Ascultă Radio România Cluj Live

Prinși cu mita la frontieră

Prinși cu mita la frontieră

Articol editat de , 14 octombrie 2019, 16:01

Un bărbat cu dublă cetățenie, bulgară și macedoneană, a încercat să mituiască un agent al Punctului de Trecere a Frontierei Halmeu.

La sfârșitul săptămânii trecute, acesta s-a prezentat în PCTF Halmeu la volanul unui autoturism înmatriculat în Macedonia.

La controlul de frontieră, el a prezentat, pe lângă documentul de călătorie, un permis de conducere emis de autoritățile din Bulgaria.

Având suspiciuni asupra autenticității documentului în cauză, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări suplimentare, în urma cărora au stabilit că documentul este fals.

Ca urmare, atât conducătorul auto cât și pasagerul, au promis agentului, inițial, suma de 500 euro iar, ulterior, suma de 1.000 euro, pentru ca acesta să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, și să le permită continuarea călătoriei. Oferta a fost refuzată, iar polițistul de frontieră a informat conducerea S.P.F. Halmeu, fiind formulată sesizare la Serviciul Județean Anticorupție Satu Mare.

În baza sesizării, a fost constituită echipa operativă coordonată de un procuror, și s-a realizat prinderea în flagrant a cetățeanului străin, în timp ce încerca să mituiască cu 200 de euro doi polițiști de frontieră din cadrul sectorului, pentru ca aceștia să nu-și îndeplinească atribuțiunile de serviciu.

Cei doi cetățeni străini au fost conduși la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare, fiind dispusă inițierea unei acțiuni penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de dare de mită, uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Stela Tudor

Foto: arhivă radio

Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.

Fals instalator, 30 de zile în arest preventiv
Justiţie joi, 26 februarie 2026, 16:03

Fals instalator, 30 de zile în arest preventiv

Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca transmite că a fost luată măsura arestării preventive faţă de o persoană care a înșelat mai...

Fals instalator, 30 de zile în arest preventiv
Interviuri filmate pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjuncți la DNA
Justiţie marți, 24 februarie 2026, 19:33

Interviuri filmate pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjuncți la DNA

La Ministerul Justiției au loc marți, 24 februarie, interviurile pentru ocuparea celor trei funcții de conducere din Direcția Națională...

Interviuri filmate pentru ocuparea funcțiilor de procuror-șef și adjuncți la DNA
Rețeaua de la primărie a delapidat peste 280.000 de lei și a lăsat fără bani 250 de familii
Justiţie marți, 24 februarie 2026, 16:37

Rețeaua de la primărie a delapidat peste 280.000 de lei și a lăsat fără bani 250 de familii

Trei angajate ale primăriei Chiuza sunt anchetate de procurori după ce ar fi încasat ilegal ajutoare pentru încălzire, bani destinați...

Rețeaua de la primărie a delapidat peste 280.000 de lei și a lăsat fără bani 250 de familii
Polițist implicat într-un flagrant de mită: 2.000 de euro oferiți pentru clasarea unui dosar
Justiţie luni, 23 februarie 2026, 18:22

Polițist implicat într-un flagrant de mită: 2.000 de euro oferiți pentru clasarea unui dosar

Un agent-șef principal din cadrul IPJ Sibiu a sesizat procurorii după ce un inculpat dintr-un dosar pe care îl instrumenta i-a propus o...

Polițist implicat într-un flagrant de mită: 2.000 de euro oferiți pentru clasarea unui dosar
Justiţie sâmbătă, 21 februarie 2026, 13:31

Judecătorii cer reexaminarea legii pensiilor

Cele 16 curţi de apel din ţară i-au trimis preşedintelui un amplu memoriu în care sunt prezentate argumentele lor în baza cărora este...

Judecătorii cer reexaminarea legii pensiilor
Justiţie sâmbătă, 21 februarie 2026, 12:42

Trei angajate de la Primărie au fost reținute într-un dosar de fraudă

Măsura a fost luată în urma perchezițiilor de vineri, 20 februarie, într-un dosar privind acordarea frauduloasă a ajutoarelor de încălzire....

Trei angajate de la Primărie au fost reținute într-un dosar de fraudă
Justiţie joi, 19 februarie 2026, 12:00

Ministrul Justiției: Nu există risc de exod al magistraților

Ministrul Justiţei Radu Marinescu spune că nu sunt motive ca procurorii şi judecătorii să plece în număr mare din sistem, în timp ce CSM...

Ministrul Justiției: Nu există risc de exod al magistraților