Jurnal ieșean: Parfum de lavandă și leacuri pentru singurătate
Articol editat de cristina.rusu, 5 octombrie 2019, 12:20 / actualizat: 8 octombrie 2019, 9:50
A plouat toată noaptea și e frig. S-a dus lumina aurie, iar frunzele s-au lipit de asfalt. Pe trotuare e plin de melci dezorientați. Unul dintre ei are cochilia cu dungi verzui. Îl iau și îl așez sub gardul de scânduri, pe iarbă. Mi-ar părea rău să-l zdrobească pantoful unui trecător neatent.
Ajungem în fața porții și suntem lătrați cu râvnă. Leuțu are blana udă și botul cărunt. Pare să locuiască în curte de când lumea. Intrăm, iar în casă e cald și miroase ca la bunica. A mobilă veche de nuc și a cuverturi de lână.
Otilia Cazimir pare că a ieșit până la piață. Toate obiectele din cameră creează impresia de locuit, de viață. Îi plăcea parfumul de lavandă, iar bijuteriile și le ținea într-o casetă de porțelan pictat cu albastru. Capotul și șalul tricotat atârnă pe ușa șifonierului. În sufragerie, în vitrină, cești de porțelan cu margine aurie și desene roz, din care parcă ieri s-a servit cafea.
În camera ei, lângă sobă, pe un piedestal sculptat, tabachera pe care cu mâna lui Topîrceanu a meșterit-o în cei trei ani de prizonierat, în timpul războiului, în Bulgaria. În colțul opus, sub icoane, un adevărat altar dedicat poetului: fotografii, volume de versuri și vrafuri de reviste. Toată viața l-a iubit Otilia pe Topîrceanu și l-a îngrijit până la moartea lui prematură. I-a supraviețuit 30 de ani și i-a rămas mereu credincioasă.
Pe pervazul camerei în care a scris și a trăit sunt mușcate, iar curtea e plină de tufe de liliac.
O tufă de liliac avea și Topîrceau sub fereastră, în căsuța donată de Demostene Botez. Cu ochii la ramurile lui înflorite se spune că și-a și dat ultima suflare. Era nu doar poet, ci și fotograf, caricaturist și foarte bun administrator. Nu întâmplător fusese director al teatrelor din Iași și din Chișinău.
Cu Otilia avea în comun dragostea pentru viețuitoare mărunte. Ținea drept animal de companie o broască țestoasă, iar casa îi devenea adăpost pentru păsări cu aripile rupte, pisici și căței fără stăpân. În veșnicele sale mutări prin diverse colțuri din oraș, asta era mereu condiția: proprietarii să-l primească cu tot cu animalele pe care le aduna în jurul său.
După casa modestă a Otiliei și camera austeră a lui Topîrceanu, vila din Copou a lui Sadoveanu pare opulentă și rece. Deși și aici e plin de obiecte personale: arma de vânătoare, undițele scumpe aduse din străinătate, până și pledul cu care se învelea pe canapeaua din bibliotecă în ultimii ani de viață. O casă cu un mic turn construită de Kogălniceanu, în care fusese chiriaș și George Enescu. Plouă din ce în ce mai tare, așa că nu apucăm să mai vedem mare lucru din grădina de trandafiri a primei doamne Sadoveanu.
Am sentimentul că n-o să pot vizita niciodată tot ce mi-ar plăcea în Iași. Atât de multe de văzut și atât de puține zile. Casele astea memoriale îmi redeschid pofta pentru citit versuri.
Pe înserat, poezii în atelier pe Lăpușneanu, cu mulți tineri așezați pe jos, baloane colorate pe pereți și o mare care mai există doar în amintirile din studenție.
Seara târziu, din nou la teatru, cu un Richard Ford savuros și un pic melancolic, de la care plec cu o idee seducătoare: ”dacă singurătatea este o boală, leac nu-i poate fi decât povestea”.
Doina Borgovan
Radio Cluj poate fi ascultat şi online, AICI sau pe telefon: 031 504 0456, apel cu tarif normal.
