Ascultă Radio România Cluj Live

Luna august, luna festivalurilor ”Fiii satului” în Maramureș

Luna august, luna festivalurilor ”Fiii satului” în Maramureș

Articol editat de , 2 august 2019, 09:26

La Consiliul Județean Maramureș au fost înregistrate mai multe solicitări pentru finanțarea programelor și acțiunilor cultural-educaționale depuse de comunitățile locale.

În ședința desfășurată în Borșa, în 25 iulie 2019, aleșii județeni au aprobat ca 11 localități maramureșene să fie finanțate cu un total de 345 mii lei pentru realizarea unor evenimente cultural-educaționale.

15.000 de lei se acordă comunei Ariniș pentru realizarea proiectului cultural ”Tămășești – 595 de ani”, care va avea loc în 25 august 2019. Suma de 25.000 de lei a fost aprobată pentru administrația din Groșii Țibleșului în vederea realizării celei de-a XIII-a ediții a Festivalului folcloric ”Tradiții și obiceiuri de pe Valea Țibleșului”, care va fi organizat în intervalul 24 – 25 august 2019.

Câte 30.000 de lei s-au alocat, prin votul aleșilor județeni, comunelor Săpânța, Rona de Jos, Mireșu Mare, Săcălășeni și Copalnic Mănăștur. În perioada 15 – 16 august, la Săpânța va avea loc evenimentul cultural ”Zilele culturale ale comunei Săpânța”, dedicat comemorării sculptorului Stan Ioan Pătraș. În 18 august 2019, în Rona de Jos va fi organizat festivalul ”Cântec, joc și voie bună pe Valea Ronișoarei”. La Mireșu Mare, între 23 – 25 august 2019 va avea loc manifestarea culturală ”Întoarcerea la obârșii – Fiii satului”, în timp ce în intervalul 24 – 25 august 2019 la Săcălășeni se organizează sărbătoarea comunei, sub numele ”Festivalul Tradiții Chiorene”. Între 31 august – 1 septembrie, comuna Copalnic Mănăștur va organiza cea de-a XV-a ediție a evenimentului ”Serbările comunei”.

Comuna Bârsana organizează în intervalul 18 – 19 august, respectiv în 8 septembrie 2019, evenimentul cultural ”Fiii satului” la Bârsana și Nănești, acțiuni pentru care aleșii județeni au aprobat cofinanțarea de 35.000 de lei.

Câte 40.000 de lei s-au aprobat și pentru Cernești, Oncești și Bicaz. La Cernești va avea loc, în intervalul 24 – 25 august, a XV-a ediție a ”Festivalului Stuparilor”, în timp ce la Oncești se vor sărbători ”Zilele comunei” în data de 25 august. Tot în 25 august, în Bicaz va avea loc evenimentul cultural ”Întâlnirea cu fiii satului”.

Tot în ședința din 25 iulie a fost aprobat și proiectul de hotărâre privind alocarea unor sume pentru finanțarea nerambursabilă a unor proiecte culturale din fondul destinat nevoilor culturale de urgență, 25.000 lei fiind acordați Asociației Development and Progress pentru proiectul cultural ”MândrIE maramureșeană”, care se desfășoară în intervalul iulie – august 2019, în Baia Mare. Asociației Corale ”Cânturi din Chioar” i-au fost alocați 40.000 de lei pentru a putea participa în intervalul 14 – 15 septembrie 2019, la festivalul de promovare a tradițiilor, portului, cântecului și a produselor tradiționale din orașul Nuoro, Sardinia, Italia cu proiectul cultural ”Cântecul coral din Țara Chioarului în Sardinia”.

 

Ioana Popovici

Radio Sighet poate fi ascultat online AICI!

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet
Recomandari Sighet miercuri, 2 aprilie 2025, 09:57

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet

O nouă campanie de sterilizare gratuită a câinilor și pisicilor a avut loc la Sighet în perioada 29 – 30 martie. Acest lucru s-a datorat...

O nouă campanie de sterilizare a animalelor la Sighet
Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș
Recomandari Sighet joi, 20 martie 2025, 10:06

Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș

Ministrul Educației, Daniel David, vine joi, 20 martie 2025, în județul Maramureș, pentru a participa la conferința, „Lecții eficiente cu...

Ministrul Educației, Daniel David, face o vizită în județul Maramureș
Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO
Recomandari Sighet vineri, 21 februarie 2025, 10:54

Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO

Marile lanțuri de magazine alimentare din județ sunt controlate în această perioadă de inspectorii Comisariatului Județean pentru Protecția...

Amenzi pentru neregulile găsite la mai multe case de bătrâni și în magazine | FOTO
2024, cel mai bun an pentru turismul maramureșean
Recomandari Sighet miercuri, 19 februarie 2025, 11:38

2024, cel mai bun an pentru turismul maramureșean

Maramureșul este un loc care atrage anual mii de turiști din întreaga țară, dar și din străinătate.   Cei care aleg Maramureșul ca...

2024, cel mai bun an pentru turismul maramureșean
Recomandari Sighet miercuri, 22 ianuarie 2025, 17:29

Posturile Radio România, în topul preferinţelor ascultătorilor

Posturile Radio România ocupă 24,1% din timpul total de ascultare la nivel național, fapt care plasează Societatea Română de Radiodifuziune în...

Posturile Radio România, în topul preferinţelor ascultătorilor
Recomandari Sighet vineri, 10 ianuarie 2025, 11:00

Salvamont Maramureş, cu recomandări pentru turiști

Salvamont Maramureş a emis vineri, 10 ianuarie, o recomandare pentru turiştii care intenţionează să iasă pe domeniile schiabile, ei fiind...

Salvamont Maramureş, cu recomandări pentru turiști
Recomandari Sighet luni, 6 ianuarie 2025, 11:19

Tânăr ucis într-o altercație în apropiere de mănăstirea din Ieud | AUDIO

Un tânăr de 23 de ani a fost ucis în urma unei altercații în apropierea mănăstirii din localitate.   Trei tineri au ajuns la spital cu...

Tânăr ucis într-o altercație în apropiere de mănăstirea din Ieud | AUDIO
Recomandari Sighet vineri, 27 decembrie 2024, 13:57

O nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” | FOTO/AUDIO

O nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” se desfășoară vineri 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun,...

O nouă ediție a Festivalului de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” | FOTO/AUDIO