locului. Doar atunci care poţi să faci un pas înainte, care să fie asumat atât de arhitecţi cât şi de comunitate.

Doina Borgovan: Aveţi şi tururi ghidate: unde anume şi cine le face?

Daniela Maier: Tururile ghidate sunt organizate în fiecare filială. În Cluj turul va fi condus de către dl. Arhitect Szabolcs Gutmann care a organizat în cadrul unei universităţi de vară o mapare a arhitecţilor care au primit Opera Omnia în ediţiile anterioare ale Bienalei de Arhitectură Transilvania. Ele se organizează atât în limba română cât şi în limba maghiară. Despre evenimente mai multe informaţii se găsesc pe site-ul nostru, www.batra.ro, dar şi pe pagina de Facebook a Bienalei.

Doina Borgovan: Expoziţia unde o vedem?

Daniela Maier: Concursul de arhitectură va fi expus în Piaţa Unirii. În paralel este un alt eveniment important despre care am vorbit, Gala Bienalei de Arhitectură, care se desfăşoară la Cluj-Napoca în primă ediţie. Am invitat anualele de arhitectură din toată ţara pentru a avea o imagine asupra a ceea ce se întâmplă în arhitectură în întreaga ţară. Gala Bienalei de Arhitectură va fi expusă în holurile de la Iulius Mall.

Mai avem evenimente şi expoziţii la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, la Centrul de Cultură Urbană. Avem şi nişte filme care sunt pentru publicul larg, la Cinema Arta, precedate de prezentările invitaţilor noştri: vorbim de Grădini urbane şi de Impactul micro-hidrocentralelor asupra mediului, subiecte care sunt de interes. În fiecare localitate va fi prezent şi Bogdan Brânzaş cu prezentarea Viei Transilvanica, un proiect ambiţios al celor de la Tăşuleasa Social.

Pentru copii sunt gândite două ateliere: un atelier de turtă dulce, pentru că suntem înainte de sărbători, numit Căsuţe dulci, şi unul de ceramică.

Doina Borgovan: Când vom şti câştigătorul Bienalei de anul acesta?

Daniela Maier: Zilele cele mai importante ale Bienalei sunt 22 şi 23 noiembrie. În data de 23 este conferinţa juriului la City Plaza. După conferinţa juriului va fi şi premierea. Bienala se încheie în 24 noiembrie.

 

Doina Borgovan / Andrea Nagy

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Maraton de codare. Studenții și profesioniștii participă la primul hackathon de 72 de ore​
Reportaje vineri, 11 aprilie 2025, 14:34

Maraton de codare. Studenții și profesioniștii participă la primul hackathon de 72 de ore​

În perioada 11 – 13 aprilie 2025, Oradea găzduiește prima ediție a unui hackathon intensiv de 72 de ore, organizat de Uniunea Studenților din...

Maraton de codare. Studenții și profesioniștii participă la primul hackathon de 72 de ore​
În casa baronului visător: explorăm castelul Bánffy din Răscruci
Reportaje sâmbătă, 5 aprilie 2025, 00:00

În casa baronului visător: explorăm castelul Bánffy din Răscruci

La o aruncătură de băț de Bonțida, la doar 2,84 kilometri în linie dreaptă, se află un castel cu o poveste fascinantă, plină de umor,...

În casa baronului visător: explorăm castelul Bánffy din Răscruci
NU SUNT INVIZIBIL – Campanie de conștientizare a autismului
Reportaje joi, 3 aprilie 2025, 14:10

NU SUNT INVIZIBIL – Campanie de conștientizare a autismului

Centrul de zi al Asociației Autism Transilvania își deschide astăzi porțile către vizitatorii dornici să învețe în cadrul unor ateliere de...

NU SUNT INVIZIBIL – Campanie de conștientizare a autismului
Lecții despre curaj și terapie prin artă
Reportaje miercuri, 2 aprilie 2025, 13:51

Lecții despre curaj și terapie prin artă

Organizația clujeană Create.Act.Enjoy crede în terapie prin artă și o practică de foarte multă vreme în spitale, centre pentru seniori,...

Lecții despre curaj și terapie prin artă
Reportaje marți, 1 aprilie 2025, 15:54

Salată de cuvinte şi ochelari VR: 6 exerciţii pentru înţelegerea autismului, de încercat la Bistriţa

Ce simți când trebuie să răspunzi la o întrebare într-un vacarm total? Ce vezi când lumea pare haotică, rapidă, derutantă? Cum e să ți se...

Salată de cuvinte şi ochelari VR: 6 exerciţii pentru înţelegerea autismului, de încercat la Bistriţa
Reportaje luni, 31 martie 2025, 09:56

„Nu mai merg în adăposturi, dar au pierdut speranţa”, preotul Balázs Attila despre realitatea din Transcarpatia

Sunt sate în care nu a mai fost vreun botez de trei ani, ne-a spus Balázs Attila, preotul reformat din Săvădisla, întors recent din...

„Nu mai merg în adăposturi, dar au pierdut speranţa”, preotul Balázs Attila despre realitatea din Transcarpatia
Reportaje marți, 25 martie 2025, 14:22

Premieră națională: Peștera Urșilor a fost scanată 3D

Studenții Facultății de Construcții, Cadastru și Arhitectură a Universității din Oradea, de la specializarea Măsurători Terestre și...

Premieră națională: Peștera Urșilor a fost scanată 3D
Reportaje duminică, 23 martie 2025, 00:00

Bogdan Ota: între trecut și viitor, între muzică și tehnologie

A absolvit Universitatea de Arte George Enescu din Iaşi; dar, ca să confirme parcă ideea că nimeni nu poate fi profet în propria lui ţară, a...

Bogdan Ota: între trecut și viitor, între muzică și tehnologie